ICCJ. Decizia nr. 6632/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 350 din 19 noiembrie 2004, dată în rejudecare. după restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă aceiași instanță în vederea completării urmăririi penale, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul T.I.C. la pedeapsa de:
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută în art. 183 C. pen., cu art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani atrăgându-i-se atenția asupra consecințelor din art. 83 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în cauză în perioada 14 mai 1998 - 10 februarie 2000.
în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială către stat în vederea distrugerii ulterioare a trei segmente din bastonul de basseball al inculpatului, armă ce a servit la săvârșirea infracțiunii.
S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză din partea familiei victimei T.I.
A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare, în sumă de 615.000 lei, cu dobânzile legale aferente către partea civilă Spitalul Județean Arad.
De asemenea, inculpatul a fost obligat și la suma de 6.800.000 lei, cheltuieli judiciare statului.
S-a reținut, în fapt că, în seara zilei de 28 decembrie 1997, inculpatul i-a aplicat tatălui său T.I. mai multe lovituri cu o bâtă de basseball, cauzându-i leziuni craniene care au determinat decesul ulterior al victimei, intervenit în cursul îngrijirilor medicale în Spitalul Arad, la data de 3 ianuarie 1998.
împotriva sentinței amintite au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul.
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 64/ A din 9 februarie 2005, în temeiul art. 42 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a apelurilor la curtea de apel invocând în acest sens strămutarea cauzei către această instanță dispusă în primul ciclu procesual prin încheierea nr. 1677 din 29 aprilie 1999 a Curții Supreme de Justiție.
Prin decizia penală nr. 174 din 19 mai 2005, Curtea de Apel Craiova, secția penală, considerând a fi fost legal investită în condițiile anterior arătate cu soluționarea cauzei, a admis apelul declarat de parchet și a desființat sentința, iar în rejudecare pe fond a condamnat pe inculpat în baza art. 183 C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare (fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate).
S-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului fiind obligat acesta la 8.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
împotriva deciziei penale nr. 174/2005 s-a declarat recurs de către inculpat, reiterându-se critica din apel privind achitarea în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Examinând cauza din oficiu în limitele cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se constată următoarele:
Strămutarea cauzei la o altă instanță constituie un remediu excepțional, o abatere de la cursul normal, firesc al procesului, de aceea dispozițiile care reglementează această materie nu pot fi decât de strictă interpretare.
Ca urmare, strămutarea fiind consecința numai a condițiilor improprii de judecată pentru faza procesuală respectivă, după completarea urmăririi penale, se aplică regulile de competență obișnuite.
în consecință, judecarea cauzei în primă instanță fiind legal efectuată de Tribunalul Arad, în conformitate cu dispozițiile art. 264 alin. (4), art. 27 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - soluționarea apelurilor revenea Curții de Apel Timișoara în calitate de instanță ierarhic superioară potrivit art. 281pct. 2 C. proc. pen.
Nesocotirea acestor dispoziții legale imperative atrage nulitatea deciziei atacate și admiterea recursului inculpatului cu consecința trimiterii cauzei pentru soluționarea apelurilor la Curtea de Apel Timișoara.
în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.;
← ICCJ. Decizia nr. 6630/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6614/2005. Penal → |
---|