ICCJ. Decizia nr. 678/2005. Penal. Art.215 alin.3; 5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 678/2005
Dosar nr. 1898/2004
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1159 din 27 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatului Hogea Gheorghe la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 12 noiembrie 2001 la 23 ianuarie 2003.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la contravaloarea în lei la data executării hotărârii, a sumei de 48.606 Euro şi a sumei de 192.218 dolari S.U.A. către partea civilă SC E.A.E. SRL
S-a dispus anularea filelor C.E.C. E306-00050607, E306-00050611 şi E 306-00050610, a biletelor la ordin şi a contractului de garanţie reală.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 20 aprilie 2001 s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare între partea civilă şi SC A.S. SRL, unde inculpatul era administrator unic, contract care avea ca obiect cumpărarea de pesticide, seminţe şi îngrăşăminte foliate.
Plata urma să se facă în trei rate, ultima la 31 ianuarie 2001 cu bilete la ordin, ordine de plată sau file C.E.C.
Pentru garantarea plăţii s-a convenit ca inculpatul să constituie în favoarea părţii civile un contract de garanţie reală asupra recoltei din anul 2001 şi s-a stabilit că în situaţia în care cumpărătorul nu va putea face plata în bani, să o efectueze în contra partidă prin livrarea de produse agricole.
De aceea, la data de 18 mai 2001 a fost încheiată o anexă la contractul de vânzare - cumpărare, un contract de garanţie reală materializată în cultura de floarea soarelui pe o suprafaţă de teren de 174 hectare, preconizându-se obţinerea unei cantităţi de 260 de tone.
În realitate, s-a dovedit că garanţia era fictivă, deoarece inculpatul nu era proprietarul acestui teren.
Cu toate acestea, la data de 29 mai 2001, contractul de garanţie a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare, iar în scopul menţinerii în eroare a părţii civile, inculpatul a emis două bilete la ordin în valoare de 4213 Euro şi respectiv 67.683 dolari S.U.A., ambele scadente la 31 august 2001.
Ulterior, reprezentanţii celor două societăţi comerciale, au convenit să mărească cantitatea de produse ce urma să fie comercializată, iar inculpatul a emis alte şase bilete la ordin care au fost refuzate la plată de B.C. Călăraşi.
În perioada aprilie – mai 2001, inculpatul a ridicat 1910 litri Frontier, 13 litri Orius şi 170 litri Leopard, pesticide din care a livrat o parte către SC R.A. SRL, pe baza unei minute încheiate la data de 1 noiembrie 2000 şi prin care se obligase să preia de la această societate o creanţă în valoare de 1.428.000.000 lei, obligându-se să plătească 800.000.000 lei în mod eşalonat.
SC R.A. SRL încheiase un contract de comision cu altă societate comercială, care se obliga să găsească cumpărători pentru ierbicide, motiv pentru care a luat legătura cu inculpatul. Acesta s-a prezentat la sediul SC R.A. SRL, însoţit de reprezentantul SC R.C. SRL şi între cele două societăţi comerciale s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate, în baza căruia, ulterior, reprezentantul SC R.A. SRL a ridicat 120 kilograme erbicid, în valoare de 1.428.000.000 lei, pe care le-a predat inculpatului.
Inculpatul a lăsat garanţie două file CEC, motivând că nu poate lua legătura cu beneficiarul produselor şi se obliga ca el să achite contravaloarea produsului achiziţionat în contrapartidă.
S-a mai reţinut că o parte din produse au fost folosite personal de inculpat, altă parte au fost ridicate şi valorificate de numiţii D.I. şi P.D., persoane cu care inculpatul încheiase contract de asociere şi care, contra unui comision de 2 %, trebuiau să asigure documentaţia, să verifice bonitatea firmelor, să verifice încasarea contravalorii mărfii.
În cursul urmăririi penale s-a stabilit că asociaţii inculpatului au ridicat de la partea civilă mai multe cantităţi de pesticide pe care le-au comercializat prin intermediul altor firme, plata produselor nu a fost onorată, iar documentele de plată au fost girate de inculpat.
S-a mai reţinut că, în faţa instanţei, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la 193.428 dolari S.U.A. şi 127.113 Euro, sume corectate în raport de evoluţia dolarului şi monedei Euro, până la recuperarea integrală a prejudiciului.
În raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză s-a menţionat că plângerea părţii civile este neîntemeiată, deoarece s-a menţionat în plângerea penală că la întocmirea contractului de vânzare – cumpărare s-au întocmit anexe constând în bilete la ordin pentru garantarea achitării produselor de către firma inculpatului, acestea fiind emise şi semnate în alb de inculpat şi completate ulterior de partea civilă în altă monedă decât cea naţională şi care nu pot fi onorate de bancă, fiind doar instrumente de garanţie şi nu instrumente de plată.
Referitor la garanţia imobiliară, prin aceeaşi expertiză s-a constatat nulitatea contractului, deoarece reprezentantul părţii civile nu a solicitat actul de proprietate al terenului.
S-a mai arătat în raportul de expertiză că facturile emise de partea civilă pentru marfa livrată nu sunt emise în ordine cronologică, nu au semnătura de primire a inculpatului, fiind trimise prin poştă, cu confirmare de primire, că o mare parte din marfă a fost ridicată de la depozitul din Feteşti, de către asociaţii inculpatului, conform contractului de asociere, aceştia având obligaţia de a verifica bonitatea clienţilor.
S-a mai reţinut în raportul de expertiză contabilă că partea civilă a înregistrat facturile emise de firma inculpatului în contul 472 „venituri în avans", şi nu în contul 707 „venituri din vânzarea mărfurilor", iar înregistrarea în contul 472 dovedeşte plata contravalorii mărfii, deci nu există prejudiciu, iar litigiul dintre societăţi este de natură comercială.
Împotriva raportului de expertiză contabilă, partea civilă a formulat obiecţiuni, în sensul că biletele la ordin reprezintă instrument de plată şi nu garanţie, pentru siguranţa achitării mărfurilor, facturile au fost întocmite cu respectarea Legii nr. 82/1991 şi înregistrate în contul 472, cont în aşteptare, iar după livrarea mărfii au fost înregistrate în contul 707 „venituri din vânzare", documente pe care expertul nu le-a mai verificat, facturile au confirmare de primire din partea inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul HG solicitând achitarea sa pentru infracţiunea de înşelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
De asemenea, hotărârea atacată a mai fost criticată în sensul că în mod greşit instanţa a procedat la înlăturarea concluziilor expertizei contabile, iar dacă aceasta avea neclarităţi, instanţa trebuia să dispună efectuarea unei noi expertize.
Prin Decizia penală nr. 184/ A din 12 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, acesta fiind obligat la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul HG solicitând admiterea acestuia şi în principal achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune. În subsidiar a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru refacerea sau completarea expertizei contabile, iar într-un al doilea subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Din examinarea actelor şi lucrările dosarului se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport de un amplu şi judicios material probator administrat în cauză şi au aplicat o pedeapsă just proporţionalizată, conform criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Susţinerile inculpatului, în sensul că în mod greşit instanţa a înlăturat ca probă expertiza contabilă efectuată în cauză, sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
De asemenea, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Or, în cauză, la stabilirea vinovăţiei inculpatului şi a prejudiciului cauzat de acesta părţii civile, instanţele au avut în vedere declaraţiile acestuia date în faţa organelor de urmărire penală în care şi-a recunoscut fapta, contractele de vânzare - cumpărare încheiate între inculpat şi partea civilă, declaraţiile martorilor P.N., S.P. şi T.G., ale părţii civile, biletele la ordin şi facturile fiscale.
Aşadar, prima instanţă a procedat corect înlăturând concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, deoarece conţinea două concluzii nepertinente, un enunţ total nefondat şi în contradicţie cu înscrisurile din dosar, iar cea de a doua privitoare la natura juridică comercială a litigiului se situa în afara obligaţiilor unui expert fiind o problemă pur juridică de competenţa exclusivă a instanţei de judecată.
În ce priveşte cererea inculpatului prin care solicită achitarea sa pentru infracţiunea de înşelăciune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deoarece nu a avut intenţia să inducă în eroare partea civilă, se constată că nu este fondată.
Verificând actele şi lucrările dosarului se reţine că la data de 20 aprilie 2001, între partea civilă SC E.A.E. SRL în calitate de vânzător, reprezentată de Popescu Nicolae şi SC A.S. SRL în calitate de cumpărător, reprezentată de inculpatul HG, având ca obiect furnizarea de pesticide, seminţe şi îngrăşăminte foliare.
Conform clauzelor contractuale, plata urma să se efectueze eşalonat, cu ordin de plată, bilete la ordin sau file C.E.C., iar pentru garantarea plăţii, cumpărătorul s-a obligat să constituie o garanţie reală asupra recoltei agricole din anul 2001, iar în caz de neplată a sumelor datorate, contravaloarea mărfurilor să fie achitată în contrapartidă prin livrarea de produse agricole.
De asemenea, la data de 18 mai 2001 a fost încheiat ca anexă la contractul de vânzare – cumpărare sus menţionat, un contract de garanţie reală prin care debitorul a constituit în favoarea creditorului o garanţie reală pe cultura de floarea soarelui existentă pe o suprafaţă de 174 hectare, preconizându-se obţinerea unei cantităţi de 260 tone.
În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut că în realitate nu deţinea, sub nici un titlu, terenul menţionat şi că această garanţie era fictivă şi cu toate acestea, a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
În scopul menţinerii în eroare a vânzătorului, inculpatul a emis două bilete la ordin, unul în valoare de 4.123 Euro, iar celălalt de 67.683 dolari S.U.A., având termen scadent la data de 31 august 2001.
Ulterior, cele două părţi contractante au convenit să majoreze cantitatea de produse ce urma să fie comercializată, iar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a emis încă şase bilete la ordin, toate fiind refuzate la plată de B.C. Călăraşi.
De asemenea, în perioada aprilie - mai 2001, inculpatul a ridicat marfă de la partea civilă, în următoarele cantităţi: 1910 litri Frontier, 13 litri Orius şi 170 litri Leopard, pesticide din care a livrat o parte către SC R.A. SRL, pe baza unei minute încheiate la data de 1 noiembrie 2000 şi prin care se obligase să preia de la această societate o creanţă în valoare de 1.428.000.000 lei, obligându-se să plătească 800.000.000 lei în mod eşalonat. În continuare mărfurile au fost valorificate prin alte persoane fizice, iar o parte au fost folosite personal de inculpatul HG
Aşa fiind, din toate aceste probe rezultă cu certitudine că intenţia inculpatului de a induce în eroare partea civilă a existat încă din momentul încheierii contactului de vânzare cumpărare, intenţie ce s-a materializat prin încheierea contractului de garanţie, fără ca acesta să deţină sub o formă juridică terenul agricol cu suprafaţa de 174 hectare.
Aceeaşi intenţie a inculpatului de a înşela partea civilă s-a manifestat în continuare prin emiterea biletelor la ordin, deşi cunoştea că nu are disponibil în cont, precum şi prin modul în care a valorificat mărfurile ridicate de la partea civilă, folosind sumele obţinute în interes personal.
Aşadar, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cum în mod corect au reţinut atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, astfel că nu există motive de achitare a acestuia în sensul solicitat, urmând ca cererea sa să fie respinsă ca nefondată.
În ce priveşte critica formulată de inculpat referitor la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, se constată că nici aceasta nu poate fi primită.
La individualizarea pedepsei instanţele au ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea şi împrejurările comiterii ei, de valoarea mare a prejudiciului, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului care se află la primul conflict cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale şi a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, negând fapta săvârşită.
De altfel, pedeapsa de 6 ani închisoare este în măsură să asigure realizarea scopului preventiv şi educativ, prevăzut de art. 52 C. pen., constatând că nu există temeiuri pentru a se proceda la reducerea acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul HG să fie respins, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul HG împotriva deciziei penale nr. 184/ A din 12 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 675/2005. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 679/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
