ICCJ. Decizia nr. 5562/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5562/2005
Dosar nr. 4282/2005
Şedinţa publică din 3 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 178 din 17 aprilie 2003, Tribunalul Braşov l-a condamnat pe inculpatul C.A., la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complimentară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 2481 raportată la art. 246, cu aplicarea art. 258 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de ani închisoare, i-a interzis, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
L-a obligat să plătească părţii civile SC R.R.F.B., filiala Interjudeţeană Braşov contravaloarea în lei la cursul B.N.R. la data efectuării plăţii a sumei de 217.077 dolari S.U.A., despăgubiri civile, iar către stat suma de 5 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 348 C. proc. pen., a desfiinţat integral actele adiţionale nr. 2 din 28 iulie 1999 şi nr. 3 din 2 septembrie 1999 la precontractul de asociere în participaţiune nr. 3 din 13 august 1997 dintre partea civilă şi SC N. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în perioada mai – septembrie 1999, inculpatul a deţinut funcţia de director al F.I.B.R.R.F.B. În urma unui control, efectuat în luna noiembrie 1999, s-a constatat că, în perioada iunie – august 1999, inculpatul a ridicat în mai multe rânduri suma totală de 4.300.000 lei, sub formă de „avansuri spre decontare", pe care nu a justificat-o. De asemenea, în condiţiile în care SC N. SRL avea o restanţă către partea civilă în sumă de 219,6 milioane lei, reprezentând chiria neplătită şi utilităţi pentru închirierea sălii B a Cinematografului M. din Braşov, din anul 1997, în dispreţul deciziei nr. 100, transmisă în teritoriu de partea civilă la data de 15 iunie 1999, prin care se precizau condiţiile de închiriere a unor spaţii, inculpatul a încheiat două acte adiţionale cu SC N. SRL Braşov, prin care se compensau datoriile cu unele lucrări care urmau să fie executate, prelungind durata contractului, care urma să expire la data de 15 octombrie 1999, până în anul 2005, subînchiriind şi sala A a aceluiaşi cinematograf. S-a reţinut că cele două acte adiţionale au fost ştampilate cu o ştampilă veche, retrasă din folosinţa filialei.
S-a mai reţinut că prejudiciul părţii civile a crescut lună de lună, ajungând la suma de 217.077 dolari S.U.A.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul, procurorul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul neaplicării legii de graţiere nr. 543/2002 în ce priveşte pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de delapidare şi a individualizării judiciare a pedepsei stabilite pentru infracţiunea de abuz de serviciu, solicitând majorarea acesteia. De asemenea, s-a criticat indicarea greşită a denumirii de SC N. SRL, în loc de SC N.I. SRL Inculpatul a solicitat neachitarea sa pentru ambele infracţiuni, motivând că a justificat sumele ridicate drept avans spre decontare şi că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Prin Decizia penală nr. 136/ Ap din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul C.A., nr. 178 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o şi rejudecând:
În baza art. 2151, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (1) şi (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.A. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de mai sus şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din aceeaşi lege.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 246, raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 258 C. pen.
A obligat inculpatul să plătească părţii civile SC R.R.F.B., filiala Interjudeţeană Braşov suma de 15.152.500 lei, cu titlu de despăgubiri civile actualizate pentru prejudiciul cauzat prin infracţiunea de delapidare.
În baza art. 346 alin. ultim C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă a aceleiaşi părţi civile pentru prejudiciul pretins cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată.
În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, în care în mod corect prima instanţă a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de gestiune frauduloasă, având în vedere că, prin funcţia sa de director, inculpatul administra patrimoniul unităţii pe care o conducea, este de observat că nu mai contestă primirea, în mai multe rânduri a sumei totale de 4.750.000 lei drept avans spre decontare. Inculpatul a susţinut că a făcut dovada folosirii acestei sume, fie prin cumpărarea unor materiale de construcţii, fie prin decontarea unor cheltuieli de deplasare, invocând în acest sens declaraţiile martorilor M.A. şi S.A.C. Or, din declaraţia martorului M.A., magazioner în acea perioadă la filiala Braşov a R.R.F.B., rezultă că inculpatul i-a prezentat numai o factură şi o chitanţă privind achiziţionarea unor materiale de construcţie, în valoare totală de circa 2 milioane lei, şi fără ca martorul să facă recepţia acestor materiale, i-a solicitat să ateste ieşirea acestor bunuri din gestiune. Din acest motiv, martora S.A.C., în calitate de contabil şef al unităţii la acea dată, a refuzat să le opereze în evidenţele contabile. Aceeaşi martoră a arătat că inculpatul a justificat restul de 2.500.000 lei prin cheltuielile de deplasare făcute, fără însă a se face dovada cu înscrisuri în acest sens.
În aceste condiţii, fapta inculpatului de a ridica în mai multe rânduri suma de 4.300.000 lei cu titlu de avans spre decontare, precum şi suma de 450.000 lei de la martora B.C., cu titlu de închiriere a unei săli de cinematograf, suma pe care a folosit-o în interesa personal, fără a face dovada restituirii acestora, respectiv, predarea sumei de 450.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată, curtea a reţinut că fapta inculpatului, de a încheia în luna august 1999 două acte adiţionale cu SC N.I. SRL Braşov, prin care s-a prelungit durata contractului de asociere în participaţiune şi s-a compensat o parte a datoriei a acestei din urmă societăţi cu obligaţia acesteia de a efectua lucrări de reparaţii, nu este prevăzută de legea penală, astfel ca, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Astfel, cum rezultă din raportul întocmit de o comisie de control a unităţii partea vătămată, numirea inculpatului în funcţia director al filialei Braşov s-a făcut în condiţiile în care, în funcţia anterioară, de revizor contabil, activitatea sa a fost necorespunzătoare, acesta lucrând în sistem foarte puţin, fiind pus sub semnul întrebării şi concursul organizat pentru ocuparea acestei funcţii.
Contractul de asociere în participaţiune, încheiat între filiala Braşov şi SC N.I. SRL Braşov (SC N. SRL Braşov), la data de 13 august 1997, urma să expire la data de 15 octombrie 1999. Deşi această unitate nu şi-a onorat obligaţiile ce-i reveneau, având de plătit unităţii parte vătămată suma totală de 188.983.509 lei, la data de 29 aprilie 1999, cu numai câteva zile înainte de numirea inculpatului în funcţia de director, fosta conducere a filialei a încheiat actul adiţional nr. 1, prin care se modifică unele clauze, nefăcându-se nici o vorbire despre datoria pe care SC N. SRL Braşov o avea faţă de unitate. Mai mult, nu s-a pornit nici o acţiune împotriva acesteia pentru a fi obligată la plata datoriei.
Este adevărat că, prin Decizia nr. 100 din 15 iunie 1999 conducerea R. Bucureşti a stabilit metodologia de valorificare a spaţiilor aparţinând acesteia, emiţând şi un regulament referitor în principal la închirierea acestor spaţii, potrivit căruia închirierea se poate face numai pe bază de licitaţii, închirierea făcându-se numai cu aprobarea C.D.F.
Întrucât contractul încheiat cu SC N. SRL Braşov nu era unul de închiriere a spaţiului, ci de asociere în participaţiune, inculpatul a încheiat la data de 27 iulie 1999 actul adiţional nr. 2 înregistrat la unitate la data de 28 iulie 1999 sub nr. 1500 prin care s-a convenit executarea de către SC N. SRL a unui suport pentru ecran cinema şi a unei căsuţe metalice pentru proiecţie, stabilindu-se ca executantul să prezinte la sfârşitul lucrării un deviz final de lucrări, valoarea lucrărilor urmând a fi scăzută din suma datorată.
De asemenea, la data de 3 septembrie 1999, inculpatul a încheiat cu aceeaşi societate actul adiţional nr. 3, prin care s-a convenit ca durata contractului de asociere în participaţiune să fie prelungită până la data de 15 septembrie 2005, contractul fiind extins şi cu privire la altă sală, fiind modificată şi clauza referitoare la suma minimă ce o datora SC N. SRL şi anume cel puţin 1820 dolari S.U.A. lunar, faţă de 800 dolari S.U.A. cât se prevăzuse prin actul adiţional nr. 1/29 aprilie 1999.
Prin încheierea acestor acte adiţionale, este evident că inculpatul a încercat recuperarea cel puţin a unei părţi din suma datorată şi creşterea veniturilor unităţii prin triplarea sumei minime lunare datorată de unitatea asociată.
Deşi unitatea parte civilă s-a considerat prejudiciată cu suma de 217.077 dolari S.U.A., constând în prejudiciul suferit în timp prin prelungirea considerată abuzivă a contractului de asociere în participaţiune, este de observat că, prin „acţiunea comercială" intentată SC N. SRL Braşov a solicitata numai constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. 3/1999, evacuarea acesteia din spaţiile ocupate şi obligarea la plata prejudiciului suferit. Şi din motivarea acestei acţiuni rezultă natura contractului, a asociere în participaţiune şi nu de închiriere.
Astfel, în condiţiile în care conducerea unităţii a numit în funcţia de director o persoană fără experienţă în domeniu şi reţinând că inculpatul a încheiat cele două acte adiţionale în scopul bunei administrări a filialei, fără încălcarea atribuţiilor sale de serviciu, curtea reţine că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea sa pentru infracţiunea de abuz în serviciu.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de delapidare, deoarece nu există probe că şi-a însuşit sumele de bani reclamate, ci, dimpotrivă, că le-a cheltuit în interesul unităţii.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei achitări pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., şi art. 258 C. pen., cu motivarea că inculpatul a acţionat în mod abuziv, cu depăşirea limitelor mandatului său, atunci când a procedat la încheierea actelor adiţionale prin care s-a dispus compensarea datoriilor locatarului cu lucrări viitoare şi când a prelungit durata contractului până în anul 2005, subînchiriind totodată şi sala A a cinematografului M.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate, dar pentru alte considerente, după cum urmează:
Din examinarea materialului probator existent la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie infracţiunea de abuz în serviciu, deoarece, conform Regulamentului privind metodologia de valorificare a spaţiilor din patrimoniul R.A.D.E.F. şi a filialelor locale – anexă la Decizia nr. 100 din 15 iunie 1999, de care inculpatul avea cunoştinţă, avea obligaţia să închirieze bunurile R.A.D.E.F. numai pe bază de licitaţie (art. 3 din regulament). Această procedură era obligatorie nu numai pentru închiriere, cum greşit reţine instanţa de apel, ci şi pentru asocierea în participaţiune, în acest sens fiind dispoziţiile art. 6 alin. (2) din regulament, potrivit cărora „în procedura de valorificare a cinematografelor, studiul de oportunitate, documentele de licitaţie elaborate de către filială şi contractul de valorificare convenit cu câştigătorul licitaţiei se vor aproba în Comitetul Director al R.A.D.E.F. în cazul închirierilor şi locaţiilor de gestiune şi în Consiliul de Administraţie al R.A.D.E.F. în cazul asocierilor în participaţiune". Totodată, potrivit art. 14 din regulament „durata contractelor de asociere în participaţiune încheiate pentru reabilitarea prin consolidare şi modernizare a unor cinematografe, se va stabili de la caz la caz în funcţie de complexitatea şi valoarea lucrărilor necesare în Comitetul director al R.A.D.E.F.".
De astfel, în şedinţa din data de 12 iulie 1999 a comitetului Director al filialei R.A.D.E.F. Braşov chiar inculpatul a dispus contabilului şef „să pregătească caietul de sarcini pentru a scoate sala A la licitaţie (de la M.)".
Prin încheierea, la datele de 27 iulie 1999 şi, respectiv, 3 septembrie 1999, a actelor adiţionale nr. 2 şi 3 la contractul de asociere în participaţiune nr. 3 din 13 august 1999, inculpatul C.A. a încălcat dispoziţiile legale sus-menţionate iar reaua sa credinţă rezultă din faptul că a folosit o ştampilă scoasă din uz pentru actul adiţional nr. 2 şi a dat, personal, un număr de înregistrare fictiv actului adiţional nr. 3, fiind interesat în favorizarea SC N. SRL Braşov care îi pusese la dispoziţie un apartament în Braşov, în care să locuiască, fiind cunoscut că inculpatul domicilia în oraşul Feteşti, judeţul Ialomiţa.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, care a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., nu s-a preocupat pentru stabilirea întinderii prejudiciului, mulţumindu-se să reţină că „prejudiciul de 217.077 dolari S.U.A. a fost dovedit prin calculele succesive depuse", în condiţiile în care acesta a fost contestat de inculpatul care nu şi-a recunoscut nici un moment vinovăţia. De menţionat că partea civilă s-a constituit iniţial parte civilă cu suma totală de1.597.952.052 lei, iar în precizările ulterioare face referire la „chirie sala A … la valoarea stipulată în Decizia R.A.D.E.F. pentru preţul de pornire al licitaţiei".
Fundamentarea calculării prejudiciului pe o chirie care, probabil, s-ar fi obţinut ca urmare a licitaţiei, nu duce la stabilirea unui prejudiciu cert, iar valoarea acestuia are relevanţă atât pentru soluţionarea laturii civile a cauzei cât şi pentru încadrarea juridică a faptei, dat fiind că pentru un prejudiciu mai mic de 2 miliarde lei nu se poate reţine forma calificată a infracţiunii de abuz în serviciu iar, pe de altă parte, aceasta din urmă este singura exceptată de la aplicarea Legii nr. 543/2002.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu mai există şi alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) din acelaşi cod, va admite recursurile formulate de parchet şi inculpat, va casa hotărârile atacate şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond, care va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului pe baza unei expertize contabile; totodată, cu ocazia rejudecării, instanţa va putea administra orice alte probe necesare aflării adevărului şi va examina susţinerile inculpatului din motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 136/ AP din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 178 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Braşov.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov.
Onorariul în sumă de 40 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5547/2005. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5588/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
