ICCJ. Decizia nr. 675/2005. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 675/2005
Dosar nr. 7017/2004
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 213 din 20 aprilie 2004, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul V.I. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 pct. 1 şi 2 lit. a), cu referire la art. 16 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut măsura arestării preventive, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 29 octombrie 2003 la zi.
Conform art. 19 din Legea nr. 678/2001, coroborat cu art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 4700 Euro în echivalentul în lei la data confiscării.
În fapt s-a reţinut că în perioada ianuarie – iulie 2003, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a recrutat şi transportat 6 persoane de sex feminin în Bulgaria şi Spania, unde au fost obligate să se prostitueze sub îndrumarea unei persoane M., activitate în urma căreia a obţinut pentru sine circa 4800 Euro.
Prima instanţă a reţinut că faptele inculpatului, aşa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 pct. 1 şi 2 lit. a), cu referire la art. 16 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), modalitatea comiterii acestei infracţiunii fiind aceea a recrutării prin înşelăciune sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, de către două sau mai multe persoane împreună.
Înşelăciunea reţinută de prima instanţă a fost descrisă ca fiind prezentarea de către inculpat a unei alte situaţii asupra locului în care victimele urmează să-şi desfăşoare activitatea, respectiv, că acestea vor lucra ca dame de companie, iar numai dacă vor dori vor putea întreţine relaţii cu clienţii de la respectivul club. În realitate, victimele erau obligate să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi, această activitate fiindu-le uneori chiar impusă şi în zilele în care trebuia să aibă liber.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 451 din 14 octombrie 2004, a admis apelul declarat de inculpatul V.I. şi desfiinţând în parte hotărârea instanţei de fond a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 12 pct. 1 şi 2 lit. a), cu referire la art. 16 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Curtea de apel a stabilit că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, întrucât persoanele de sex feminin care au fost duse să se prostitueze nu au fost obligate de inculpat, ele cunoscând de la început natura activităţii pe care urmau să o desfăşoare în Spania. A apreciat activitatea infracţională desfăşurară de inculpat, de a suporta (nicidecum dezinteresat) cheltuielile efectuate cu procurarea paşapoartelor, cu transportul până la destinaţie, cu cazarea martorelor, care ajunse în Spania, au început să se prostitueze, fiind obligate să returneze cheltuielile şi să-şi împartă câştigul cu inculpatul, se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen., „înlesnirea practicării prostituţiei şi tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei", pentru care a dispus condamnarea.
Faţă de starea precară de sănătate a inculpatului, care potrivit expertizei medico-legal efectuate în cauză, suferă de hepatită cronică şi spondiloarterită anchilozantă seronegativă moderată activ clinic, a stabilit o pedeapsă în apropierea limitei minime prevăzută de textul de lege incriminator.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul V.I.
Prin recursul declarat, parchetul a criticat hotărârea instanţei de apel cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, în sensul de a se majora către limita maximă prevăzută de lege, având în vedere pericolul social pe care îl prezintă fapta şi persoana inculpatului care a mai suferit o condamnare pentru acelaşi gen de infracţiune.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere că a recunoscut şi regretat faptele şi este grav bolnav.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor, se ţine seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizate, criticile formulate de cele două părţi recurente în conformitate cu prevederile textului de lege citat, se constată că instanţa de apel a pronunţat o pedeapsă just individualizată. Rezultă că la fixarea pedepsei au fost avute în vedere gravitatea deosebită a faptei ca şi circumstanţele personale şi celelalte împrejurări invocate în cadrul recursurilor de faţă. Procedând în acest mod, instanţa de apel a fixat o pedeapsă care să asigure atât reeducarea infractorului cât şi realizarea prevenirii generale pe care trebuie s-o îndeplinească această măsură de constrângere.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere că, examinând hotărârea atacată şi în raport cu prevederile art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., nu se identifică existenţa unor motive care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a constata că atât recursul declarat de parchet cât şi cel declarat de inculpat sunt nefondate şi a fi respinse ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 451 din 14 octombrie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 octombrie 2003 la 28 ianuarie 2005.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 672/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | ICCJ. Decizia nr. 678/2005. Penal. Art.215 alin.3; 5 c.pen.... → |
|---|
