ICCJ. Decizia nr. 6268/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 49 din 28 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost condamnat inculpatul A.D., la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 21 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., și la un an închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 288 C. pen.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.
în latura civilă inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente I.E., la plata sumei de 3.068.471.179 lei, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Constanța.
Conform art. 193 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părții civile suma de 81.200.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta și în baza art. 191 din același cod la plata sumei de 5.800.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, făptuitorul I.S., decedat la data de 16 decembrie 2001, a achiziționat un imobil, casă de locuit situat în Constanța, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 848 din 1 iunie 1999 la Biroul Notarului Public L.D. Locuința a fost demolată, astfel cum rezultă din autorizația de desființare nr. 15 din 14 februarie 2000 obținută de I.S. de la Primăria municipiului Constanța. La aceeași dată, făptuitorul a obținut certificatul de urbanism nr. 267/2000 pentru terenul și imobilul pe care l-a cumpărat.
La data de 3 aprilie 2000, Primăria municipiului Constanța i-a eliberat lui I.S. autorizația de construire nr. 639/2000 din conținutul căreia rezultă că la adresa din Constanța, urmează să execute lucrări de construire locuință D + P + 1 E + M, iar proiectul lucrării a fost executat de SC M.G. SRL Constanța.
în luna martie 2001 a fost întocmit memoriul de recepție din conținutul căruia rezultă că au fost finalizate lucrările de construcție, cele de interior tâmplărie cât și alte tipuri de lucrări la imobilul făptuitorului, iar la data de 9 martie 2001, martora Ș.M., inspector de specialitate, de la serviciul autorizații de construcții al primăriei, s-a deplasat la adresa lui I.S. și a constatat că nu se mai impunea efectuarea nici unei lucrări. în aceste condiții s-a procedat la încheierea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 142 din 14 martie 2001 și a fost întocmită nota nr. 34558 din aceeași dată privind regularizarea taxei la autorizația de construcție nr. 639 din 3 aprilie 2000. în conținutul acestui înscris Ș.M. a consemnat faptul că lucrările la imobil au fost finalizate, la data de 15 decembrie 2000, iar valoarea finală a acestora este de 1.100.000.000 lei.
Ulterior, făptuitorul I.S. a solicitat A.F.P. Constanța, rambursarea sumei de 3.068.471.179 lei cu titlu de taxă pe valoare adăugată. Cererea a fost verificată de S.M. care a constatat că I.S. nu a dovedit că a declarat valoarea lucrărilor în conformitate cu dispozițiile legale. în aceste condiții, făptuitorul a solicitat din nou regularizarea taxei la autorizația de construcție, menționând în cerere că datorită unor deficiențe de execuție, în perioada ianuarie - august 2001, a mai executat lucrări de refacere și reparații în valoare de 18.014.946.000 lei. Cererea a fost repartizat spre soluționare martorei Șt.A., inspector la serviciul de autorizații în construcție. Aceasta a susținut că regularizarea taxei la autorizația de construcție nu implică deplasarea pe teren, iar solicitantul își asumă răspunderea pentru aspectele declarate.
Tribunalul a mai reținut că I.S. a formulat o nouă cerere prin care a solicitat rambursarea sumei de 3.068.471.179 lei reprezentând TVA, aceasta fiind înregistrată sub nr. 60581 din 30 august 2001 și a prezentat facturi emise de SC E.S. SRL Constanța, în calitate de antreprenor pentru a face dovada solicitărilor sale.
Pentru verificarea documentelor prezentate de făptuitor, prin adresa nr. 61552 din 24 septembrie 2001 A.F.P. Constanța a solicitat D.C.F. Constanța să efectueze un control la SA E.S. SRL Constanța cu privire la modul de înregistrare ca plătitor TVA, la modul de înregistrare a facturilor prezentate și dacă societatea comercială a achitat TVA - ul aferent lunii august 2001.
în vederea verificării documentelor prezentate de I.S., D.C.F. din cadrul A.F.P. Constanța a efectuat un contract la SC E.S. SRL Constanța cu privire la modul de înregistrare ca plătitor de TVA și dacă societatea a achitat TVA - ul aferent lunii august 2001. Cu această ocazie s-a constatat că facturile fiscale erau înregistrate din punct de vedere contabil și figurau ca fiind achitate, D.D.C. de la A.F.P. Constanța a constatat că sunt îndeplinite cerințele O.M.F. nr. 1026/2000 și a propus restituirea către I.S. a sumei de 3.068.471.179 lei, sumă ce i-a fost virată la 10 octombrie 2001 de către Trezoreria Constanța în contul deschis la M.I.S.R. R.B., sucursala Constanța.
Referitor la conținutul facturilor prezentate de I.S., ca fiind emise de SC E.S. SRL Constanța s-a constatat că documentele atestau faptul că acesta a achitat lucrări de arhitectură, rezistență, instalații electrice, instalații climă, deși în cererea din 24 august 2001, adresată Primăriei municipiului Constanța face referire la lucrări de refacere și construcție. întregul volum de lucrări s-ar fi efectuat în baza contractului de antrepriză nr. 1 din 1 februarie 2001 încheiat între SC E.S. SRL Constanța, în calitate de antreprenor general și I.S. în calitate de beneficiar.
în ceea ce privește SC E.S. SRL Constanța, instanța de fond a reținut că deși a fost cesionată cetățeanului irakian S.M.S.H., printr-un act notarial întocmit, la data de 24 septembrie 2001, acesta nu a fost înscris la O.R.C. până la data de 22 martie 2002, activitatea de administrator fiind îndeplinită de inculpatul A.D.
S-a apreciat că înscrisul contract de antrepriză nr. 1 din 1 februarie 2001 a avut menirea de a induce în eroare reprezentanții Ministerului Finanțelor pentru obținerea taxei pe valoarea adăugată în condițiile în care A.D., în calitate de reprezentant al SC E.S. SRL mai încheiase un contract de antrepriză nr. 1 din 1 februarie 2001 pentru efectuarea lucrărilor de construcție la SC S.T. SRL Constanța. Contractul de antrepriză și devizul de lucrări nu au fost însoțite de proiecte care să justifice natura și volumul lucrărilor efectuate.
Pentru a dovedi lucrările efectuate, în intervalul 16 - 17 august 2001, inculpatul A.D. a prezentat contractul de subantrepriză încheiat cu SC S.C.I.E. SRL București cu privire la care s-a constatat că este o persoană juridică fără activitate.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr. 136/ P din 20 mai 2005, a admis apelurile declarate de parchet, de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin D.F.P. Constanța și de inculpatul A.D. împotriva sentinței primei instanțe pe care a desființat-o în parte. Conform art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), texte de lege, în baza cărora l-a condamnat pe inculpatul A.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Prin aceeași decizie au fost înlăturate aplicarea art. 74 - art. 76 C. pen., s-a luat act că prejudiciul cauzat părții civile a fost acoperit integral, au fost anulate înscrisurile falsificate, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Instanța de apel a reținut că Legea nr. 345/2002 a intrat în vigoare după comiterea faptei de către inculpat și a fost abrogată mai înainte de soluționarea definitivă a cauzei și fiind o succesiune de legi penale aceasta își produce efectele față de inculpat, în virtutea principiului aplicării legii penale mai favorabile, conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul A.D. care au criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.
în recursul parchetului au fost invocate dispozițiile art. 3859pct. 17 C. proc. pen., și s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) Este real că de la săvârșirea faptei până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege penală mai favorabilă dar Legea nr. 345/2002 a fost abrogată, astfel încât art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), nu este incident în speță. Totodată infracțiunile prevăzute de Legea nr. 345/2002 nu au fost exceptate de la grațierea prevăzută de Legea nr. 543/2002.
De asemenea, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. și s-a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, deoarece acesta a fost trimis în judecată pentru fapte similare, prin alte trei rechizitorii ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în aceste cauze prejudiciile produse statului fiind importante.
Parchetul a mai invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen. și a susținut că eronat curtea a menținut dispoziția din sentința primei instanțe, prin care inculpatul a fost obligat, în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 83.200.000 lei către partea civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta, și conform art. 191 alin. (3) din același cod, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5.800.000 lei, întrucât în apel s-a luat act că prejudiciul a fost acoperit în întregime, înlăturându-se obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile. în consecință, aceste cheltuieli trebuiau suportate doar de inculpat.
Prin recursul său, inculpatul A.D. a solicitat casarea ambelor hotărâri și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să se dispună achitarea sa pentru faptele deduse judecății deoarece emiterea facturilor de către el a reprezentat o operațiune contabilă legală, a fost evidențiată în contabilitate și nu a beneficiat de o rambursare nelegală de TVA.
Dacă se va trece peste această apărare, inculpatul a cerut să se constate că după abrogarea Legii nr. 345/2002 a fost adoptată Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale care este mai favorabilă, respectiv art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (1) din această lege.
Inculpatul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), și prin urmare a solicitat, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, iar în raport de valoarea pagubei să se constate că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din aceeași lege.
înalta Curte, verificând decizia atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de criticile formulate, constată că recursurile sunt fondate numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A.D., în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002.
Sub aspectul principal referitor la nevinovăția inculpatului, înalta Curte de Casație și Justiție constată netemeinicia criticilor formulate, întrucât toate probele administrate în cauză atestă săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.
în cursul lunii august 2001, A.D. a întocmit în fals acte contabile prin care a atestat efectuarea unor lucrări de construcție la imobilul proprietatea lui I.S. decedat la data de 16 decembrie 2001, contribuind la rambursarea frauduloasă către acesta de către organele fiscale, a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 3.068.471.179 lei.
Apărarea inculpatului că nu a falsificat acte care să fi determinat autoritățile la restituirea TVA a fost corect înlăturată de instanțele anterioare.
Edificatoare în ceea ce privește participarea inculpatului la comiterea faptelor sunt contradicțiile flagrante între conținutul cererii adresate de I.S. Primăriei municipiului Constanța, la data de 24 august 2001, prin care a solicitat regularizarea taxei la autorizație de construire, în care făcea trimitere la lucrări de refacere și reparații și conținutul devizului de lucrări și a facturilor pretins achitate către SC E.S. SRL Constanța, al cărui administrator era A.D. Devizul conține lucrări concretizate în săpături mecanizate, beton armat, cofraje, fundații, armături în fundații, cofraje în planșe și altele, iar fotografiile anexate la raportul de evaluare întocmit în luna noiembrie 2000, vizualizează o clădire construită și finisată fiind inexplicabil faptul că lucrările de refacere la imobilul lui I.S. s-au putut concretiza în alte săpături, fundații, turnări de planșee și cofraje.
în cauză s-a apreciat corect că înscrisul denumit contract de antrepriză nr. 1 din 1 februarie 2001 încheiat între societatea comercială a cărui administrator era inculpatul și I.S. nu a avut decât menirea de a induce în eroare pe reprezentanții Ministerului Finanțelor pentru obținerea taxei pe valoarea adăugată, în condițiile în care A.D. a mai încheiat un contract de antrepriză nr. 1 din 1 februarie 2001 pentru efectuarea de lucrări la SC S.T. SRL Constanța.
Este, de asemenea, de reținut că atât contractul de antrepriză cât și devizul de lucrări nu au fost însoțite de proiecte care să justifice natura și volumul lucrărilor efectuate.
Pentru a face dovada lucrărilor facturate, în perioada 16 - 17 august 2001, inculpatul a prezentat contractul de subantrepriză nr. 8 din 1 aprilie 2001 încheiat cu SC S.C.I.E. SRL din care rezultă că aceasta și-a asumat obligația contractuală de a executa lucrări de construcție pentru I.S., dar această firmă avea un alt obiect de activitate și nu a figurat în evidențele organelor fiscale cu bilanțuri depuse în anul 2000 și 2001 și nici cu declarații și deconturi TVA, potrivit adresei nr. 10192 din 23 iunie 2002 a A.F.P. sector 1 București.
Așadar, interpretarea judicioasă a probelor demonstrează indubitabil că inculpatul A.D. a întocmit în fals acte care atestau realizarea unor lucrări la imobilul situat în Constanța, proprietatea defunctului I.S., contribuind astfel la obținerea de către acesta a sumei de 3.068.471.179 lei reprezentând TVA.
Cât privește cazul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat atât de parchet, care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002 în cea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cât și de inculpat, care a cerut recalificarea faptei în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 8 cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005, înalta Curte apreciază că ambele critici sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 13 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
în asemenea cazuri principiul activității legii penale suferă o derogare, întrucât, oricare dintre legile penale care se succed s-ar aplica, avem de-a face cu o extraactivitate a legii penale fie sub forma ultraactivității, fie sub forma retroactivității.
Codul penal consacră în art. 13 principiul legii mai favorabile, iar alegerea acesteia presupune o examinare a tuturor elementelor care pot influența situația concretă a inculpatului ținându-se seama de toate implicațiile pe care le atrage încadrarea juridică într-o lege sau altă.
Instanța de apel a apreciat corect că Legea nr. 345/2002 care a intrat în vigoare după comiterea faptei de inculpat și a fost abrogată mai înainte de soluționarea definitivă a cauzei, se aplică în cauză deoarece este mai favorabilă.
Este evident că sub aspectul regimului sancționator, al limitelor de pedeapsă, lipsa unor pedepse complementare și neexceptarea de la aplicarea Legii nr. 543/2002, dispozițiile art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 346/2002, sunt mai favorabile decât prevederile art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.
Susținerea din recursul declarat de parchet, în sensul că Legea nr. 345/2002 nu este incidentă în cauză deoarece a fost abrogată prin Legea nr. 571/2003 este neîntemeiată deoarece art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), se referă la situații tranzitorii atunci când au intervenit una sau mai multe legi penale în sensul că se aplică legea cea mai favorabilă.
Legea nr. 241/2005 nu este mai favorabilă inculpatului, astfel cum s-a susținut în recursul declarat de acesta, deoarece art. 8 din aceeași lege, prevede o sancțiune mai aspră decât art. 36 din Legea nr. 345/2002, iar cazurile de nepedepsire și cele de reducere a pedepselor, prevăzute de art. 10 alin. (1) din aceeași lege, se aplică doar infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din aceeași lege, iar prejudiciul cauzat a fost acoperit după primul termen de judecată la 26 ianuarie 2005. încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002, privind taxa pe valoarea adăugată este mai favorabilă inculpatului pentru faptul că acesta poate beneficia de prevederile art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni.
în ceea ce privește pedepsele aplicate se apreciază că acestea au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținându-se seama de gradul de pericol social al faptelor, de modalitatea și împrejurările comiterii acestora, dar și de datele ce caracterizează persoana inculpatului.
în mod just curtea de apel a înlăturat aplicarea circumstanțelor atenuante pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002, având în vedere contextul activității infracționale desfășurată de inculpat, valoarea ridicată a prejudiciului și împrejurarea că acesta a fost acoperit cu mare întârziere.
Majorarea pedepsei de 3 ani închisoare, astfel cum s-a cerut în recursul parchetului nu se impune chiar dacă inculpatul a mai fost trimis în judecată, prin alte trei rechizitorii, pentru comiterea unor fapte concurente, asemănătoare. Urmează ca în final, dacă se va constata că inculpatul se face vinovat de săvârșirea acestor infracțiuni și va fi condamnat la stabilirea pedepsei rezultante să se aibă în vedere numărul și gravitatea tuturor faptelor sale.
înalta Curte de Casație și Justiție constată însă că recursurile sunt admisibile cu privire la aplicarea Legii nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni.
în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002 modificată prin O.U.G. nr. 18/2003 pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 36 din Legea nr. 345/2002 este grațiată în întregime urmând ca A.D. să execute doar pedeapsa de un an închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen., care este exceptată de la grațiere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38512 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., înalta Curte va admite recursurile declarate de parchet și de inculpat, va casa decizia atacată numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 referitor la pedeapsa de 3 ani închisoare, urmând să se constate că aceasta este grațiată condiționat și va atrage atenția făptuitorului asupra prevederilor art. 7 din aceeași lege.
Cât privește ultimul motiv din recursul declarat de parchet prin care s-a susținut că întrucât prejudiciul a fost recuperat partea responsabilă civilmente I.E. nu trebuie obligată în solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, se constată că este neîntemeiat deoarece numai partea responsabilă civilmente avea posibilitatea să folosească calea de atac cu privire la această soluție, procurorul nefiind îndreptățit să conteste legalitatea deciziei, sub acest aspect.
în consecință, celelalte dispoziții ale deciziei atacate au fost menținute, neconstatând existența vreunui caz de casare ce s-a invocat din oficiu.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6271/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6272/2005. Penal → |
|---|
