ICCJ. Decizia nr. 1372/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1372/2006
Dosar nr. 738/1/2006
Şedinţa publică din 2 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 384 din 12 septembrie 2005, Tribunalul Dolj a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnata C.S. privind mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 163 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Olt, secţia penală.
Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată contestatoarea condamnată la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărâri astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Tribunalul Olt, prin sentinţa penală nr. 163 din 13 noiembrie 2003, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi f), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a dispus condamnarea inculpatei C.S., la pedeapsa de 8 ani închisoare cu art. 71 C. pen.
De asemenea, în baza art. 215 alin. (1) C. pen., art. 65 din Legea nr. 56/1992 a mai dispus condamnarea aceleiaşi inculpate la 2 ani şi respectiv un an închisoare, pedepse ce au fost constatate ca fiind graţiate integral şi condiţionat în baza art. 1 şi 7 din Legea nr. 543/2000, iar în baza art. 10 alin. (1) lit. g), raportat la art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a încetat procesul penal faţă de inculpată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 239 C. pen.
În baza acestei sentinţe, rămasă definitivă, s-a emis la 23 martie 2003 mandatul de executare al pedepsei de 8 ani închisoare, pentru inculpata C.S., fiind încarcerată la 4 iulie 2004.
În timpul executării acestei pedepse, condamnata C.S. a formulat contestaţie la executare susţinând că prin modificările aduse de Legea nr. 169/2002 a fost abrogată lit. f) alin. (2) a art. 211 C. pen. şi că prin această lege pedeapsa este mai redusă decât cea prevăzută de legea veche.
Prima instanţă a reţinut că prin modificările aduse de Legea nr. 169/2002 s-a procedat la o nouă numerotare a literelor de sub art. 211 C. pen. şi au fost majorate pedepsele, însă, în mod corect C.S. a fost condamnată în conformitate cu prevederile legii vechi, care era mai favorabilă şi, pe cale de consecinţă a respins contestaţia la executare formulată de aceasta.
Împotriva aceste sentinţe, în termen legal condamnata C.S. a declarat apel, invocând aceleaşi motive ca şi cele cuprinse în contestaţia la executare formulată iniţial.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 407 din 20 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnata C.S. apreciind că instanţa de fond a procedat corect atunci când a constatat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 461 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., întrucât modificările survenite în cuprinsul Legii nr. 169/2002 privesc renumerotarea literelor de sub art. 211 C. pen. şi o majorare a pedepselor, iar contestatoarei i s-a aplicat legea veche mai favorabilă.
Fiind nemulţumită de Decizia pronunţată, condamnata contestatoare, în termen legal a formulat recurs întemeindu-l pe aceleaşi motive ce au fost invocate în faţa instanţelor de fond şi apoi de apel.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Se constată că atât instanţa de fond cât şi cea de control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că în speţă nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 461 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., şi nici dispoziţiile art. 461 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., întrucât contestatoarei prin sentinţa penală nr. 163 din 13 noiembrie 2003 i s-a aplicat legea veche, mai favorabilă aceasta fiind condamnată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi f) C. pen., faptă comisă la 9 aprilie 1998.
Prin legea nr. 169/2002 tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane împreună şi respectiv, într-o locuinţă sau dependinţă a acesteia a primit încadrarea juridică dată de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., pedeapsa fiind închisoarea de la 7 la 20 de ani.
Prin urmare, s-a reţinut justificat încadrarea juridică dată de Legea nr. 140/1996 care prevede un cuantum al pedepsei mai redus, precum şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), aceste împrejurări, fiind verificate de instanţele ierarhic superioare în cadrul soluţionării apelului şi recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducere la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12, 14 şi 15 C. pen.
O astfel de cerere poate fi înlăturată pe cale de contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., care au în vedere şi „amnistia, graţierea şi orice cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei".
Temeiul juridic de fond este prevăzut în art. 15 C. pen., care stipulează realizarea cumulativă a trei condiţii: existenţa unei hotărâri definitive de condamnare; intervenirea unei legi penale noi, după rămânerea definitivă a hotărârii; legea nouă să prevadă o pedeapsă mai uşoară, în sensul că maximul special prevăzut de legea nouă să fie mai mic decât maximul special prevăzut de legea veche.
Ori în speţă, din actele şi lucrările dosarului rezultă în mod evident că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 15 C. pen., întrucât legea penală mai favorabilă nu este Legea nouă nr. 169/2002 ci legea în temeiul căruia a fost stabilită încadrarea juridică a faptei şi s-a aplicat pedeapsa, respectiv Legea nr. 140/1996, în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute.
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., pentru a se admite contestaţie la executare formulată de condamnata C.S., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta contestatoare condamnată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispoziţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea condamnată C.S. împotriva deciziei penale nr. 407 din 20 decembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1370/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 1392/2006. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
