ICCJ. Decizia nr. 709/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 709/2005
Dosar nr. 7392/2004
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 314 din 13 septembrie 2004, Tribunalul Mehedinţi l-a condamnat pe inculpatul C.M. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din perioada arestului preventive începând cu 10 mai 2004 şi până la pronunţarea sentinţei şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Instanţa de fond l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile C.N. suma de 30.000.000 lei despăgubiri civile, din cuantumul cărora jumătate daune morale şi jumătate daune materiale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În după amiaza zilei de 10 octombrie 2003, în jurul orelor 17,00, partea vătămată C.N. însoţită de soţia sa C.A., în timp ce se întorcea cu carul de lemne la conacul, proprietatea sa, l-a observat pe inculpatul C.M. păşunând turma de oi pe un teren plantat cu viţă de vie proprietatea părţii vătămate. Întrucât o parte din animale erau chiar pe plantaţia respectivă, partea vătămată s-a îndreptat spre inculpat reproşându-i că îi distruge via, moment în care inculpatul l-a lovit în cap cu un ciomag, iar după ce acesta a căzut la pământ, l-a mai lovit de 2-3 ori peste mână şi spate, aducându-l în stare de inconştienţă, după care a părăsit locul faptei.
Urmare a acestui incident, soţia părţii vătămate l-a transportat la domiciliul din comuna Iloviţa, jud. Mehedinţi, dar pentru că acesta acuza o stare generală proastă, a fost internat la Spitalul Clinic nr. 1 Timişoara punându-i-se diagnosticul de „fractură cu înfundare frontală temporală dreaptă, traumatism cranio-cerebral recent". S-a concluzionat că leziunile de violenţă produse prin lovire cu sau de un corp dur au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa.
Întreaga situaţie de fapt a fost confirmată cu probele administrate în cauză şi anume cu declaraţiile părţii vătămate, a soţiei părţii vătămate şi a martorilor R.N. şi M.P.
Însă în instanţă inculpatul a solicitat prin avocat schimbarea încadrării juridice a faptei din cea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu motivarea că nu a avut intenţia de a ucide victima.
Curtea de Apel Craiova a respins prin Decizia nr. 537 din 2 decembrie 2004 apelul declarat de inculpat, ca nefondat, menţinându-i starea de arest preventiv.
Instanţa de apel a constatat că hotărârea instanţei de fond a fost legală şi temeinică şi coroborând declaraţiile martorilor cu ale soţiei părţii vătămate, precum şi cu constatările expertizei medico-legale, a concluzionat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., întrucât a existat intenţia indirectă de a suprima viaţa victimei prin aplicarea cu ciomagul a unei lovituri puternice în zona capului, zonă vulnerabilă. Astfel, a apreciat că, chiar dacă inculpatul era în relaţii de duşmănie cu soţia părţii vătămate de mai mulţi ani şi că nici corpul delict, ciomagul nu a fost identificat şi confiscat, nu există nici un dubiu cu privire la vinovăţia inculpatului, iar schimbarea de încadrare juridică a faptei reţinute prin rechizitoriu nu au nici un fundament legal.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, inculpatul a formulat, în termen legal recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi invocând 3 motive de casare art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Instanţele au reţinut corect atât situaţia de fapt cât şi vinovăţia inculpatului C.M. întrucât atât din declaraţia soţiei părţii vătămate cât şi a celor doi martori audiaţi ulterior: R.N. şi M.R., a reieşit că inculpatul a aplicat o lovitură de mare intensitate în zona capului părţii vătămate, fapt ce l-a adus apoi în stare de inconştienţă pentru câteva minute. Faptul că inculpatul a lovit victima cu un ciomag de aproximativ un m în zona capului şi apoi, după ce partea vătămată era căzută la pământ i-a mai aplicat 2-3 lovituri peste mâini, denotă intenţia indirectă a inculpatului de a suprima viaţa victimei, iar schimbarea de încadrare juridică a faptei în art. 181 alin. (1) C. pen., nu poate fi primită, întrucât leziunile produse i-au pus viaţa victimei în pericol, doar profesionalismul medicilor fiind cel ce a salvat-o.
Tot materialul probator administrat în cauză a condus spre concluzia neechivocă şi anume că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în săvârşirea faptei şi ca urmare şi susţinerile privind achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu pot fi reţinute de Înalta Curte, cu atât mai mult cu cât chiar inculpatul a recunoscut că a trecut prin zona în care a avut loc incidentul (declaraţia dată la Tribunalul Mehedinţi cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă).
Examinând Decizia atacată în raport de cazul de recurs invocat în subsidiar, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cât şi în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea urmează că la individualizarea pedepsei aplicate şi la menţinerea ei, instanţele au luat în considerare în mod judicios toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că pedeapsa de 5 ani închisoare este situată la limita minimă prevăzută de textul incriminator şi este de natură a realiza funcţiile şi scopul sancţiunii penale aşa cum a fost el prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.
Ca urmare, o reapreciere a cuantumului pedepsei aplicate nu se justifică atâta timp cât au fost avute în vedere şi evaluate corect de instanţe pericolul social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea, dar şi persoana inculpatului, care are 3 copii minori în grijă, dar şi atitudinea sa nesinceră pe parcursul procesului penal.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi va deduce conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), timpul arestării preventive din pedeapsa aplicată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 537 din 2 decembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 10 mai 2004, la 31 ianuarie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 707/2005. Penal. Art. 174 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 710/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
