ICCJ. Decizia nr. 6874/2005. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința penală nr. 38 din 2 februarie 2004, cu privire la inculpatul în cauză C.D.F. a dispus:
- achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. ("fapta nu este prevăzută de legea penală"), în legătură cu săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune în convenții, faptă socială pentru care instanța a fost sesizată sub încadrarea juridică prevăzută în art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicația art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin rechizitoriu, s-a reținut, în fapt, că inculpatul, administrator la SC F.C.C. SRL București prin inducerea în eroare a părții civile, întrucât știa că nu va onora clauzele asumate, a încheiat cu SC C. SA Târgoviște contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. 450606 din 25 februarie 2002 și anexa nr. 1 la aceasta, având ca obiect producerea/vânzarea și respectiv cumpărarea de oțeluri speciale și alte produse, cu plata la 30 zile de la livrare și prezentarea la ridicarea mărfii pentru garantarea plății, în fila cec sau bilet la ordin, cu termen scadent convenit.
în derularea relațiilor contractuale pe perioada martie - aprilie 2002 pentru mărfurile aprovizionate și livrate clienților săi în sumă totală de 9.285.050.587 lei, a căror plată nu a fost făcută în termenul stipulat și nici ulterior, inculpatul a emis succesiv cu termen de scadență până la 19 mai 2002 (sau a dispus în 6 cazuri emiterea de alte persoane, fără vinovăție) 19 file cec și un bilet la ordin, în condițiile în care nici la data emiterii nici la scadență și nici la data introducerii la plată (peste termenul de prezentare) trăgătorul nu avea disponibil necesar în contul bancar.
Pentru a hotărî că fapta dedusă judecății nu este prevăzută în legea penală, având natură exclusiv comercială, prima instanță a reținut și motivat că nu este dovedită inducerea în eroare a părții civile cu prilejul încheierii și derulării contractului a cărui neexecutare parțială în partea finală a acestuia în limita unor plăți însumate de 9.285.050.587 lei se datorează unor motive independente de voința inculpatului (interzicerea plăților de către ceilalți beneficiari).
Curtea de Apel Ploiești, secția penală, prin decizia penală nr. 374 din 3 septembrie 2004, a admis apelurile declarate de procuror și partea civilă, a desființat în totalitate sentința atacată, iar în rejudecare, pe fond, a dispus condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 54 lit. a), b) și c) C. pen., precum și obligarea sa la despăgubirile civile solicitate în cuantum de 9.285.050.587 lei, reținând că există vinovăție și faptă penală și anume aceea prevăzută în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicația art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
împotriva deciziei amintite s-a declarat în termen recurs de către inculpat cu motivarea că instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei, fără a fi pusă această modificare a caracterizării juridice, susceptibilă să ofere noi posibilități în apărare, în atenția părților corespunzător cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea.
Obligația amintită incumbă instanței în toate cazurile și decurge din principiile contradictorialității și al garantării dreptului la apărare (art. 6 C. proc. pen.).
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții sub încadrarea juridică prevăzută în art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu art. 31 alin. (2) C. pen. (participație improprie), și art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (formă continuată), fără a se face referire și la modalitatea agravantă de comitere a acestei fapte penale indicată în alin. (2) al textului de lege amintit. în aceste limite legale a fost examinată acțiunea penală în primă instanță.
în apel, inculpatului i s-a reținut vinovăția penală și a fost condamnat și pentru alin. (2) al infracțiunii de înșelăciune, pentru care acesta a fost trimis în judecată fără ca instanța să se conformeze dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.
Faptul că instanța de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei fără a fi pus această modificare a caracterizării juridice susceptibilă să ofere noi posibilități de apărare, în discuția părților a atras nulitatea judecății efectuate în aceste condiții și a condus la casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță potrivit art. 3859alin. (1) pct. 10, raportat la art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6866/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6871/2005. Penal → |
|---|
