ICCJ. Decizia nr. 6477/2005. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6477/2005
Dosar nr. 4595/2004
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 137 din 19 mai 2004, Tribunalul Hunedoara i-a condamnat pe inculpaţii:
- R.C.G., în baza art. 4 din Legea nr. 143/200, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost deduse reţinerea şi arestarea preventivă de la 7 martie 2004 la zi şi prelungită măsura privativă de libertate.
- M.L.I., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, la 3 ani închisoare şi în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, la un an închisoare.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 862 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, indicând măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., la care să se supună inculpatul.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului şi s-a constatat că acesta a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 7 martie 2004 – 19 mai 2004.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Instanţa a reţinut, în fapt, că inculpaţii M.L.I. şi R.C.G. sunt prieteni, locuind în municipiul Deva şi nu au vreo ocupaţie. Inculpatul M.L.I., la sfârşitul anului 2002 şi în luna decembrie 2003, a cumpărat pastile Ecstasy pentru consum propriu, iar la data de 6 martie 2004 a mai cumpărat cu 50 dolari S.U.A. de la L.C., două bile cu morfină în greutate totală de cca. 5 gr., ascunzându-le în propriul autoturism într-un compartiment de lângă schimbătorul de viteză.
În aceeaşi zi, sărbătorindu-şi ziua de naştere, inculpatul M.L.I. şi-a invitat, în jurul orelor 21,00, prietenii, respectiv pe inculpatul R.C.G. şi martorii S.B.A., O.S., la Barul D. din Deva şi apoi la Restaurantul T.R. din oraşul Orăştie.
Înainte de a urca în autoturism pentru a pleca spre Orăştie, inculpatul M.L. i-a spus inculpatului R.C.G. că a cumpărat două bile cu drog şi, ajungând la restaurantul din această localitate s-au aşezat toţi la o masă.
La scurt timp, inculpatul M.L.I. s-a ridicat şi a plecat la toaletă, fiind urmat imediat de inculpatul R.C.G.
În toaletă, primul dintre inculpaţi a desfăcut o bilă cu drog şi a întins-o pe foiţa de staniol sub forma a două linii pe capacul rezervorului WC, consumând fiecare din morfină.
Întrucât a mai rămas din morfină, la propunerea inculpatului M.L.I., inculpatul R.C.G. a mers la masă în restaurant şi i-a spus martorului S.B. să meargă la toaletă cu ambalajul de nylon de la un pachet de ţigări.
Ajuns în toaletă, S.B. a fost îndemnat de inculpatul M.L. să consume morfină, cu expresia „trage şi tu!", însă, fiind refuzat, inculpatul a învelit drogul în folia nylon adusă de martor şi a revenit în local unde i-a înmânat pacheţelul cu morfină inculpatului R.C.G.
După acest moment, inculpatul M.L. a părăsit localul, deplasându-se cu autoturismul în altă zonă a oraşului Orăştie, unde a consumat morfină din cea de-a doua biluţă aflată în maşină.
Revenind la restaurant, la scurt timp au sosit şi organele de poliţie.
Inculpatul R.C.G. a aruncat sub masă folia cu morfină, iar inculpatul M.L.I. a indicat lucrătorilor de poliţie, compartimentul din autoturism în care deţinea două biluţe.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică al Laboratorului de specialitate al I.G.P., rezultă că substanţa prezentată este morfină în amestec cu alte substanţe chimice, fiind drog de mare risc.
Instanţa a reţinut ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care cei doi inculpaţi au fost condamnaţi, constatând însă că în privinţa infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, imputată inculpatului M.L.I. nu sunt întrunite condiţiile existenţei acesteia, întrucât inculpatul a cumpărat morfina pentru consum propriu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel:
- Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care a criticat-o pentru greşita achitare a inculpatului M.L.I., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, greşita individualizare a pedepselor pentru inculpatul M.L.I., insuficiente şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 861 C. pen. pedepsei aplicată aceluiaşi inculpat.
- inculpatul M.L.I., care a criticat netemeinicia hotărârii sub aspectul greşitei aprecieri a existenţei gradului de pericol social al infracţiunii prevăzută de art. 11 din Legea nr. 143/2000, impunându-se achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen., precum şi pentru omisiunea reţinerii circumstanţelor atenuante şi a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a distribuitorului de droguri L.C.
- inculpatul R.C.G., care a criticat omisiunea reţinerii circumstanţelor atenuante.
Prin Decizia penală nr. 243 din 13 iulie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis toate apelurile declarate şi, rejudecând după desfiinţarea hotărârii atacate, a reţinut în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., pentru ambii inculpaţi, reducând pedeapsa pentru inculpatul R.C.G. la un an închisoare.
Inculpatul M.L.I. a fost condamnat, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., reducând pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, la un an şi 8 luni închisoare, iar pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 143/2000, la 2 luni închisoare, pentru ambele infracţiuni cu reţinerea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul M.L.I. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen., şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond.
În motivarea deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că, prin oferirea de drog spre consum şi apoi remiterea cantităţii rămase inculpatului R.C.G. este realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de către inculpatul M.L.I. şi acelaşi inculpat a săvârşit şi infracţiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 143/2000 prin îndemnarea martorului S.B. să consume drog.
S-a mai reţinut că faptele astfel săvârşite prezintă gradul de pericol social al infracţiunilor şi că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu sunt incidente, inculpatul M.L.I. nefacilitând prinderea şi tragerea la răspundere a numitului L.C.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.L.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât:
- judecata în apel s-a făcut fără legala citare a inculpatului, acesta fiind plecat în Italia, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.;
- s-a comis o gravă eroare de fapt prin reţinerea împrejurării că ar fi oferit droguri celuilalt inculpat, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.;
- hotărârea a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii, consecinţă a interpretării eronate a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar pe de altă parte, instanţa de apel nerăspunzând solicitării de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 9 C. proc. pen.;
- faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, întrucât inculpatul nu cunoştea că drogul este morfină şi că acesta face parte din categoria drogurilor de mare risc, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost exact reţinută de instanţă şi aceasta rezultă din procesele-verbale ale organelor de poliţie, planşe foto, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor S.B. şi O.S., coroborate cu declaraţiile ambilor inculpaţi care au recunoscut săvârşirea faptelor atât prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale cât şi prin cele din faza de judecată.
Încadrarea juridică reţinută de instanţa de apel este cea legală.
Fapta inculpatului M.L.I. de a fi oferit inculpatului R.C.G. morfină spre consum şi apoi de a-i fi înmânat spre uz propriu cantitatea rămasă, realizează conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, norma incriminatoare nelimitând, sub aspectul laturii obiective, realizarea infracţiunii doar prin procurare (cumpărare sau alte modalităţi) de droguri în raport de revânzare, fiind sancţionate chiar operaţii privind circulaţia drogurilor, fără drept.
Sub acest aspect, susţinerile inculpatului M.L.I., în sensul că drogul l-a cumpărat pentru consum propriu şi numai ulterior a survenit împrejurarea în care a oferit spre consum şi apoi restanţa rămasă, celuilalt inculpat, sunt irelevante în privinţa existenţei laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Din împrejurările de fapt recunoscute de cei doi inculpaţi, rezultă că aceştia îşi cunoşteau practica de a consuma droguri, dovadă fiind aceea că, fără să aibă vreun dialog prealabil la masa din restaurant, inculpatul R.C.G. l-a urmat imediat în toaletă pe inculpatul M.L.I. unde au consumat împreună drogul, iar ce a mai rămas din substanţă fiind dată inculpatului R.C.G. după episodul prezenţei în toaletă şi a martorului S.B. şi la revenirea la masă în restaurant.
Că substanţa rămasă a fost dată pentru consum inculpatului R.C.G. rezultă din faptul că inculpatul M.L.I., dorind să mai prizeze drog, a mers la autoturismul nou şi a folosit cea de a doua bilă.
Nici critica privind pretinsa eroare în care s-ar fi aflat inculpatul M.L.I. cu privire la natura substanţei consumate, nu este fondată.
Toate împrejurările de fapt, recunoscute constant de cei doi inculpaţi, contrazic această apărare.
Inculpatul M.L.I. a cumpărat, aşa cum pretinde, două bile cu drog de la C. pentru care a plătit 50 dolari S.U.A., atenţionându-l pe inculpatul R.C.G. că „o să ne rugăm în seara asta" şi arătându-i substanţa, cu precizarea că două grame le-a primit bonus de ziua lui (declaraţie scrisă personal de inculpatul R.C.G.).
Aşadar, inculpatul recurent avea reprezentarea exactă a naturii substanţei procurate, fiind irelevant că nu îi ştia nici denumirea ştiinţifică, aşa cum susţine, nici clasa de risc, în condiţiile în care cunoştea, ceea ce rezultă din precauţiile luate pentru procurarea şi consumul acesteia, că faptele imputate sunt prevăzute de lege ca infracţiuni.
Indiferenţa inculpatului faţă de clasa de risc a drogului procurat implică, în plan subiectiv, acceptarea de către acesta a traficului cu acel drog care, în cazul concret, face parte din Tabelul II anexă la Legea nr. 143/200, drog de mare risc.
Aşa fiind, instanţa de apel a făcut o corectă încadrare juridică în dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, nefiind întemeiată nici critica privind omisiunea punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice în alin. (1) al textului de lege menţionat, întrucât această problemă a fost ridicată de inculpat prin apelul declarat şi a fost examinată şi comentată de instanţa de apel în motivarea încadrării juridice reţinute.
Instanţele, de fond şi apel, au constatat întemeiat că în cauză nu este incidentă cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, simpla indicare a numelui unei persoane nefiind suficientă pentru a fi îndeplinită condiţia prevăzută de lege, atâta timp cât nu a fost urmată de măsuri procesuale, in rem şi in personam, de tragere la răspundere penală.
În raport de datele cauzei, nici motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., nu este întemeiat.
Inculpatul M.L.I. a fost citat de instanţa de apel pentru termenul din 8 iulie 2004, când s-a şi judecat cauza, la adresa indicată de acesta în cursul urmăririi penale, respectiv, municipiul Deva unde îşi are domiciliul şi mai mult decât se impunea, a mai fost citat şi prin afişare la sediul Consiliului local al oraşului Orăştie, conform prevederilor art. 177 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.
Pronunţarea deciziei în apel a fost amânată pentru data de 13 iulie 2004.
La data de 14 iulie 2004, orele 16,34, conform menţiunilor tehnoredactate, inculpatul M.L.I. a transmis prin fax, Curţii de Apel Alba Iulia, cererea de amânare a judecării cauzei pentru pregătirea apărării, dată la care a şi fost înregistrată la instanţă. Fiind formulată după pronunţarea hotărârii, cererea inculpatului, deşi privea prezenţa sa temporară în Italia, nu poate fi avută în vedere de instanţă.
Asemenea, inculpatul nu se poate prevala de existenţa vreunui motiv de imposibilitate a de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta, întrucât, prin depunerea de către apărătorul ales în instanţă, a mai multor înscrisuri privitoare la statutul sus-numitului în Italia, se face dovada că acesta, furnizând documentele, avea şi posibilitatea formulării oricăror cereri, în timp util.
Deşi avea dublă cetăţenie, respectiv, româno-italiană, inculpatului M.L.I. în procesul penal pornit împotriva sa îi sunt aplicabile dispoziţiile legii referitoare la cetăţenii români.
Faţă de cele ce preced şi constatând că nici din examinarea din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu rezultă vreun motiv de casare a hotărârii atacate, recursul inculpatului M.L.I. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L.I. împotriva deciziei penale nr. 243/ A din 13 iulie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6474/2005. Penal. Legea 678/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6478/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
