ICCJ. Decizia nr. 1351/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1351/2006
Dosar nr. 1904/1/2006
Şedinţa publică din 1 martie 2006
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 19/ MF din 18 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Argeş s-a dispus condamnarea inculpatului minor S.I.A., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), dispunându-se ca pedeapsa să se execute în condiţii de penitenciar.
Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu părinţii, părţile responsabile civilmente S.I. şi S.O., să plătească părţii civile D.M.C. suma de 3000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 24 octombrie 2005, inculpatul S.I.A. la acel moment elev în clasa a XI-a la Liceul de Chimie din Piteşti, se afla în discoteca L. şi observând la o masă că partea vătămată D.M.C. avea asupra sa un telefon mobil, a mers la acesta, i-a smuls telefonul din mână afirmând că doreşte să-l cumpere, deşi partea vătămată nu-l dăduse spre vânzare.
Partea vătămată a insistat să i se restituie telefonul dar inculpatul a refuzat, mergând mai întâi la toaleta discotecii şi apoi, afară.
Partea vătămată a insistat să i se restituie telefonul, urmărind pe inculpat în afara discotecii. Inculpatul a introdus telefonul în buzunarul pantalonului şi pentru a scăpa de urmărire a lovit-o puternic cu pumnul în zona nasului, aceasta căzând la pământ.
Ulterior, inculpatul a fugit cu telefonul iar după o săptămână l-a vândut altei persoane neidentificate cu suma de 1.200.000 lei.
Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul care a susţinut că a lipsit intenţia de a săvârşi tâlhăria.
Prin Decizia penală nr. 2/ A/MF din 17 ianuarie 2006, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul declarat cu motivarea că susţinerea inculpatului privind lipsa intenţiei în comiterea tâlhăriei a fost infirmată de martorii oculari.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care a reiterat criticile anterioare, susţinând că nu a avut intenţia de a tâlhări pe partea vătămată iar, în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Criticile formulate vor fi examinate în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 C. proc. pen., dar nu se constată, sub aceste aspecte, motive de casare.
Deşi recurentul inculpat neagă comiterea infracţiunii de tâlhărie, în declaraţiile date atât la urmărire penală cât şi la instanţă a recunoscut lovirea părţii vătămate cât şi păstrarea telefonului luat de la partea vătămată în aceste condiţii.
Desigur, explicaţiile recurentului inculpat asupra motivelor şi circumstanţelor faptei sunt fără relevanţă judiciară, atâta timp cât, partea vătămată a infirmat aceste susţineri, arătând că a fost lovit de inculpat în scopul păstrării telefonului sustras.
Şi martorii B.R. şi N.I.N. au confirmat lovirea părţii vătămate de inculpat şi luarea, în aceste condiţii, a telefonului mobil ce-i aparţinea acestuia.
În acest context probator în mod corect instanţele au reţinut existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, inclusiv, vinovăţia recurentului inculpat, aspect sub care, soluţia de condamnare pronunţată este legală şi temeinică.
Săvârşind infracţiunea în stare de minoritate, inculpatul a beneficiat de un tratament sancţionator de clemenţă, potrivit art. 109 C. pen., limita minimă de pedeapsă fiind redusă la jumătate.
Nu se constată motive care să justifice reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen. şi care să conducă la o reducere a pedepsei sub această limită minimă legală stabilită conform art. 109 alin. (1) C. pen.
În considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi 52 C. pen., se constată că pedeapsa a fost just individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de lege, fiind proporţională pericolului social al faptei şi făptuitorului.
Pentru aceste considerente, criticile sunt nefondate şi cum nu s-au constatat nici alte motive de casare cu ocazia examinării hotărârilor atacate potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.A. împotriva deciziei penale nr. 2 din 17 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1350/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1352/2006. Penal → |
|---|
