ICCJ. Decizia nr. 929/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 929/2005
Dosar nr. 6991/2004
Şedinţa publică din 9 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1273 din 12 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul M.P. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 295 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2899/2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., starea de arest a inculpatului a fost menţinută, iar durata reţinerii şi arestării preventive a fost dedusă de la 27 aprilie 2004, la zi, în conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 27 aprilie 2004, inculpatul M.P. i-a vândut martorului M.V. cantitatea de 0,11 grame heroină în amestec cu cofeină, paracetamol şi gliscofulvin pentru suma de 1.000.000 lei.
Martorul M.V. a sesizat organele de urmărire penală, arătând faptul că este consumator de droguri şi timp de 3 luni a cumpărat heroină de la inculpat, achitându-i suma de 250.000 lei pentru o doză.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, planşe foto, proces verbal de consemnare a seriilor bancnotelor, proces verbal de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor M.V. şi M.G., declaraţiile inculpatului care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menţinând starea de arest a acestuia şi deducând prevenţia la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 900.000 lei din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.P., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului ei.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
Individualizarea pedepsei aplicate s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi reflectă modul just în care probatoriul efectuat în cauză s-a reflectat în asigurarea realizării scopului preventiv-educativ al sancţiunii penale.
Instanţa de judecată a dat eficienţa cuvenită criteriilor de individualizare referitoare la pericolul social concret al infracţiunii săvârşite, dar şi al persoanei inculpatului care este recidivist şi a avut o atitudine preponderent nesinceră pe parcursul procesului penal.
Clemenţa arătată inculpatului prin acordarea beneficiului liberării condiţionate nu a primit răspunsul cuvenit prin resocializarea inculpatului care, dimpotrivă, a perseverat într-o atitudine antisocială.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu sunt temeiuri pentru reducerea cuantumului pedepsei aplicate, astfel că, neexistând alte motive de casare, urmează să respingă recursul inculpatului ca nefondat.
Timpul arestării preventive se va deduce din durata pedepsei aplicate de la 24 aprilie 2004 la 9 februarie 2005.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P. împotriva deciziei penale nr. 852/ A din 17 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 24 aprilie 2004 la 9 februarie 2005.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 928/2005. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 93/2005. Penal. Art.257; 254 c.pen. Recurs → |
|---|
