ICCJ. Decizia nr. 710/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 710/2005
Dosar nr. 6509/2004
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 894 din 29 iunie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat inculpaţii A.M.N.N. şi P.A. la câte 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
A aplicat art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A luat act că partea vătămată R.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.
În baza art. 118 C. pen., a confiscat de la inculpatul A.M.N.N. un cuţit tip „fluture".
S-a reţinut că, în data de 28 ianuarie 2004, în jurul orei 13,15, inculpatul A.M.N.N., având asupra sa un cuţit, a deposedat-o pe partea vătămată R.E. de geantă, prin smulgere. În realizarea activităţii infracţionale, inculpatul menţionat a fost ajutat de inculpatul P.A., care i-a asigurat scăparea şi păstrarea bunurilor găsite în geanta părţii vătămate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 753/ A din 19 octombrie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva hotărârii primei instanţe, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, numai cu privire la inculpatul P.A., în sensul aplicării acestuia a măsurii de siguranţă, prevăzută de art. 116 C. pen., a interzicerii de a se afla în municipiul Bucureşti pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Apelul declarat de inculpatul A.M.N.N. împotriva aceleaşi sentinţe a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpaţii au declarat recurs.
Inculpatul A.M.N.N., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. În subsidiar, acesta a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea acestuia.
Invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., inculpatul P.A. a solicitat înlăturarea măsurii de siguranţă, aplicarea acesteia nefiind justificată.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din actele dosarului rezultă că inculpatul P.A. a asigurat scăparea inculpatului A.M.N. şi păstrarea bunurilor găsite în geanta sustrasă prin violenţă părţii vătămate, bunuri pe care ulterior le-au împărţit. Astfel, acesta a pretins că o ajută pe partea vătămată să îl prindă pe făptuitor şi chiar a plecat în urmărirea acestuia.
Este adevărat că acest inculpat nu a participat direct la sustragerea genţii părţii vătămate, dar s-a probat că l-a ajutat pe inculpatul A.M.N., în modul descris.
Or, în cazul coautoratului, intenţia fiecărui autor se caracterizează prin conştiinţa că acţiunea constitutivă a infracţiunii se realizează prin activitatea sa, unită cu a celorlalţi coautori, ceea ce în cauză s-a dovedit.
Aşadar nu este necesar ca fiecare coautor să aibă intenţia de autor unic, în sensul de a îndeplini singur toate actele de executare, suficientă fiind intenţia de coautor, adică ştiinţa şi voinţa ca activitatea sa să se completeze cu a altuia, constituind astfel cauza din care rezultă efectul dorit de el.
În cauză s-a dovedit că cei doi inculpaţi au acţionat împreună, prin desfăşurarea de activităţi concordante. Aşadar, este dovedită existenţa acelei unităţi indivizibile a acţiunilor celor doi inculpaţi, ce caracterizează participaţia penală în forma coautoratului.
Drept urmare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt susceptibile de critică, sub acest aspect, atâta timp cât datele exterioare ale cauzei, relevă neechivoc intenţia celor doi inculpaţi de a deposeda partea vătămată de bunuri şi de a păstra bunurile sustrase prin violenţă, prin acţiuni conjugate.
Aşadar, încadrarea juridică dată faptei este cea legală, hotărârile pronunţate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de inculpatul A.M.N.N.
Instanţa de fond a dat eficienţă circumstanţei personale prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., şi a stabilit o pedeapsă situată sub limita minimă prevăzută de norma incriminatoare.
În raport de pericolul social concret al faptei, faţă de care pedeapsa trebuie proporţionalizată, se constată că aceasta a fost judicios stabilită şi că nu sunt motive care să justifice reindividualizarea acesteia, în sensul reducerii cuantumului.
Drept urmare, hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse nici cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de acelaşi inculpat.
Cu referire la inculpatul P.A., săvârşind infracţiunea de tâlhărie, acesta se află în ipoteza legală prevăzută de art. 116 lit. d) C. pen., prezenţa acestuia în Bucureşti, mare aglomerare umană unde acesta nu-şi justifică prezenţa, creând o stare de pericol, cu referire la posibilitatea reală de a săvârşi noi infracţiuni.
Prin urmare, măsura de siguranţă a fost dispusă întemeiat, în condiţiile legii, aşa încât recursul declarat de acest inculpat se constată a fi, de asemenea, nefondat.
În fine, cu referire la ambii inculpaţi, nici alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
Se va deduce din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului A.M.N.N. de la 28 ianuarie 2004, la 31 ianuarie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.M.N.N. şi P.A. împotriva deciziei penale nr. 753/ A din 19 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului A.M.N.N. de la 28 ianuarie 2004, la 31 ianuarie 2005.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat astfel: inculpatul A.M.N.N. la 1.200.000 lei, iar inculpatul P.A. la 1.600.000 lei, din care 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 709/2005. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 711/2005. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
