ICCJ. Decizia nr. 7015/2005. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1 din 14 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 3371/2003, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpați prin apărător, și în baza art. 174 și a art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.I., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar a inculpatului C.M.C., la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpaților, iar potrivit art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate acestora durata arestării preventive de la data de 20 septembrie 2002 la zi.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă M.E. și au fost obligați inculpații, în solidar, să-i plătească acesteia suma de 4.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Totodată, au fost obligați inculpații să plătească statului cheltuielile judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
în ziua de 17 septembrie 2002, în jurul orelor 18,30, întorcându-se de la câmp, inculpatul C.I., a găsit în fața locuinței din satul Buda comuna Al. Vlahuță, județul Vaslui, 5 păsări moarte, iar prin iarbă a observat mai multe boabe de porumb de culoare roșiatică, semn că fuseseră tratate cu o substanță toxică.
Bănuind că cel care aruncase boabele respective este vecinul lor M.G. și observând că acesta a trecut spre un bar din apropiere împreună cu martorul G.G., a ieșit în stradă, împreună cu fiul său, coinculpatul C.M.C., pentru a-l aștepta și a-i cere socoteală pentru fapta nesăbuită.
După circa 15 minute, cei doi au revenit de la bar și când victima M.G. a ajuns în dreptul locuinței inculpatului C.I., acesta i-a ieșit în cale, a imobilizat-o și din buzunar i-a scos o pungă din material plastic, în care se aflau mai multe grăunțe de porumb tratate chimic.
Pentru a dovedi că victima îi otrăvise păsările din gospodărie, inculpatul C.I. l-a chemat pe martorul B.A. care se afla în apropiere, arătându-i punga respectivă.
La un moment dat, după spusele inculpatului, victima a băgat punga cu boabele de porumb în gură, încercând să le înghită, dar prinzându-l de gât, inculpatul a reușit să-i scoată punga din gură.
în clipele imediat următoare, inculpatul C.I. a început să lovească victima, aplicându-i lovituri cu pumnul în zona abdomenului și a toracelui.
Concomitent, de victimă s-a apropiat și coinculpatul C.M.C., lovind-o cu pumnii în spate. Cei doi inculpați au continuat să lovească victima până când aceasta a căzut la pământ.
Ajunsă în stare de inconștiență, victima M.G., a fost luată de către martorul G.G. și inculpatul C.M.C. și așezată la marginea drumului, de unde a fost luată de soția sa și dusă acasă.
Pe timpul nopții victima a acuzat dureri în zona pieptului și, în jurul orei 4,00, a ieșit în curte. Văzând că întârzie să revină în casă, soția sa a mers să vadă ce se întâmplă, și a găsit-o căzută pe aleea din fața casei, văitându-se de durere.
Speriată, partea civilă M.E., a alergat la martora I.M., cerându-i ajutor, dar până când cele două au revenit în curte victima decedase.
în urma autopsierii cadavrului victimei, s-a stabilit că moartea acesteia a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardiorespiratorii acute consecutivă unui edem pulmonar serohemoragic apărut pe fondul unui politraumatism toracic cu fractura coastei C II stânga și hematom, urmat de o intoxicare cu Furadan, ca urmare a introducerii în stomac (voluntar sau nu) a 72 boabe de porumb tratate.
Cadavrul prezenta leziuni de violență de tipul echimozelor, tumefierilor echimotice, excoriațiilor, care au putut fi produse prin loviri multiple cu mijloace contondente cu câteva ore înainte de deces.
Loviturile responsabile de producerea contuziilor și hematoamelor pulmonare care au dus la deces au fost produse prin loviri puternice cu pumnii în zona toracelui anterior și posterior, posibil și cu picioarele după căderea victimei la pământ.
între traumatism și deces există o legătură directă de cauzalitate.
Raportul medico legal de autopsie a fost avizat de comisia din cadrul I.M.L. Iași, cu precizarea că moartea s-a datorat unor cauze concuratoare la care au contribuit leziunile toraco-pulmonare de violență, intoxicația acută și leziunile patologice preexistente.
împotriva hotărârii instanței de fond inculpații C.I. și C.M.C. au declarat apel solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., instanța interpretând greșit concluziile actelor medico-legale și ansamblul probator.
în notele de concluzii scrise depuse la dosar, prin intermediul apărătorului ales, inculpații au revenit asupra motivelor de apel invocate inițial, solicitând achitarea întrucât nu se fac vinovați de săvârșirea faptei pentru care au fost condamnați.
Prin decizia penală nr. 205 din 24 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 517/2004, Curtea de Apel Iași a admis apelurile formulate de inculpați și în rejudecare, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. a) C. pen., în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a dispus condamnarea celor doi inculpați la câte o pedeapsă de 2 ani și 15 zile închisoare fiecare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că inculpații au executat pedepsele în perioada 20 septembrie 2002 - 5 octombrie 2004.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
împotriva acestei din urmă hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpații C.I. și C.M.C.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Critica parchetului privind greșita schimbare a încadrării juridice și solicitarea privind casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe nu pot fi primite, fiind lipsite de fundament juridic.
Din verificările lucrărilor cauzei rezultă că situația de fapt a fost corect reținută de către instanța de apel inculpații având intenția de a-i aplica victimei o corecție pentru că aceasta le-a otrăvit păsările din gospodărie, folosind grăunțe de porumb tratate cu Furadan, nicidecum să-i suprime viața.
Leziunile traumatice corporale (fracturi costale, contuzii toracopulmonare) suferite de victimă, în condițiile supraviețuirii ar fi necesitat pentru vindecare 14-15 zile de îngrijiri medicale.
între traumatism și moartea victimei există o legătură de cauzalitate indirectă, secundară, decesul survenind ca urmare a acțiunii ansamblului celor doi factori (traumatismul și toxicul) asupra unui organism tarat, mai ales prin vârstă.
în aceste condiții, se constată că inculpații au săvârșit cu intenție fapta de lovire, dar nu au prevăzut, din culpă, rezultatul survenit. Ca atare ei au acționat cu intenție depășită,, element subiectiv specific infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Așa fiind, în cauză nu se impune reținerea în sarcina inculpaților a infracțiunii de omor calificat astfel cum a solicitat parchetul.
Nejustificată este și solicitarea celor doi inculpați de a fi achitați în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Așa cum rezultă din probele administrate atât pe parcursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că cei doi inculpați au agresat victima, cauzându-i traumatism, care așa cum a stabilit C.S.M.L., acționând asupra unui organism slăbit fizic, alături de substanța nocivă descompusă în stomac au condus la deces.
Faptul că urmarea s-a produs alături de acțiunea inculpaților și ca rezultat al intervenției unor cauze preexistente (organism tarat, mai ales prin vârstă) și concurente (intoxicarea cu Furadan) nu exclude legătura de cauzalitate dintre activitatea inculpaților și moartea victimei, legătură care așa cum s-a arătat mai sus este una indirectă, astfel că în mod corect instanța de apel a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de către cei doi inculpați.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 7012/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7011/2005. Penal → |
---|