ICCJ. Decizia nr. 6403/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 81/ F din 13 iulie 2005 a Tribunalului Vâlcea, s-a respins cererea de revizuire, ca nefondată, formulată de condamnatul B.C., deținut în Penitenciarul Târgu Jiu.
Prima instanță, în motivarea acestei hotărâri a reținut că, la data de 22 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, i-a înaintat spre soluționare, împreună cu concluziile sale, cererea lui B.C., deținut în Penitenciarul de maximă siguranță Târgu Jiu, județul Gorj, privind revizuirea sentinței penale nr. 19 din 16 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1386/2004, cu motivarea că în mod eronat a fost admis de către Curtea de Apel Pitești, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva hotărârii amintite, împrejurare în care s-a înlăturat reținerea circumstanței atenuante infracțiunii săvârșite și s-a majorat cuantumul pedepsei, pe de altă parte învederând că în cursul procesului penal nu au fost audiați martori care să dovedească că el a acționat în condițiile legitimei apărări sau în stare de provocare.
Prin sentința penală nr. 19 din 16 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 1386/2004, în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), și art. 74,art. 76 C. pen., inculpatul a fost condamnat, la 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.
împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, prin care s-a criticat greșita reținere în favoarea inculpatului, a prevederilor art. 74 și art. 76 C. pen., precum și faptul că nu se impunea în cauză, interzicerea drepturilor părintești și a drepturilor de a fi tutore sau curator.
Ca efect al admiterii apelului, prin decizia penală nr. 81/ A din 22 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 2727/2005, sentința penală a fost desființată, în parte, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., și respectiv art. 64 lit. d) și e) C. pen.
Totodată, s-a dispus majorarea pedepsei închisorii la cuantumul de 8 ani, celelalte dispoziții ale hotărârii fiind menținute.
Decizia penală nu a fost recurată de către inculpat.
în drept, tribunalul și-a motivat soluția de respingere a cererii de revizuire, prin aceea că, înlăturarea circumstanței atenuante și neaudierea martorei Z.M., nu constituie elemente care să conducă la admiterea cererii.
împotriva sentinței penale a declarat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de revizuire, deși în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de legea procesual penală în ceea ce privește admisibilitatea ei, cu consecința rejudecării cauzei.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 191/ A din 8 septembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul B.C. împotriva sentinței penale nr. 81/ F din 13 iulie 2005 a Tribunalului Vâlcea.
Condamnatul revizuent, nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal a declarat recurs, solicitând a fi reapreciate actele și probatoriul cauzei de fond, să fie judecat drept, să i se acorde circumstanțe atenuante și care, pe nedrept, au fost înlăturate prin admiterea apelului parchetului.
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele dosarului în raport de critica adusă de revizuent, precum și din oficiu, Curtea reține că hotărârile atacate sunt temeinice și legale și ca atare vor fi menținute, condamnatul invocând motive ce nu se regăsesc printre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Așa fiind și văzând că, revizuirea, în legea procesual penală în vigoare, nu înseamnă a se promova un al doilea recurs și nici a se reverifica o hotărâre rămasă definitivă, pentru aceleași motive, pentru care s-a exercitat deja o cale ordinară de atac, ci numai pentru situații expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., fiind o cale extraordinară de atac, recursul de față va fi respins, ca nefondat. Deci, motivele invocate de condamnat nu se regăsesc printre dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
Au fost aplicate și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 6408/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6401/2005. Penal → |
---|