ICCJ. Decizia nr. 6634/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin sentința penală nr. 4 din 20 ianuarie 2005 a Tribunalului Călărași, în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I. la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 23 iunie 2004 la zi.

A fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București la 21.572.035 lei cu dobânda legală, la 50.000.000 lei daune materiale și 50.000.000 lei daune morale către partea civilă R.F.

A fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că între inculpatul C.I. și victima R.N., care locuiau pe aceeași stradă în comuna Șoldanu, nu au existat relații conflictuale, cu excepția faptului că, în dimineața zilei de 26 martie 2004, inculpatul a fost sancționat contravențional pentru că a înjurat-o pe R.F., soția victimei.

în ziua de 27 martie 2004, în jurul orei 17,00, inculpatul se afla în fața porții locuinței numitului N.M., împreună cu acesta și cu G.D., un alt vecin, în timp ce victima venea pe jos, în stare de ebrietate, spre domiciliul său.

Când a ajuns în dreptul celor 3, victima s-a oprit și a început să vorbească cu G.D. Inculpatul a intervenit în discuție, reproșându-i victimei că nu și-a primit banii pe arpagicul pe care i-l vânduse. A urmat un schimb de replici între cei doi, după care victima a plecat spre casă.

După 10-15 minute, inculpatul a plecat în aceeași direcție, l-a ajuns din urmă pe R.N. și s-a oprit în fața casei sale, iar victima a continuat să meargă spre casă, cu spatele la inculpat, căruia i-a spus cu glas tare "lasă că treci tu pe la mine prin poartă și îți arăt eu ție".

Inculpatul a fugit spre victimă și, în ciuda rugăminților mamei sale, de a-l lăsa în pace, inculpatul l-a împins din alergare, cu ambele brațe, care, auzind strigătele mamei inculpatului, apucase să se întoarcă pe jumătate.

în urma îmbrâncelii victima a căzut la pământ, lovindu-se cu partea dreaptă a capului și rămânând în stare de inconștiență.

La fața locului, au venit imediat, în afara mamei inculpatului, fratele acestuia C.I., cumnata C.M. și fiica lor C.N., care după ce au încercat să-l facă pe R.N. să-și revină, au anunțat-o pe soția lui, R.F., care l-a transportat la domiciliu, ajutată și de martorele M.G. și C.M.

Inculpatul a susținut că victima R.N. a căzut singur, pe fondul stării de ebrietate, fapt infirmat de declarațiile martorilor audiați.

împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul C.I. și partea civilă R.F.

Parchetul a criticat soluția pentru netemeinicia pedepsei, considerată prea blândă, în raport cu nesinceritatea inculpatului, antecedentele penale și circumstanțele reale.

Inculpatul a solicitat achitarea sa, deoarece nu este vinovat, victima căzând datorită stării de ebrietate, aș cum au declarat și martorii audiați, cu excepția unui singur martor M.G., care este vărul părții civile. Din raportul medico-legal a reieșit că victima avea multiple leziuni pe tot corpul, ceea ce nu se putea produce prin împingere și a murit de pancreatită cronică și ciroză hepatică. în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei prin reținere de circumstanțe atenuante.

Partea civilă a solicitat admiterea apelului declarat de parchet, respectiv majorarea pedepsei și menținerea sentinței în ceea ce privește latura civilă a cauzei.

Prin decizia penală nr. 343 din 9 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 842/2005, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul C.I. și partea civilă R.F. împotriva sentinței penale nr. 4 din 20 ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr. 493/P/2004.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția de la 23 iunie 2004 la zi.

A fost obligat inculpatul la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat și partea civilă la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările în care s-a comis fapta, în concret, starea de ebrietate a victimei, antecedentele penale ale recurentului, vârsta și poziția procesuală nesinceră a acestuia, Astfel, individualizată sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, pedeapsa își poate atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Din acest punct de vedere, apelurile declarate de parchet, inculpat și partea civilă au fost respinse, ca nefondate.

De asemenea, solicitarea de achitare formulată de inculpat, nu a putut fi primită, având în vedere declarațiile martorilor și chiar a mamei inculpatului, care a strigat la acesta să-l lase în pace pe R.N., coroborate cu raportul de expertiză medico-legală.

împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă R.F. și inculpatul C.I.

în recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat soluțiile instanțelor pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

în dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat că pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Fapta, prin conținutul ei concret și împrejurările în care a fost săvârșită, prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat.

Astfel, inculpatul a îmbrâncit victima, aceasta a căzut, lovindu-se cu partea dreaptă a capului și rămânând în stare de inconștiență. Având în vedere gravitatea infracțiunii, prin care s-a adus atingere uneia dintre cele mai de preț valori ocrotite de legea penală și anume, viața persoanei s-a considerat că inculpatul prezintă un grad de pericol social foarte ridicat.

Relevant este și faptul că inculpatul nu a încercat să acorde primul ajutor victimei, pentru a dovedi astfel, că regretă cele întâmplate, ci dimpotrivă a plecat de la locul faptei, lăsând victima în stare de inconștiență.

Mai mult, a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal și a încercat să acrediteze ideea că victima a căzut singură, denaturând adevărul, împrejurări care denotă reaua-credință a inculpatului, ce a încercat să se sustragă răspunderii penale.

Pericolul social major a fost evidențiat chiar de legiuitor, prin stabilirea unor limite speciale substanțiale pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și anume de la 5 la 15 ani închisoare.

Semnificative în procesul de individualizare a pedepsei sunt și circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, în zilele premergătoare faptei, inculpatul a amenințat-o pe soția victimei, generând o stare conflictuală, pentru aceasta fiind sancționat contravențional. Martora D.E. a arătat că inculpatul este cunoscut ca o persoană violentă, având și anterior probleme cu un vecin căruia "i-a rupt mâna". Din analiza fișei de cazier a rezultat că acesta a mai fost condamnat pentru o infracțiune de violență, respectiv art. 182 C. pen.

Parchetul a concluzionat că acest complex de împrejurări denotă că pedeapsa stabilită este nejustificat de blândă, impunându-se majorarea acesteia, fapt pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a celor două hotărâri și pe fond, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat.

în concluziile orale, în dezbateri, procurorul a susținut același motiv de recurs, formulat în scris.

în motivele de recurs depuse la dosar, partea civilă R.F., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14, 171 C. proc. pen., a criticat decizia instanței de apel pentru netemeinicie, deoarece nu a ținut seama de realitatea faptelor, așa cum rezultă din probele administrate în dosar.

Astfel, partea civilă solicită a se avea în vedere circumstanțele reale în care a fost comisă fapta, respectiv împrejurarea că inculpatul a amenințat-o, în zilele premergătoare, existând o stare conflictuală generată de inculpat, acesta fiind de temut și pentru vecini, datorită firii sale violente.

Totodată, recurenta consideră, că s-a reținut în mod greșit că ar fi vorba doar de o împingere, deoarece din raportul medico-legal de necropsie a rezultat că este vorba de loviri active prin lovire cu pumnul în zona auriculară, apoi cu piciorul în căderea victimei. Datorită loviturilor aplicate de inculpat, victima a fost aruncată la pământ și după ce s-a lovit cu capul de pietrele de pe drum, efectiv a decedat datorită dilacerării cerebrale mari suferite.

în sprijinul celor susținute se înscriu atât constatările făcute de către medicii legiști, în cadrul raportului de expertiză medico-legală, cât și declarațiile martorilor care au fost de față și au văzut faptele așa cum s-au petrecut.

De asemenea, recurenta a mai arătat că atitudinea inculpatului a fost de-a lungul întregului proces, nesinceră, fiind cunoscut ca o fire violentă și a încercat influențarea martorilor, în anul 2000 a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen., ceea ce demonstrează persistența infracțională a inculpatului pentru același gen de infracțiuni, circumstanțe de care instanțele anterioare nu au ținut seama.

Față de motivele invocate, recurenta parte civilă R.F. a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului inculpatului, menținerea dispozițiilor primei instanțe, atât în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, cât și în cea ce privește cuantumul daunelor morale și al daunelor materiale stabilit de către aceasta.

Apărătorul recurentei părți civile în dezbateri a solicitat admiterea recursurilor declarate de aceasta și de parchet, casarea deciziei atacate și pe fond, în rejudecare, mărirea pedepsei aplicate inculpatului, precum și obligarea sa la plata unor sume mai mari, cu titlul de despăgubiri civile.

în motivele de recurs depuse la dosar, inculpatul C.I. a solicitat respingerea recursurilor parchetului și părții civile, ca nefondate, iar referitor la recursul său, admiterea acestuia, casarea celor două hotărâri și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea, deoarece din întregul material probator nu rezultă vinovăția sa.

Astfel, declarațiile date de el, în care în mod constant și-a susținut nevinovăția coincid cu declarațiile a opt martori, ce au fost indicați, ca fiind audiați, atât în faza de urmărire penală, precum și în faza de cercetare judecătorească, declarațiile martorilor C.I., C.M., B.I., M.G. și C.M., date în cursul urmăririi penale și menținute în fața instanței, care au ilustrat că ei au fost în preajma victimei căzută, pe care au ridicat-o și au dus-o la locuința sa și nu l-au văzut prin apropiere pe inculpat, declarațiile martorilor G.D. și N.M.

Recurentul inculpat a menționat că a fost condamnat pe baza unei singure declarații, respectiv a martorului M.G., care a arătat că el l-a împins pe R.N., declarația martorei D.E. nefiind corect interpretată, iar în raportul medico-legal de necropsie au fost constatate echimoze și excoriații pe corp, echimoze auriculare drepte cu pancreatită cronică și ciroză hepatică, ce nu puteau fi produse printr-o simplă împingere, astfel că decesul acesteia a fost produs în urma căzăturilor repetate în ziua de 27 martie 2004, precum și afecțiunilor interne.

în subsidiar, se solicită, în temeiul art. 3859pct. 14 C. proc. pen., redozarea pedepsei, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu regimul sancționator de la art. 76 din același cod, deoarece inculpatul este singurul susținător al familiei, agricultor, nu este recidivist, a avut o comportare bună în familie și societate, nu este consumator de băuturi alcoolice, aspecte ce rezultă din caracterizările depuse la dosar și din declarațiile martorilor din lucrări, audiați în circumstanțiere.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale a susținut aceleași motive de recurs pe care le-a formulat în scris la dosar.

Concluziile procurorului asupra recursurilor declarate de partea civilă și inculpat, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, părții civile R.F. și inculpatului C.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pentru parchet, în limitele impuse de decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004 a Curții Constituționale și art. 3859pct. 10, 14, 171 din același cod, pentru partea civilă și art. 3859pct. 18 și 14 din același cod, pentru inculpat, înalta Curte apreciază recursurile parchetului, părții civile și inculpatului, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

în ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, cu privire la stabilirea vinovăției inculpatului C.I. în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului C.I., care în ziua de 27 martie 2004 îmbrâncindu-l pe numitul R.N., acesta a căzut, cu capul pe pământ, suferind un traumatism cranio-cerebral, ce i-a produs decesul, întrunește atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, din probele administrate și corect interpretate a fost stabilită vinovăția inculpatului sub forma praeterintenției, acesta trebuind și putând să prevadă, că urmare a acțiunii sale de îmbrâncire, ce implica violență, putea surveni rezultatul mai grav, moartea victimei, consecință a căderii acesteia și lovirii cu capul de pământ, suferind un traumatism cranio-cerebral, ce a condus la deces, între acțiunea inculpatului și rezultatul produs existând legătură de cauzalitate, condiționată de constituția anatomică a neurocraniului și de afecțiunile patologice preexistente (miocardoscleroză, distrofie hepatică, nefroangioscleroză, pancreatită cronică și ateroscleroză sistemică).

De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului C.I. a fost făcută o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptei comise, de circumstanțele reale, care au reflectat contribuția inculpatului, materializată în acțiunea de îmbrâncire, suprimarea vieții victimei fiind însă un rezultat survenit ulterior, din culpă, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, care anterior a fost condamnat pentru o infracțiune de violență, vătămare corporală gravă, pentru care a intervenit reabilitarea, astfel că inculpatul nu are antecedente penale, este tânăr, cunoscut ca un om cu o bună reputație, gospodar, potrivit caracterizării și declarațiilor martorilor B.A., S.Șt., ca probe în circumstanțiere, nu a recunoscut fapta.

Prin cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, stabilit la limita minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, cu executare în regim de detenție, s-a apreciat în mod just, că aceasta este singura în măsură să asigure îndeplinirea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, în îndreptarea și resocializarea pozitivă viitoare a inculpatului.

Astfel, înalta Curte nu poate reține critica parchetului cu privire la greșita individualizare a pedepsei, impunându-se majorarea pedepsei aplicate, deoarece în cauză instanța de apel a dat relevanță, în mod plural tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

Referitor la recursul declarat de partea civilă R.F., împotriva aceleiași decizii, înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica recurentei în ceea ce privește latura penală a cauzei, respectiv greșita individualizare a pedepsei, impunându-se majorarea acesteia, deoarece, așa cum s-a arătat deja, în considerentele din recursul parchetului, instanța de apel în mod corect a evaluat în concret criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantumul minim legal al pedepsei aplicate inculpatului, prin privare de libertate, reflectând atât gravitatea faptei, circumstanțele reale și personale, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, nefiind aplicabile dispozițiile art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, nu se poate reține nici critica recurentei părți civile cu privire la majorarea cuantumurilor despăgubirilor acordate, deoarece din probele administrate sub aspectul daunelor materiale, respectiv declarațiile martorilor R.D., M.M., N.G. au rezultat cheltuieli făcute de partea civilă într-un cuantum de circa 20-30 milioane lei, în cauză fiind obligat inculpatul la 50.000.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, iar suma de 50.000.000 lei reprezentând daune morale a fost considerată în mod corect, ca fiind suficientă în acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit de partea civilă, astfel că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 171 C. proc. pen.

înalta Curte nu poate examina criticile formulate, atât oral, cât și în scris și prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., deoarece acestea nu se circumscriu condițiilor concrete impuse spre analiză de norma menționată.

în ceea ce privește recursul declarat de inculpatul C.I., împotriva aceleiași decizii, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, coroborând declarațiile martorilor M.G., D.E. și B.I., în care descriu direct sau ceea ce au auzit, în cazul martorei B.I., acțiunea inculpatului în sensul că "I. i-a făcut vânt puternic cu ambele brațe de undeva din zona corpului", cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică care atestă lungimea străzii, existența pietrișului, denivelări accentuate, iar la locul unde a căzut victima existența unor pietre de dimensiuni diferite, cu concluziile raportului medico-legal de necropsie care a evidențiat că "moartea numitului R.N. a fost violentă, datorându-se dilacerării și hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cranio cerebral cu fractură de boltă craniană parieto-temporală stânga iradiată la bază, operat, complicat în final cu hemoragie secundară de trunchi cerebral și cu bronhopneumonie. Coroborând constatările necroptice cu rezultatele examenului histopatologic și cu datele de anchetă suplimentare, apreciem că leziunile traumatice constatate la autopsie au putut fi produse prin loviri repetate în regiunea auriculară dreapta și abdominală anterioară, urmate căderea victimei și lovirea de plan dur (posibil plan dur denivelat) cu impact cranian parieto-temporal stâng, fiind exclusă producerea tuturor leziunilor traumatice prin cădere heteropropulsată. între traumatismul cranio cerebral și deces există o legătură de cauzalitate directă, condiționată de constituția anatomică a neurocraniului și de afecțiunile patologice preexistente: miocardoscleroza, distrofie hepatică, nefroangioscleroza, pancreatita cronică și ateroscleroza sistemică" a fost infirmată poziția adoptată de inculpat, de nerecunoaștere a faptei atât din cursul urmăririi penale, cât și din faza cercetării judecătorești, rezultând că inculpatul C.I. este autorul faptei, contribuția sa circumscriindu-se obiectiv și subiectiv infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

înalta Curte consideră că în mod corect a fost apreciată ca afectată valoarea probantă a declarațiilor martorilor C.M.I., C.V., C.M., C.I.N. și C.M., față de calitățile de rude ale acestora cu inculpatul, iar martorii M.G. și C.M. nu au cunoscut nimic în legătură cu incidentul, acestea participând doar la transportarea victimei.

Astfel, acțiunea de îmbrâncire a inculpatului, ce a condus la căderea victimei de la o anumită înălțime de la care are loc căderea unei persoane și lovirea sa cu capul, organ ce are o anumită fragilitate, de un plan dur, denivelat, cu pietre, care i-a produs un traumatism cranio-cerebral, ce a avut consecință moartea, condiționată și de existența unei patologii preexistente evidențiază forma de vinovăție a inculpatului în comiterea infracțiunii, acesta acționând cu intenție în ce privește lovirea și este în culpă în raport cu rezultatul mai grav, survenit, decesul victimei.

în consecință, între percepția materialului probator administrat și soluția pronunțată de instanța de apel există o deplină concordanță, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, nici critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului nu poate fi reținută, având în vedere considerentele deja arătate, atât în recursul parchetului, cât și al părții civile, în sensul că a fost făcută o corectă aplicare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în raport cu gravitatea, circumstanțele reale și personale ale inculpatului, cuantumul minim legal al pedepsei, cu executare în regim de detenție, dându-i posibilitatea acestuia de a nu mai comite alte fapte.

înalta Curte apreciază că în cauză nu se impune a se face aplicarea în mod distinct a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute la art. 74 C. pen., cu regimul sancționator corespunzător, stipulat la art. 76 din același cod, în sensul coborârii pedepsei sub minimul special, deoarece gradul de pericol social în concret al faptei comise și circumstanțele personale ale inculpatului au fost evaluate în contextul criteriilor de la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

în raport cu cele menționate, înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, astfel că nu se impune reformarea ei.

De asemenea, verificându-se hotărârea atacată nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă R.F. și inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 343 din 9 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 23 iunie 2004 la 24 noiembrie 2005.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat și partea civilă fiecare la cheltuieli judiciare către stat.

← ICCJ. Decizia nr. 6637/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 6630/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6634/2005. Penal