ICCJ. Decizia nr. 6202/2005. Penal. Legea 678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6202/2005
Dosar nr. 5698/2005
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101/ PJ din 2 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş, în baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul K.G.D., la două pedepse de câte 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., şi la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), raportat art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au contopit pedepsele aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceiaşi hotărâre a fost condamnat şi inculpatul P.O., la două pedepse de câte 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), raportat art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
Au fost contopite pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească, în solidar, părţilor civile N.E.A. şi N.M.C. câte 20.000.000 lei daune morale, respingând în rest pretenţiile părţilor civile ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut aceiaşi stare de fapt ca şi din actul de trimiterea în judecată, în sensul că, cei doi inculpaţi, în urma unei înţelegeri prealabile, le-au racolat pe cele trei părţi vătămate, cu intenţia de a le transporta în Spania unde urmau să practice prostituţia în favoarea inculpaţilor.
Inculpaţii le-au asigurat pe părţile vătămate că urmau să presteze activităţi legale în Spania.
Inculpaţii au declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând, în principal, achitarea, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.
Prin Decizia penală nr. 277/ A din 5 septembrie 2005, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că, în raport de declaraţiile părţilor civile şi vătămate, sunt realizare elementele constitutive ale infracţiunii, iar activitatea infracţională s-a consumat, aspecte sub care încadrarea juridică şi pedepsele aplicate sunt legale şi temeinice.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpaţii care au reiterat criticile anterioare, în sensul că, nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii dedusă judecăţii, situaţie în care singura soluţie este achitarea, în subsidiar, inculpaţii au mai criticat încadrarea juridică a faptei, susţinând că activitatea infracţională a rămas în faza de tentativă ceea ce impune o soluţie de schimbare a încadrării juridice cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Criticile formulate de inculpaţi vor fi examinate în raport de cazurile de casare înscrise în art. 3859 alin. (1) pct. 12, 17 şi 14 C. proc. pen., constatându-se că sunt nefondate pentru cele ce urmează.
Instanţele, pe baza probelor administrate, au reţinut o corectă stare de fapt şi încadrare juridică a acestora, pronunţând şi respectiv, menţinând corect, soluţia de condamnare a inculpaţilor şi de aplicare a unor pedepse cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Deşi, iniţial, inculpaţii au recunoscut activităţile infracţionale desfăşurate, constând în racolarea şi cazarea unor tinere în vederea trimiterii lor în Spania pentru practicarea prostituţiei, detaliind aspectele organizatorice ale acestor activităţi, modul în care le-au cunoscut şi convins pe tinere să-i urmeze în Spania, discuţiile purtate între cei doi, în urma cărora s-a finalizat înţelegerea pentru realizarea obiectivului propus, respectiv, practicarea de către tinere a prostituţiei în interesul lor.
Ulterior, inculpaţii au revenit, dar declaraţiile părţilor vătămate nu fac decât să confirme susţinerile lor iniţiale şi să descrie condiţiile şi scopul în care au fost cazate în Timişoara.
Aceleaşi părţi vătămate au declarat că, în momentul în care au cunoscut scopul real al deplasării în Spania şi au refuzat propunerea, inculpaţii le-au insultat şi ameninţat.
Martora F.D., audiată în cauză, a confirmat susţinerile părţilor vătămate, în sensul că, inculpaţii iau propus să meargă în Spania pentru a practica prostituţia, din declaraţia acesteia cât şi din declaraţiile martorilor A.F. şi B.D.M. rezultând că inculpaţii se ocupau de racolarea şi trimiterea tinerelor în Spania în scopul practicării prostituţiei.
De altfel, părţile vătămate au fost depistate în hotelul M. din Timişoara de lucrătorii de poliţie cu ajutorul martorului C.L., vărul acestora.
În acest context probator, este evident că activităţile infracţionale comise de cei doi inculpaţi, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) şi respectiv, art. 13 alin. (1), raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, infracţiuni pentru care corect au fost condamnaţi cei doi inculpaţi. În acelaşi timp, desfăşurând acte de racolare şi cazare a părţilor vătămate în scopul exploatării lor sexuale, inculpaţi au consumat activităţile infracţionale incriminate prin art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001, deoarece asemenea acte constituie, în sensul legii, modalităţi distincte de realizare a traficului de persoane.
Referitor la pedepsele aplicate acestea sunt situate în apropierea limitei legale, deşi inculpaţii au avut o conduită procesuală nesinceră şi oscilantă pe parcursul procesului şi au în antecedente condamnări anterioare, care pentru inculpatul P.O. atrag şi starea de recidivă postexecutorie.
În aceste condiţii pedepsele aplicate respectă dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi sunt de natură să realizeze cerinţele legii înscrise în art. 52 C. pen.
Faţă de considerentele expuse nu se constată motive care să atragă casarea hotărârilor recurate şi în consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţi se vor respinge, ca nefondate, cu cheltuieli judiciare statului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În conformitate cu art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din pedepsele aplicate inculpaţilor se va computa durata reţinerii şi arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii K.G. şi P.O. împotriva deciziei penale nr. 277/ A din 5 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 martie 2004 la 2 noiembrie 2005, pentru fiecare inculpat.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6200/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6205/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
