ICCJ. Decizia nr. 6473/2005. Penal. Art. 215 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6473/2005
Dosar nr. 5980/2005
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 66 din 15 iunie 2005, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 335 C. proc. pen., a reunit dosarul nr. 985/2003 cu dosarul de faţă nr. 61/2005 ambele ale aceleiaşi instanţe, a desfiinţat sentinţa penală nr. 221 din 13 decembrie 2003 pronunţată în dosarul nr. 985/2003 a Tribunalului Vâlcea şi a descontopit pedepsele aplicate prin această sentinţă.
De urmare, a constatat că faptele reţinut prin rechizitoriul din 23 martie 2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea cu un prejudiciu de 219.287.154 lei fac parte din conţinutul infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A înlăturat art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat pe inculpatul D.V., la 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 3 ani, reţinând un prejudiciu total în sumă de 3.994.972.577 lei.
În baza art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), l-a condamnat la 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de un an.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 a dispus revocarea graţierii celor două pedepse de câte 6 luni aplicate prin sentinţa penală nr. 256/2001 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, pe care le-a contopit, pedeapsa rezultantă de 6 luni urmând să fie executată alături de pedeapsa aplicată în cauză, în total 10 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 57 C. pen.
În baza art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul D.V. a mai fost condamnat la 2 ani închisoare, pedeapsă constatată ca graţiată prin art. 1 din Legea nr. 543/2002.
S-a dispus înregistrarea condamnării la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
A fost dedus din pedeapsă timpul executat, de la 6 iunie 2003 la zi.
A fost anulat mandatul de executare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei penale nr. 221 din 13 decembrie 2003 a Tribunalului Vâlcea sub aspectul laturii civile şi a celui privind cheltuielile judiciare către stat.
Inculpatul a fost obligat la 219.287.154 lei, plus dobânda legală către partea civilă SC E. SA Timişoara şi la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin rechizitoriul din 26 martie 2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, inculpatul D.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 37 C. pen.
În fapt, s-a arătat că inculpatul D.V., administrator al SC A. SRL Rm. Vâlcea, la data de 12 iulie 2000 a cumpărat de la SC E. SA Timişoara motoare electrice în valoare de 91.330.941 lei, pentru achitarea cărora a emis un bilet la ordin cu aceeaşi dată.
Acest bilet la ordin a fost introdus în bancă pentru decontare la data de 16 august 2000, fiind refuzat pentru lipsă de disponibil în contul societăţii cumpărătoare.
Întrucât dorea să mai cumpere motoare electrice, inculpatul a achitat o parte din datorie, respectiv 18.000.000 lei, emiţând pentru diferenţă un alt bilet la ordin la data de 10 august 2000, cu scadenţa la data de 31 august 2000.
La data de 28 august 2000, inculpatul a mai cumpărat motoare electrice de la aceeaşi societate, emiţând un bilet la ordin pentru suma de 155.956.213 lei, cu scadenţa la 28 septembrie 2000.
Neachitând până la ultima scadenţă vreo sumă de bani SC E. SA Timişoara a introdus alte două bilete de ordin în bancă, fiind refuzată plata pentru lipsă disponibil.
Ulterior, inculpatul a achitat suma de 10.000.000 lei, astfel că prejudiciul reclamat de partea civilă este în sumă de 219.287.154 lei.
Instanţa a mai constatat că prin sentinţa penală nr. 221 din 13 decembrie 2003 a Tribunalului Vâlcea în dosarul nr. 985/2003 acelaşi inculpat a mai fost condamnat:
- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.;
- în baza art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.;
- în baza art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 2 ani închisoare.
Conform art. 33 şi art. 34 C. pen., inculpatul D.V. urmează să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 s-a dispus revocarea graţierii condiţionate pentru cele două pedepse de câte 6 luni aplicate prin sentinţa penală nr. 256/2001 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, pedepse care au fost contopite iar rezultanta de 6 luni urmând să fie executată alături de pedeapsa aplicată în cauză, în total 10 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
A fost dedusă arestarea preventivă cu data de 6 iunie 2003 la zi şi menţinută măsura privativă de libertate.
Inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL Rm. Vâlcea la despăgubiri civile către H. SA Vaslui în sumă de 194.196.968 lei, către SC L. SA Ploieşti în sumă de 177.228.922 lei, către SC T.P. SA Galaţi în sumă de 93.196.968 lei, către SC C. SA Cluj Napoca în sumă de 353.555.561 lei, către SC S. SA Slatina în sumă de 141.255.834 lei; în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P. SRL Băile Govora la suma de 398.377.336 lei către SC F. SRL Cluj Napoca; în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P. SRL Rm. Vâlcea la suma de 320.000.000 lei către SC F. SRL Cluj Napoca, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. SRL Rm. Vâlcea la suma de 11.349.838 lei către SC P. SA Bucureşti, la suma de 45.606.720 lei către SC I.K. SRL Sag Timiş şi la suma de 10.572.720 lei către SC T. SRL Timişoara; în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P. SRL Rm. Vâlcea la suma de 148.691.016 lei către C. SA Olt Slatina.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 72 din 11 martie 2004, a admis apelul inculpatului şi desfiinţând hotărârea instanţei de fond, în esenţă, a înlăturat agravanta prevăzută de alin. (5) de la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), şi în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat pe inculpat la 5 ani închisoare, pedeapsă rezultantă în urma contopirii cu celelalte pedepse menţinute, inculpatul urmând să execute 5 ani şi 6 luni închisoare prin menţinerea consecinţelor revocării dispuse în temeiul Legii nr. 137/1997.
Prin Decizia penală nr. 4548 din 15 septembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul parchetului şi casând în totalitate Decizia instanţei de apel şi parţial sentinţa fondului, în rejudecare a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este graţiată condiţionat prin art. 2 din Legea nr. 543/2002.
A contopit pedepsele negraţiate, respectiv de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
Au fost menţinute dispoziţiile referitoare la revocarea graţierii şi s-a dispus ca pedeapsa de 6 luni închisoare să fie executată alături de cea graţiată în cauză, respectiv în total 10 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen.
În fapt, în această cauză s-a reţinut că, în perioada 2000 - 2002, inculpatul D.V., administrator la 4 societăţi comerciale, a emis mai multe file C.E.C. şi bilete la ordin pentru plata mărfurilor cumpărate de la diferiţi furnizori, constituiţi părţi civile în cauză, fără a avea disponibil în contul bancar.
În momentul în care una dintre societăţile comerciale intra în interdicţie bancară, inculpatul se folosea în operaţiunile de achiziţionare a mărfurilor, în aceleaşi condiţii de încălcare a legii, de celelalte societăţi comerciale pe care le administra.
În considerarea situaţiei de fapt reţinută atât prin sentinţa penală nr. 211 din 13 decembrie 2003 în dosarul nr. 985/2003 al Tribunalului Vâlcea, cât şi prin rechizitoriul din 23 martie 2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea, Tribunalul Vâlcea a constatat că actele inculpatului de inducere în eroare a partenerilor comerciali prin emiterea de file C.E.C. sau ordine de plată, pretinzând că sunt instrumente de plată valabile, deşi în realitate nu exista provizia necesară în conturile bancare, obţinând pentru sine foloase injuste, în paguba furnizorilor de bunuri, reprezintă acţiuni în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, astfel încât în baza art. 335 C. proc. pen., a reunit cele două cauze, pronunţând o nouă hotărâre pentru unitatea infracţională arătată.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul D.V. a declarat apel, criticând-o pentru greşita încadrare juridică, în sensul că nu este incidentă agravanta prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., întrucât prejudiciul cauzat prin fiecare dintre faptele reţinute nu este mai mare de 2 miliarde lei iar, în subsidiar, solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 189 din 8 septembrie 2005, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând din interpretarea literală şi raţională a textului de la art. 146 C. pen., referitor la „consecinţe deosebit de grave" că hotărârea instanţei de fond prin care a totalizat paguba cauzată prin acte materiale care constituie o unitate infracţională, este legală şi temeinică, nefiind justificată nici cererea de aplicare a dispoziţiilor art. 74 C. pen., cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., în raport de gravitatea şi multitudinea infracţiunilor precum şi de scopul pedepsei.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, motivat în scris şi susţinut oral prin reiterarea criticilor formulate în precedenta cale de atac, respectiv greşita reţinere a agravantei prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., consecinţe deosebit de grave, şi omisiunea constatării unor împrejurări care se impune a fi reţinute ca circumstanţe atenuante, cum sunt colaborarea sa cu reprezentanţii societăţilor păgubite pentru rezolvarea plăţilor şi cu organele de urmărire penală, precum şi starea sănătăţii sale.
Curtea constată, pe baza materialului şi a lucrărilor de la dosar, că recursul inculpatului D.V., motivat şi susţinut în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., este nefondat.
În cauză, acţiunile repetate ale inculpatului D.V. de a induce în eroare 12 societăţi comerciale în perioada 2000 – 2002 urmare cărora le-a cauza pagube materiale de aproape 4 miliarde lei, sume însuşite, realizează toate condiţiile unităţii legale de infracţiune în forma infracţiunii continuate.
Este necontestată existenţa unităţii de rezoluţie infracţională, inculpatul având reprezentarea în ansamblu a activităţii infracţionale, a realizării ei prin acţiuni repetate şi a rezultatului său global, cât şi voinţa de a comite acele acţiuni componente ale activităţii apreciate în unitatea sa.
Asemenea, sunt realizate şi condiţiile privitoare la unitatea de persoană, pluralitatea de acte săvârşite la diferite intervale de timp şi unitatea de conţinut.
Ori, caracterizând o pluralitate de acte ca realizând o unitate infracţională, se impunea examinarea şi tratarea în mod unitar, global, a conţinutului constitutiv al infracţiunii sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, care interesează din perspectiva criticilor făcute de inculpat, este inadmisibil ca elementul material, respectiv acţiunile incriminate, să fie tratat unitar, iar urmarea, rezultatul produs să fie fragmentat şi tratat în raport cu segmentul particular al fiecărei acţiuni.
Aflându-ne, în cazul infracţiunii continuate, în prezenţa conţinutului unei singure infracţiuni, răspunderea inculpatului este angajată în baza textului din legea penală care sancţionează fapta săvârşită.
Faţă de urmarea produsă, respectiv o pagubă materială de peste 2.000.000.000 lei, încadrarea juridică în prevederile art. 215 alin. (5) C. pen., a infracţiunii săvârşite de inculpatul D.V. este legală.
Nici critica referitoare la omisiunea caracterizării unor împrejurări relative la conduita inculpatului după săvârşirea infracţiunii şi privitoare la starea sa de sănătate, ca circumstanţe atenuante, cu efectul reducerii pedepsei sub limita minimă legală specială, nu este întemeiată.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Aplicând pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, care se identifică, pentru infracţiunea cea mai gravă, cu minimul special prevăzut de lege, instanţa a ţinut seama, pe de o parte, de gradul de pericol social ridicat al fiecăreia dintre infracţiunile săvârşite şi aflate în concurs, de urmarea produsă, materializată într-un prejudiciu de 3.994.972.577 lei (ca rezultat al actelor de înşelăciune şi nu ca sumă rămasă de recuperat, astfel că este nefondată observaţia inculpatului în sensul că paguba materială este mai mică decât cea reţinută), de limitele de pedeapsă speciale iar, pe de altă parte, de datele de caracterizare a persoanei şi conduitei inculpatului.
Împrejurările de atenuare a răspunderii penale relevate de inculpat au fost avute în vedere la individualizarea făcută în limitele arătate, astfel încât, aşa cum a fost aplicată, pedeapsa este şi justificată şi necesară realizării funcţiilor şi scopului prevăzute de art. 52 C. pen.
Cum nu se constată din examinarea hotărârilor existenţa vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului D.V. urmează să fie respins ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată se va scade timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 6 iunie 2003 la 16 noiembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 189/ A din 8 septembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 iunie 2003 la 16 noiembrie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6471/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... | ICCJ. Decizia nr. 6474/2005. Penal. Legea 678/2001. Recurs → |
|---|
