ICCJ. Decizia nr. 1174/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1174 din 22 februarie 2006
Prin încheierea din 15 decembrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 3771/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii L.G., G.M. şi C.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 1323 din 20 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus, printre altele, respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.C. şi a menţinut starea de arest a inculpatului mai sus-menţionat, alături de coinculpaţii L.G. şi G.M.
Prin încheierea din aceeaşi dată s-a reţinut că apărătorul apelantului inculpat C.C.A. a solicitat în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., revocarea măsurii arestării preventive şi înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, apreciind că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 C. proc. pen., a respins solicitarea apărării inculpatului apelant C.C.A. şi de asemenea, în baza art. 3002 C. proc. pen., verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a celor trei apelanţi L.G., G.M. şi C.C.A., a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de aceştia deoarece a constatat că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării iniţiale a inculpaţilor şi a conchis că în speţă se impune în continuare privarea de libertate a acestora, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii reţinută în sarcina inculpaţilor, de modalitatea de săvârşire a acesteia, întrucât lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii din 15 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, a declarat recurs numai inculpatul C.C.A., care prin intermediul apărătorului său a reiterat solicitările formulate în faţa instanţei de apel.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr. 1544/D/2005 din 9 mai 2005 a D.I.I.C.O.T. au fost trimişi în stare de arest preventiv inculpaţii L.G., G.M. şi C.C.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 1323 din 20 octombrie 2005, a schimbat încadrarea juridică dată faptei din rechizitoriu în privinţa inculpatului C.C.A., prin reţinerea dispoziţiilor art. 16 din Legea 143/2000 şi în temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeaşi lege şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 74 lit. c) C. pen., art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat la 4 ani închisoare dispunând menţinerea stării de arest preventiv a acestuia.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe au declarat în termenul legal apel toţi inculpaţii, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 3771/2005.
La termenul din 15 decembrie 2005, instanţa de control judiciar, printre altele, verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive a acestor inculpaţi a menţinut starea lor de arest, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză de inculpatul C.C.A.
Verificând actele şi lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis în cauză pe numele inculpatului C.C.A. se constată că temeiul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, îl constituie prevederile art. 148 alin. (1) lit. b) şi h) C. proc. pen., infracţiunea fiind flagrantă, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru această faptă este mai mare de 4 ani şi existau probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea acestei măsuri.
În speţă, analizând recursul declarat de inculpat raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanţă prin care s-a reţinut vinovăţia acestuia pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, cauza aflându-se în prezent la instanţa de apel astfel încât nu se impune în continuare privarea inculpatului de libertate.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1142/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1195/2006. Penal → |
|---|
