ICCJ. Decizia nr. 6977/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6977/2005
Dosar nr. 5931/2005
Şedinţa publică din 12 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 451 din 3 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 8863 din 11 noiembrie 2004, s-a dispus condamnarea inculpatului V.C., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă perioada arestului preventiv de la 26 octombrie 2004 la zi.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 106 din OUG nr. 150/2002 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 13.471.458 lei către Spitalul Judeţean Timişoara.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul V.C. a locuit împreună cu mama sa la o fermă din localitatea Voiteni, unde un incendiu din vara anului 2004 i-a distrus casa.
Inculpatul s-a mutat la bunicii săi materni şi la vărul său P.I. din comuna Parţa, jud. Timiş.
La începutul lunii octombrie 2004, martora P.D., soţia lui P.I. a sacrificat un viţel, vânzând o parte martorului N.I. cu suma de 630.000 lei, sumă pe care acesta trebuia să o achite la un termen ulterior.
În data de 14 octombrie 2004, inculpatul s-a întâlnit cu martorul N.I. care a spus că va plăti preţul când va dori. Enervat de atitudinea martorului, inculpatul l-a prins cu mâna de gât intervenind însă partea vătămată N.I. Inculpatul s-a retras în fugă câţiva metri, a luat un par lung de aproximativ 3 metri şi a pornit în urma celor doi. Când a ajuns în apropierea acestora inculpatul l-a lovit pe N.I. în zona frontală, după care a fugit de la locul faptei.
În data de 15 noiembrie 2004, partea vătămată N.I. a fost internat la Spitalul Judeţean Timişoara cu diagnosticul „traumatism cranio – cerebral frontal cu fracturi craniene multiple, contuzie cerebrală".
Din Raportul medico – legal nr. 2274/2279 din 22 octombrie 2004, întocmit de I.M.L. Timişoara rezultă că leziunile cauzate părţii vătămate i-au pus viaţa în primejdie, necesitând pentru vindecare 40 zile îngrijiri medicale.
În raport de aceste împrejurări instanţa de fond a apreciat că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul V.C. solicitând desfiinţarea acestuia şi în cadrul rejudecării aplicarea unei pedepse mai blânde.
Prin Decizia penală nr. 291/ A din 14 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul penal nr. 7208/P/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menţinându-se ca fiind legală şi temeinică hotărârea pronunţată de prima instanţă.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă în continuare detenţia preventivă de la 3 iunie 2005 la zi.
Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.C., solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond impunându-se administrarea de noi probe întrucât inculpatul a săvârşit fapta în stare de legitimă apărare.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reţinută de prima instanţă, constând în aceea că în data de 14 octombrie 2004, inculpatul V.C., folosindu-se de un par, a lovit partea vătămată N.I., în zona capului, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, este corectă.
De asemenea, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., este legală iar vinovăţia inculpatul a fost stabilită în deplină concordanţă cu probele administrate în cele două faze ale procesului penal.
Inculpatul V.C. recunoaşte în declaraţiile date în faza de urmărire penală că după primul incident cu partea vătămată, când aceasta a încercat să aplaneze conflictul dintre inculpat şi martorul N.I. s-a retras în spatele celor doi, a luat „un par sau o creangă de aproximativ 3 metri" lovind victima în zona capului.
Revenirea sa în cursul cercetării judecătoreşti, în sensul că a săvârşit fapta deoarece partea vătămată împreună cu martorul N.I. au venit să-l lovească, este nejustificată şi nesusţinută de probele administrate.
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorului N.I., inculpatul a lovit victima din spate după care a părăsit în grabă locul comiterii faptei.
Aceeaşi modalitate de săvârşire a faptei rezultă şi din declaraţia martorei C.E. care l-a observat pe inculpat când a luat o bâtă din curtea sa şi a lovit partea vătămată în zona capului.
În aceste condiţii, cum starea de fapt rezultă cu claritate din probele administrate şi cum recurentul inculpat nu a indicat, în concret, probele ce se impun a fi administrate nu se justifică casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
De asemenea, nu sunt incidente dispoziţiile art. 44 C. pen., nefiind îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru reţinerea stării de legitimă apărare.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta a fost just individualizată prin aplicarea şi interpretarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul a săvârşit o faptă cu un grad ridicat de pericol social, periculozitate ce rezultă din modalitatea concretă de săvârşire a faptei, de atitudinea autorului după consumarea infracţiunii, părăsind în fugă locul incidentului, de atitudinea sa oscilantă în cursul procesului, impunându-se menţinerea pedepsei aplicate de prima instanţă, care a fost orientată spre minimul special prevăzut de textul de incriminare. În acest fel, se realizează o justă proporţie între gravitatea faptei, consecinţele acesteia şi durata de timp necesară procesului educaţional de resocializare.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată, va fi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 26 octombrie 2004 la 12 decembrie 2005.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 291/ A din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 26 octombrie 2004 la 12 decembrie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6954/2005. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6981/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs → |
|---|
