ICCJ. Decizia nr. 6272/2005. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 329 din 11 iunie 2004, Tribunalul Brașov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. c) C. proc. pen, l-a achitat pe inculpatul S.F.I., pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) și alin. ultim, cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, a respins acțiunea civilă a părții civile C.A.S.J. Brașov și a constatat că părțile vătămate A.D., A.D.D. și A.V. nu s-au constituit părți civile. A dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că din probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit în mod cert că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie din seara zilei de 27 iulie 1999 asupra victimei A.V., care a fost deposedată de un portmoneu prin violența exercitată de două persoane. în portmoneu se găsea suma de 40.000 lei, o legitimație de revoluționar, un pachet de țigări, ochelarii și ceasul de mână, iar fapta de tâlhărie s-a soldat cu decesul victimei la data de 30 iunie 1999. S-a mai reținut că, deși portmoneul victimei a fost găsit la domiciliul inculpatului, aceasta constituie doar o probă indirectă, care nu poate face dovada că inculpatul este autorul infracțiunii, în condițiile în care inculpatul a negat constant săvârșirea faptei și a dovedit împrejurarea că în noaptea respectivă s-a aflat în Codlea, la locuința martorilor F.B.V. și F.B.G., iar celelalte probe le-a apreciat ca fiind contradictorii.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov criticând-o pentru greșita achitare a inculpatului, ca urmare a unei aprecieri greșite a probatoriului administrat.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 134/ Ap din 28 aprilie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a desființat sentința penală atacată și rejudecând, în baza art. 211 alin. (2) lit. d) și e) și alin. ultim, cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
A descontopit pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 164 din 15 mai 2000 a Tribunalului Brașov în pedepsele de 2 ani închisoare și 7 ani închisoare.
în baza art. 36 alin. (1), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 2 ani închisoare și 7 ani închisoare și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare, pe care a sporit-o cu 3 ani închisoare, pedeapsa principală de executat fiind de 23 ani închisoare.
Din pedeapsa principală a scăzut perioada executată de la 20 ianuarie 2000 la 21 decembrie 2004.
Din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen.
A dispus anularea mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 23 februarie 2005 emis în baza încheierii din 23 februarie 2005 și emiterea unui nou mandat de arestare, cu datele personale corecte ale inculpatului.
L-a obligat pe inculpat să plătească părții civile C.A.S.J. Brașov suma de 2.597.202 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală aferentă.
A constatat că moștenitorii victimei, A.D., A.D.D. și A.V. nu s-au constituit părți civile.
A mai dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 5.800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în primă instanță, iar cheltuielile judiciare din apel să rămână în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că apelul declarat de parchet este fondat, în condițiile în care au fost audiați în apel martorii F.B.V. și F.B.G. care au declarat că, în seara zilei de 27 iulie 1999, inculpatul nu a fost în domiciliul lor, iar acestea se coroborează cu declarațiile martorilor C.M., C.M., I.A.M., care au arătat că fie inculpatul, fie martorului Ș.D. le-a relatat că inculpatul a fost implicat în agresarea victimei. Mai mult, portmoneul victimei a fost găsit la domiciliul inculpatului, fiind recunoscut de soția victimei, A.D., iar explicațiile date de inculpat, cum că acesta i-a aparținut fostului locatar, atât timp cât martorul C.A. a negat constant faptul că portmoneul îi aparține, au fost înlăturate.
Instanța de apel a reținut că probele administrate în cauză demonstrează, fără putință de tăgadă, că inculpatul S.F.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, ce a avut ca urmare moartea victimei, faptă prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) și alin. ultim, cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de control judiciar a avut în vedere pericolul social concret, deosebit al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită, dar și persoana inculpatului, recidivist postexecutoriu, apreciind ca îndestulătoare pedeapsa principală de 20 de ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
întrucât inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 164 din 15 mai 2000 a Tribunalului Brașov, la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru două infracțiuni concurente cu cea de mai sus, instanța de apel le-a descontopit în pedepsele componente: de 7 ani închisoare aplicată pentru o infracțiune de tâlhărie și de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de violare de domiciliu, și în baza art. 36 alin. (1), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, de 20 de ani închisoare. Față de perseverența infracțională a inculpatului a apreciat că va spori pedeapsa de mai sus cu 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în final 23 ani de închisoare.
Totodată, instanța de apel constatând că inculpatul, după liberarea condiționată din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 164/2000 a Tribunalului Brașov, s-a sustras de la judecată, la 23 februarie 2005 a dispus arestarea preventivă în baza art. 148 lit. c) C. proc. pen., fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 1 din 23 februarie 2005. întrucât în mandat au fost trecute greșit unele date de identificare ale inculpatului, a dispus anularea mandatului emis anterior și emiterea unui nou mandat de arestare cu datele de stare civilă ale inculpatului corecte.
Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs criticând decizia instanței de control judiciar în principal, pentru greșita sa condamnare, întrucât se consideră nevinovat de săvârșirea faptei ce i se impută, iar în subsidiar, pentru aplicarea unei pedepse într-un cuantum exagerat de mare, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și datele sale personale.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (1) și art. 3856alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanțele de judecată au stabilit o stare de fapt corectă, constând în aceea că inculpatul recurent alături de altă persoană, în seara zilei de 27 iulie 1999, a deposedat prin violență pe partea vătămată A.V. de un portmoneu în care se găsea suma de 40.000 lei, o legitimație de revoluționar, un pachet de țigări, ochelarii și ceasul de mână. Tâlhăria s-a soldat cu decesul victimei pe 30 iulie 1999.
Din probele administrate în dosar și anume din declarațiile martorilor C.M., C.M., I.A.M., C.P. au susținut, în esență, că li s-a povestit de către inculpat și de martorul Ș.D. că aceștia au agresat împreună o persoană în vârstă în apropierea berăriei L.C. Coroborând aceste declarații cu depozițiile martorilor F.B.V. și F.B.G., care inițial, au confirmat alibiul inculpatului, motivând că, în seara zilei de 27 iulie 1999, inculpatul ar fi fost în domiciliul lor în orașul Codlea, iar ulterior, în fața instanței de apel și-au retractat declarațiile se constată că instanța de control judiciar a procedat corect atunci când a apreciat că inculpatul, în mod indubitabil, se face vinovat de săvârșirea infracțiunii ce i se impută și l-a condamnat în conformitate cu dispozițiile legale, art. 211 alin. (2) lit. d) și e) și alin. ultim, cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Deși inculpatul a susținut constant că nu el este autorul faptei reținute în sarcina sa, susținerile sale nu au avut nici un suport probator, astfel încât, în mod corect au fost înlăturate de instanța de control judiciar.
în atare condiții și apreciază că fapta dedusă judecății este conformă cu realitatea și cum hotărârea de condamnare este întemeiată pe o apreciere corectă a probelor, pe constatări de fapt bine fundamentate, nu se poate reține o eroare gravă de fapt care să atragă casarea hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești.
Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei este necesar a se reține că împrejurările în care a fost săvârșită o infracțiune pot duce la analizarea unor cauze de agravare, cât și a unor cauze de atenuare a răspunderii penale.
Ori de câte ori se constată existența cumulativă a acestora, instanța are obligația, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, să respecte ordinea în care urmează a se face aplicarea circumstanțelor agravante, a circumstanțelor atenuante și a stării de recidivă, atunci când acestea sunt în concurs.
Instanța trebuia să statueze mai întâi asupra gradului de pericol social concret al infracțiunii, în raport de toate împrejurările în care a fost comisă și, numai după aceea, să stabilească în ce măsură starea de recidivă reflectă un grad de pericol social sporit al inculpatului.
în speță, inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie pe timp de noapte, lovind partea vătămată, A.V., și, astfel, determinând căderea acestuia cu capul de un plan dur, fapt ce a condus la leziuni corporale, care ulterior s-au soldat cu decesul victimei.
Pe de altă parte, s-a constatat că fapta a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, împrejurare ce reflectă periculozitatea sporită a inculpatului și perseverența sa infracțională, săvârșind fapte de același gen pentru care a mai fost condamnat de Tribunalul Brașov.
Se apreciază că raportat la poziția procesuală a inculpatului care, în ciuda evidenței probelor, a negat constant săvârșirea faptei, pedeapsa rezultantă aplicată de 20 de ani închisoare, sporită cu 3 ani tocmai urmare a gradului de pericol sporit pe care-l reprezintă inculpatul, este în măsură să servească scopului prevăzut de art. 52 C. pen., instanța de control judiciar reținând în mod corect și justificat, că aceasta corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F.I., constatând că nu sunt alte motive care, analizate din oficiu, să determine admiterea recursului.
Se va deduce prevenția inculpatului de la 18 iunie 2005 la 7 noiembrie 2005, precum și perioada executată de la 20 ianuarie 2000 la 21 decembrie 2004.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6268/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6274/2005. Penal → |
|---|
