ICCJ. Decizia nr. 5612/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5612/2005
Dosar nr. 4858/2005
Şedinţa publică din 5 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 129 din 4 iunie 2003 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul B.C. a fost condamnat, la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 10 ianuarie 2002 la 4 iunie 2003.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat cuţitul corp delict.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 798.607 lei către Spitalul jud. Deva şi în sumă de 8.068.299 lei către Spitalul Clinic municipal Timişoara, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, şi la plata sumei de 115.000.000 lei către partea civilă C.A.A. cu titlu de despăgubiri civile.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000 lei.
Prin Decizia penală nr. 224/ A din 24 iunie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelurile declarate de inculpatul B.C. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 129 din 4 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Hunedoara pe care a desfiinţat-o şi a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Hunedoara.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive.
Instanţa de control judiciar a constatat că soluţia a fost pronunţată de o instanţă necompetentă întrucât, cu prilejul ultimului cuvânt, inculpatul a declarat că recuză completul de judecată. Cererea de recuzare nu a fost soluţionată, iar cauza penală a fost judecată de un judecător care nu mai era competent să se pronunţe, hotărârea judecătorească fiind nulă, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În rejudecare, la Tribunalul Hunedoara s-a format dosarul penal nr. 8427/2004.
Prin sentinţa penală nr. 386 din 6 decembrie 2004 a Tribunalului Hunedoara, inculpatul B.C. a fost condamnat, la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 ianuarie 2002, la zi.
În baza art. 113 C. pen., inculpatul a fost obligat la tratament medical.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui cuţit, corp delict.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 798.607 lei în favoarea părţii civile Spitalul jud. Deva şi de 8.068.299 lei în favoarea Spitalului clinic municipal Timişoara, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, precum şi la plata sumei de 115.000.000 lei către partea civilă C.A.A., cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile către stat în sumă de 3.500.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul şi partea vătămată C.A.A. s-au cunoscut în perioada noiembrie - decembrie 2001, când au ieşit împreună de câteva ori în oraş.
Refuzul părţii vătămate de a fi prietenă cu inculpatul a generat reacţia ostilă a acestuia, care i-a adresat jigniri şi ameninţări în mai multe rânduri.
În ziua de 10 ianuarie 2002, înarmat cu un cuţit, inculpatul a aşteptat-o pe partea vătămată în holul blocului unde se afla locul de muncă al acesteia. Întrucât partea vătămată a refuzat să discute cu inculpatul, acesta a lovit-o cu cuţitul de mai multe ori în zona toraco-abdominală.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 62051/ B din 14 februarie 2002 întocmit de S.J.M.L. Hunedoara rezultă că victima a suferit multiple plăgi tăiate-înţepate toraco-abdominale, cu leziuni ale pleurei şi intestinului subţire, viaţa fiindu-i pusă în pericol.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate, acte medicale şi medico-legale, raport de expertiză psihiatrică, declaraţiile martorilor G.M., M.A., R.I., P.A., declaraţiile inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul a susţinut că urmărirea penală nu s-a efectuat de organul competent, procurorul, ci de organele de poliţie şi că în cauză nu s-a citat în calitate de parte civilă C.J.A.S.
A mai solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen. şi reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) şi alin. ultim C. pen.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond, solicitând respingerea cererii privind acordarea daunelor morale şi a celor materiale, ca nedovedite.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 226/ A din 26 iulie 2005, a admis apelul inculpatului şi a desfiinţat sentinţa penală numai sub aspectul laturii civile.
Inculpatul B.C. a fost obligat să plătească părţii civile C.A. suma de 50.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Cererea formulată de partea civilă privind acordarea de daune morale a fost respinsă.
S-a menţinut obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare care vor fi recuperate prin grija caselor de asigurări, conform OUG nr. 150/2002.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei de la 10 ianuarie 2002, la zi.
Instanţa de apel a reţinut că urmărirea penală a fost efectuată de procuror, organele de poliţie realizând numai actele de cercetare urgente, în perioada 10 ianuarie 2002 - 15 ianuarie 2002, după care dosarul a fost înaintat parchetului care a continuat şi finalizat urmărirea penală.
Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că despăgubirile civile urmează a fi recuperate de C.A.S.
Încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat a fost apreciată ca legală şi temeinică, având în vedere toate împrejurările în care aceasta s-a comis.
S-a considerat că în cauză nu se impune reţinerea circumstanţei legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nefiind întrunite condiţiile cerute de textul de lege, celelalte împrejurări favorabile inculpatului au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate acestuia.
Cu privire la latura civilă, apelul a fost apreciat ca fondat, pretenţiile părţii civile privind suma de 50.000.000 lei cerută ca despăgubiri materiale nefiind în nici un mod dovedită.
Cât priveşte daunele morale, partea civilă a solicitat 50.000.000 lei, iar nu 65.000.000 lei, aşa cum în mod greşit i-a acordat instanţa de fond, suma fiind redusă la cea cerută, potrivit principiului disponibilităţii acţiunii civile.
Prin recursul declarat în termen legal împotriva acestei decizii penale, inculpatul a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.
A solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât nu are statut de recidivist şi reţinerea în favoarea sa a prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., iar la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere împrejurarea că are discernământul diminuat.
Hotărârea judecătorească a mai fost criticată pentru faptul că unul din judecători era incompatibil în cauză, pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii inculpatului de a se efectua o nouă expertiză medico-legală şi pentru că nu a înlăturat depoziţia martorului T.P. împotriva căruia se efectuează cercetări penale sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 3, 10, 14 şi 17 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
1. Susţinerea inculpatului că judecătorul C.M.E. era incompatibil întrucât formulase împotriva acestuia plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este nefondată deoarece în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 47 – art. 48 C. proc. pen.
2. Instanţele de judecată s-au pronunţat asupra cererii inculpatului B.C. de a se efectua o nouă expertiză medico-legală privind pe partea vătămată C.A.A., respingând proba solicitată ca inutilă şi neconcludentă, prin încheierea din 11 noiembrie 2004, dosar nr. 8427/2004 al Tribunalului Hunedoara şi, respectiv, prin încheierea din 28 aprilie 2005, dosar nr. 485/2005 ale Curţii de Apel Alba Iulia.
3. În cazul martorului T.P. nu s-a dispus încă nici o soluţie penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), astfel că declaraţia acestuia a fost reţinută în mod justificat în interpretarea ansamblului materialului probator al cauzei.
4. Din analiza probelor administrate, Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului şi au dat încadrarea juridică legală faptei săvârşite de acesta.
Comportamentul inculpatului anterior comiterii faptei când a adresat ameninţări părţii vătămate, împrejurarea că a premeditat actul de violenţă, aşteptând-o înarmat pe C.A.A., felul armei albe folosite, un cuţit cu lungimea lamei de 26 cm, numărul, intensitatea şi zona corpului în care a aplicat loviturile, urmările agresiunii, demonstrează fără putinţă de tăgadă intenţia inculpatului de a ucide, rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a prevăzut şi a cărui posibilitate de a se produce l-a acceptat.
Faţă de aceste împrejurări, Curtea constată că în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, critica formulată fiind întemeiată.
Statutul de recidivist al inculpatului a fost corect stabilit, potrivit dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) Inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen., prin sentinţa penală nr. 467 din 10 aprilie 1996 a Judecătoriei Rm. Vâlcea; a fost arestat la data de 31 ianuarie 1996 şi liberat la 8 iulie 1997, astfel că noua infracţiune este comisă după împlinirea termenului de executare a pedepsei.
6. În cauză nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 74 – art. 76 C. pen. Toate împrejurările şi datele referitoare la persoana sa (prezentarea în faţa organelor de poliţie, conduita procesuală sinceră, starea sănătăţii sale şi existenţa unui discernământ diminuat) au fost avute în vedere în procesul de individualizare a pedepsei care a fost orientat spre minimul special prevăzut de lege.
O reducere mai accentuată a cuantumului pedepsei ar afecta posibilitatea de reintegrare socială şi reeducare a recurentului inculpat, fiind contrară prevederilor art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.
Timpul reţinerii şi arestării preventive se va deduce de la 10 ianuarie 2002 la 5 octombrie 2005.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 226/ A din 26 iulie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 ianuarie 2002 la 5 octombrie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 RON (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5588/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5647/2005. Penal. Strămutare. Strămutare → |
|---|
