ICCJ. Decizia nr. 6981/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6981/2005
Dosar nr. 5315/2005
Şedinţa publică din 12 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 255 din 24 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în dosarul nr. 442/2005, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. c) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., s-a dispus, condamnarea inculpatului S.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
S-a luat act că părţile vătămate M.L. şi B.A. nu s-au constituit părţii civile în procesul penal.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpatul S.A., sub pretextul că partea vătămată A.M. nu l-a plătit pentru munca agricolă efectuată, s-a hotărât să sustragă, din locuinţa acesteia, un sac cu porumb.
În acest scop, în data de 26 februarie 2004, a luat de la domiciliul său un sac de rafie, iar în jurul orelor 22-22,30, a pătruns în curtea locuinţei părţii vătămate şi din porumbar a încărcat un sac, părăsind apoi curtea. Când a ieşit din curte, inculpatul a fost observat de martorii P.V., M.L. şi B.A. care se aflau într-un autoturism oprit pe stradă.
În timp ce inculpatul se îndepărta de locuinţa părţii vătămate A.M., a fost urmărit de partea vătămată M.L. lovită de inculpat cu capul în gură. S-a apropiat şi partea vătămată B.A. care a fost lovită de inculpat în zona coastelor însă acesta a fost imobilizat şi predat organelor de poliţie.
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel, inculpatul S.A. solicitând desfiinţarea acesteia şi în cadrul rejudecării, reindividualizarea judiciară a pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 601 din 3 august 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2345/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.A.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 6 C. proc. pen.
Au fost invocate, de asemenea, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 171, întrucât fapta săvârşită de inculpat a primit o încadrare juridică greşită.
Cât priveşte primul motiv de recurs, inculpatul recurent, a apreciat că la judecarea cauzei în apel, i-a fost încălcat dreptul la apărare, nefiind asistat de apărătorul desemnat din oficiu ci de un alt apărător, fără împuternicire avocaţială, numit de instanţă la data judecării cauzei în apel.
Relativ la încadrarea juridică a faptei, se susţinut că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie ci a infracţiunilor de furt calificat şi lovire.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Dreptul la apărare este considerat ca fiind o garanţie necesară pentru realizarea unui echilibru între interesele persoanei şi cele ale societăţii.
Principiul garantării dreptului la apărare este consacrat atât în legea fundamentală cât şi în C. proc. pen.
Potrivit art. 24 alin. (2) din Constituţie „în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
De asemenea, art. 6 din C.E.D.O., garantând dreptul persoanei la o justiţie echitabilă, precizează printre altele, că persoana căreia i se impută săvârşirea unei infracţiuni, trebuie să dispună de „timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării sale".
Aceste texte cu caracter general, de principiu, au fost detaliate prin textele speciale din Codul de procedură penală, în mod deosebit prin art. 6, care înmănunchează un ansamblu de reguli destinate să garanteze dreptul la apărare.
În esenţă, textul anterior invocat, statuează că „dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal".
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale, deci, inclusiv dreptul la apărare.
Pe de altă parte, trebuiesc avute în vedere şi dispoziţiile art. 171 şi art. 172 C. proc. pen., ce reglementează „asistenţa învinuitului sau a inculpatului" respectiv „drepturile apărătorului".
În cauza de faţă, instanţa de control judiciar a desemnat apărător din oficiu, delegaţia nr. 033170 din 4 august 2005, care însă a lipsit la data de 3 august când s-a dezbătut cauza în apel.
Instanţa de apel nesocotind dispoziţiile art. 172 pct. 8 C. proc. pen., care obligă apărătorul ales sau din oficiu să asigure asistenţa juridică a inculpatului iar în cazul nerespectării acestei obligaţii instanţa de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocaţi pentru a se lua măsuri, a numit un alt apărător din oficiu fără a avea împuternicire avocaţială.
Cauza a fost dezbătută în aceeaşi zi, 3 august 2005, fără a se asigura timpul necesar pregătirii apărării, depunerii împuternicirii avocaţiale ori a delegaţiei de substituire.
În atare condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 6 C. proc. pen., care garantează inculpatului şi celorlalte părţi, deplina exercitare a drepturilor procesuale, pronunţând astfel o hotărâre lovită de nulitate absolută.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c), va admite recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 601 din 3 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa Decizia penală atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
În cadrul rejudecării, instanţa de apel va respecta dispoziţiile art. 6 C. proc. pen., precum şi celelalte norme ce guvernează judecarea cauzei în apel, examinând toate celelalte motive invocate de inculpatul S.A. în recurs.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 C. proc. pen., alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., se vor menţine actele procedurale îndeplinite în faţa instanţei de apel până la 3 august 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 601 din 3 august 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Menţine actele procedurale îndeplinite până la 3 august 2005.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6977/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6990/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
