ICCJ. Decizia nr. 6586/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 6 din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins excepția tardivității plângerii petentei D.C. a admis plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 1313/P/2000 din 5 aprilie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a desființat-o și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale și cercetării intimatului R.D.O., pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și fals intelectual, prevăzut de art. 289 din același cod.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarele:
Petenta D.C. și C.C. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1313/P/2000 din 5 aprilie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind pe făptuitorul R.D.O., notar public.
Plângerea a fost motivată pe considerentul că notarul public a consemnat, în mod fictiv în contractul de vânzare-cumpărare nr. 70 din 8 ianuarie 1999, că s-a vândut numitei C.F., cota ce-i revenea petentei dintr-o suprafață de teren, deși, în realitate, ea nu și-a dat consimțământul nici direct, nici prin mandatar.
Din motivarea rezoluției s-a reținut că notarul public nu a comis fapta de fals intelectual.
La nr. 1313/P/2000 au fost conexate mai multe dosare având același obiect.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 14 din 25 martie 2003, pronunțată în dosarul nr. 423/2003, a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentei cu motivarea că soluția procurorului nu a fost atacată la procurorul ierarhic, așa cum prevăd dispozițiile art. 278 C. pen., ci ea a fost adresată direct instanței.
împotriva sentinței menționate, petenta D.C. a declarat recurs, considerând hotărârea nelegală și netemeinică întrucât cu adresa nr. 28363/6401/2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție la acea vreme, a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dosarul nr. 1313/P/2000 și lucrarea nr. 865/II/2/2002 privind pe notarul public R.D.O., sens în care s-a întocmit adresa din 22 mai 2002. La 6 iunie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a restituit dosarul spre arhivare, cu mențiunea că plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Adresele menționate au fost atașate dosarului nr. 1313/P/2000, iar lucrarea nr. 865/II/2 din 5 aprilie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a depus în dosarul nr. 1838/2003 al Curții Supreme de Justiție, secția penală.
Prin decizia penală nr. 3088 din 26 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel București, instanța de control judiciar, reținând că petenta s-a adresat cu plângere procurorului ierarhic superior.
în fond, după casare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, sub dosarul nr. 3295/2003.
Procurorul de ședință, la termenul de judecată 4 noiembrie 2003, a pus în discuție excepția tardivității plângerii, motivată pe împrejurarea că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București i-a comunicat numitei H.A., mandatară a petentei la acea vreme, la 9 aprilie 2002, respingerea plângerii formulate împotriva soluției procurorului, iar petenta s-a plâns în fața instanței abia la 10 februarie 2003.
După depunerea de acte și încuviințarea audierii intimatului, la termenul de judecată din 22 ianuarie 2004, procurorul de ședință a precizat că nu mai susține excepția tardivității introducerii plângerii, la aceasta apărătorul ales al intimatului a cerut să se ia act că invocă excepția tardivității plângerii.
Instanța, verificând excepția tardivității plângerii, a reținut că la data de 10 februarie 2003, când petiționara s-a adresat cu plângere la instanță, legea nu prevedea un termen înlăuntrul căruia plângerea să fie adresată, termenul de 20 de zile fiind prevăzut în art. 2781C. proc. pen., text introdus prin Legea nr. 281/2003 (M. Of. nr. 468/1.07.2003), cu aplicare de la 1 ianuarie 2004.
Pentru acest considerent, instanța a respins excepția tardivității plângerii.
Pe fond, verificând lucrările dosarului parchetului, s-a reținut că în exercitarea atribuțiilor, notarul public R.D.O. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 70 din 8 ianuarie 1999, din cuprinsul clauzelor acestuia rezultând că D.Șt. și H.A. (frate și soră ai petentei), cea ultimă atât în nume propriu cât și ca mandatară a petentei au vândut cote-părți indivize dintr-un teren, cumpărătoarei C.F. Pentru H.A., notarul a verificat și reținut că ea este mandatară a surorii sale, petenta, în baza procurii autentificată la 8 februarie 1996 de E.M., notar public din Statul Texax, legalizată la fostul notariat de Stat al municipiului București sub nr. 44045 din 14 martie 1994, fără nici o mențiune, obligație instituită prin Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, în sensul că actele oficiale străine sunt valabile numai cu condiția supralegalizării pe de-o parte, dar notarul a făcut și o partajare a cotelor indivize vândute, fără însă a înscrie vreo mențiune privitoare la preexistența unui partaj voluntar sau legal asupra terenului în cauză.
Procura de împuternicire a lui H.A. înscria dreptul acesteia de a prelua cota de moștenire a lui D.C. și de a o înstrăina persoanei care va declara, în scris, că va avea grijă de mama celor două, numita D.F., pe tot timpul vieții acesteia.
Din contractul întocmit de notarul public R.D.O. nu rezultă dacă cea care a cumpărat cota de teren în discuție, respectiv C.F., și-a luat, în scris, angajamentul de a o îngriji pe D.F., plângerea petentei vizând tocmai aspectele menționate. Instanța a concluzionat că plângerea este admisibilă și în baza dispozițiilor art. 2781alin. (8) lit. b) C. proc. pen., rezoluția procurorului a fost desființată și cauza s-a trimis în vederea începerii urmăririi penale pentru ca notarul public să fie cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), sens în care s-a dispus ca procurorul să elucideze și următoarele:
1 - dacă procura menționată, act în baza căruia notarul public a considerat-o ca fiind legal reprezentată pe D.C. de către H.A. în vederea înstrăinării cotei sale indivize de 3, îndeplinea condițiile de valabilitate conform legii române la data când și-a produs efecte, sens în care, pe lângă Legea nr. 105/1992 s-a motivat pe prevederile Convenției de la Haga nr. 12/1961, ratificată de România prin O.G. nr. 66/1999; 2 - dacă, raportat la conținut și data autentificării procurii, D.C. a fost reprezentată legal cu ocazia întocmirii contractului de vânzare-cumpărare (1994, 1999); 3 - dacă, în raport de condițiile stipulate în procură, cumpărătoarea C.F. și-a dat sau nu acordul scris că o va îngriji pe mama petentei; 4 - dacă la data întocmirii actului de vânzare-cumpărare, a existat partaj voluntar sau legal al terenului vândut; 5 - dacă, după examinarea celor înscrise mai sus, contractul de vânzare-cumpărare în discuție este valabil sau lovit de nulitate, fie absolută, fie relativă.
Instanța a mai dispus ca procurorul să examineze actele și documentele biroului notarului public R.D.O. care au stat la baza autentificării actului de vânzare-cumpărare, să audieze persoanele semnatare ale contractului în cauză în legătură cu prezența lor în fața notarului și cu împrejurările în care au consimțit la întocmirea și verificarea susținerilor lor, audierea lui D.D. privind prezența lui, la 8 ianuarie 1999, în fața notarului public, precum și dacă și-a dat acordul pentru partajarea voluntară a terenului sau dacă anterior datei menționate, a existat un partaj voluntar sau legal, audierea notarului public în legătură cu împrejurările în care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 70 din 8 ianuarie 1999.
împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și intimatul R.D.O.
Recursul declarat de parchet este motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, cu referire la greșita admitere a plângerii formulate de petenta D.C.
Intimatul R.D.O. și-a motivat recursul, în esență, pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 2 și pct. 171 C. proc. pen., respectiv instanța nu a fost sesizată legal, în cadrul acestuia, recurentul susținând că plângerea nu a fost semnată de D.C., ci de C.C., persoană neîmputernicită legal, plângerea fiind și tardivă, și hotărârea este contrară legii, în acest sens el susținând că rezoluția procurorului este legală și temeinică.
Recursurile sunt fondate.
Pentru a admite plângerea formulată de petenta D.C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale luată de procuror sub nr. 1313/P/2000 din 5 aprilie 2001 în dosarul cu același număr al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a o desființa și restitui dosarul în vederea începerii urmăririi penale, instanța, conform dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 2781alin. (8) lit. c) din același cod, era datoare să verifice din oficiu, regularitatea actului de sesizare, în cauză acesta fiind plângerea penală, respectiv actele premergătoare efectuate. Astfel, ar fi reținut că în cauză a intervenit impedimentul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., prescripția răspunderii penale.
Faptele reclamate a fi fost în sarcina notarului public R.D.O. își au sorgintea în încheierea și autentificarea contractului de vânzare-cumpărare între D.Șt., H.A. și D.C., frați, aceasta din urmă reprezentată de sora sa H.A., vânzători, și C.F., cumpărător, obiectul formându-l suprafața de 225 m2 teren situat în București.
Actul a fost încheiat și autentificat sub nr. 70 din 8 ianuarie 1999.
începând cu această dată, potrivit prevederilor art. 122 alin. (2) C. pen., începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Art. 289 din același cod, prevede pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.
Conform dispozițiilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție generală pentru ambele infracțiuni, este de 5 ani.
Art. 123 C. pen., stipulează că se întrerupe cursul termenului de prescripție prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.
în cauză, actele premergătoare efectuate de procuror nu sunt de natură a întrerupe cursul prescripției răspunderii penale, nefiind vorba de acte de tragere la răspundere penală sau care ar presupune existența unei răspunderi penale, adică a unui proces penal care a fost pornit și în care făptuitorul să fi avut calitatea de învinuit sau de inculpat.
Pentru ambele infracțiuni imputate făptuitorului notar public R.D.O., termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la 7 ianuarie 2004, nefiind întrerupt sau suspendat.
Prescripția înlăturând răspunderea penală este, în plan procesual penal, cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.
Or, instanța, trimițând dosarul la procuror, prin hotărârea pronunțată la 22 ianuarie 2004 în vederea începerii urmăririi penale a notarului public R.D.O., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și 289 C. pen., a făcut o greșită aplicare a legii, astfel încălcându-se prevederile art. 2781,art. 228 alin. (1) și art. 10 alin. (1) lit. g), toate C. proc. pen.
în consecință, recursurile declarate au fost fondate, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 2781alin8 lit. a) din același cod, au fost admise și s-a procedat corespunzător dispozitivului.
← ICCJ. Decizia nr. 6585/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6584/2005. Penal → |
---|