ICCJ. Decizia nr. 1464/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1464/2006
Dosar nr. 22482/1/2005
(nr. vechi 6865/2005)
Şedinţa secretă din 7 martie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 548 din 05 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş, în baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi b1) şi alin. (3) teza 1 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A., la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
În baza art. 203 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În conformitate cu prevederile art. 33 şi art. 34 C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi i s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 13 ianuarie 2005 la zi.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile C.G. suma de 200.000.000 lei (20.000 RON), reprezentând daune morale.
A mai fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, pe baza mijloacelor de probă existente la dosar a arătat că reţine următoarea situaţie de fapt.
Inculpatul C.A., locuieşte pe raza comunei Gearmata, judeţul Timiş, într-un imobil casă de locuit, împreună cu soţia, fiul C.D. şi cu partea vătămată C.G.
În dimineaţa zilei de 01 octombrie 2004, în timp ce soţia inculpatului şi mama părţii vătămate se aflau internate în spital iar C.D. a plecat la serviciu, inculpatul s-a deplasat în camera unde dormea minora C.G., în vârstă de 14 ani şi, prin ameninţări cu bătaia şi moartea a forţat-o pe aceasta să întreţină raporturi sexuale normale.
Ulterior minora a luat legătura cu sora sa, C.I., care s-a deplasat la locul de domiciliu al acesteia, după care aceasta a fost internată într-un centru de minori din oraşul Timişoara şi anunţate organele de poliţie.
S-au întocmit în cauză rapoarte de constatare medico-legale, din care au rezultat că minora prezintă o deflorare veche şi prezenţa spermei şi a spermatozoizilor în secreţia vaginală, atestă consumarea unui raport sexual intravaginal ce datează din 01 octombrie 2004, iar în urma profilului genetic al ADN-urilor extrase din fracţia feminină a amestecului de secreţie, s-a constat că acestea aparţin inculpatului C.A. şi fiicei sale.
În contextul stării de fapt şi a mijloacelor de probă existente la dosar, instanţa a dat activităţii materiale desfăşurate de inculpat, care în ziua de 01 octombrie 2004, a întreţinut raport sexual cu fiica sa, minora în vârstă de 14 ani, prin ameninţare, încadrarea juridică în infracţiunile de viol în formă agravantă şi incest, sub încadrarea juridică arătată în prima parte a considerentelor prezentei decizii.
Prin urmare inculpatul a fost condamnat la două pedepse, una de 10 ani închisoare, iar alta de 3 ani închisoare, pedepse care au fost contopite, fiind comise în concurs şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, prin privare de libertate.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei s-a menţionat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că o pedeapsă de 10 ani închisoare este de natură să ducă la reeducarea acestuia.
S-a aplicat faţă de inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., care este obligatorie la infracţiunea de viol.
Reţinând că nu au încetat cauzele şi condiţiile care au dus la arestarea inculpatului, că ele subzistă şi, intervenind şi o hotărâre de condamnare, în temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul executat preventiv.
Latura civilă a cauzei s-a arătat că a fost soluţionată în raport de pretenţiile părţii vătămate, constituită parte civilă, actele şi lucrările de la dosar, trauma psihică la care a fost supusă partea vătămată pe o perioadă mai îndelungată, consecinţele ce au decurs din activitatea infracţională a inculpatului asupra psihicului victimei, precum şi dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cum şi art. 998 C. civ., apreciindu-se că suma de 200.000.000 lei este prejudiciul moral încercat de către partea civilă şi la care a fost obligat inculpatul, ca fiind dovedit.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpat, care a invocat mai multe motive de apel.
Primul motiv de apel a vizat greşita condamnare pentru comiterea unor infracţiuni pe care nu le-a comis.
Al doilea motiv s-a referit la greşita individualizare a pedepsei ca fiind mare, în raport de datele personale, solicitând redozarea către limita minimă prevăzută de lege.
Ultimul motiv de apel invocat s-a referit la greşita soluţionare a laturii civile sub aspectul sumei de 200.000.000 lei, cu titlu de daune morale, care este mare, solicitând reducerea.
Curtea de Apel Timişoara a examinat apelul declarat de inculpat, în raport de cele trei critici invocate şi arătate, de actele şi lucrările de la dosar, de sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi, prin Decizia penală nr. 349/ A din 24 octombrie 2005, a respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În considerentele deciziei s-a arătat că susţinerea inculpatului referitoare la faptul că nu a comis infracţiunea de viol şi incest este neîntemeiată, întrucât probele ştiinţifice de la dosar demonstrează în mod neîndoielnic că a întreţinut raport sexual cu fiica sa minoră în vârstă de 14 ani, astfel că această critică s-a apreciat că nu are suport probator şi în consecinţă a fost înlăturată.
Şi cea de-a doua critică invocată de către apelant constând în aceea că pedeapsa aplicată este mare şi că se impune redozarea acesteia, s-a reţinut, de asemenea, neîntemeiată în raport de dispoziţiile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care au fost corect interpretate şi aplicate prin pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
Referitor la ultima critică privind greşita soluţionare a laturii civile în raport de întinderea daunelor morale la care a fost obligat, s-a constatat, de asemenea, că este neîntemeiată, avându-se în vedere trauma psihică la care a fost supusă fiica sa, consecinţele acesteia în sensul că trăieşte în prezent o stare de înstrăinare şi o neîncredere în sine, tocmai ca urmare a activităţii infracţionale a inculpatului, motive pentru care nu sunt temeiuri care să justifice reducerea acestora.
În consecinţă, apreciindu-se că a fost pronunţată o sentinţă legală şi temeinică, că motivele de apel invocate nu se regăsesc în mijloacele de probă de la dosar, apelul declarat, aşa cum s-a menţionat, a fost respins ca nefondat.
În conformitate cu art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs tot de către inculpat, care cu ocazia susţinerilor orale, apărătorul desemnat din oficiu cum şi el personal, au invocat aproape aceleaşi critici ca şi în apel, prima vizând greşita condamnare pentru comiterea infracţiunilor de viol în formă agravantă şi incest în condiţiile în care nu a comis fapta, iar în subsidiar greşita individualizare a pedepsei, în raport de durata acesteia, care este mare şi nu se justifică.
În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi achitarea pentru comiterea infracţiunilor cu înlăturarea obligării la plata daunelor morale, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, care constituie cazuri de casare în sensul pct. 18, 171 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen., se constată că recursul de faţă este nefondat, pentru considerente ce se vor dezvolta în continuare.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de către recurent, contând în aceea că a fost condamnat pentru fapte pe care nu le-a săvârşit şi se impune achitarea, se constată că este neîntemeiat.
Din declaraţiile părţii vătămate C.G., date în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească, rezultă că în dimineaţa zilei de 01 octombrie 2004, după ce fratele său a plecat la serviciu, iar mama sa se afla internată în spital, inculpatul s-a deplasat în camera unde dormea şi sub ameninţări, cum a procedat şi la alte date, a avut raport sexual cu aceasta.
Din conţinutul raportului de constatare medico-legală, întocmit de I.M.L. Timişoara, rezultă că partea vătămată prezintă o deflorare mai veche şi din examinarea din data de 01 octombrie 2004 rezultă că la această dată a avut loc un raport sexual complet, datorită spermei şi spermatozoizilor în secreţia vaginală.
Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 24 noiembrie 2004, întocmit de către Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., rezultă că fiind examinate tampoanele care au fost prelevate cu secreţie vaginală din ADN-urile de la victimă şi inculpat, acestea aparţin celor doi.
Toate aceste mijloace de probă evidenţiate mai sus se coroborează şi cu declaraţia fiicei inculpatului, C.I., care arată că partea vătămată i-a relatat împrejurarea că după ce a plecat fratele lor la serviciu, inculpatul a ameninţat-o cu bătaia şi moartea dacă nu întreţine raport sexual cu acesta şi, întrucât era violent şi fiindu-i frică, a acceptat acest lucru, cum şi la alte date anterioare.
Faţă de mijloacele de probă arătate mai sus, rezultă fără echivoc că inculpatul prin ameninţarea cu bătaia şi moartea a determinat-o pe fiica sa minoră, G., să întreţină raport sexual, astfel că acesta a comis cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat, respectiv viol în formă agravată şi incest.
În legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către recurent, constând în greşita individualizare a pedepsei, întrucât pedeapsa de 10 ani închisoare este mare, solicitând redozarea, se constată că este neîntemeiat.
În cauză s-a făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei când i s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, fiind avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social mărit al faptelor comise, împrejurările şi modul în care au fost săvârşite faptele şi care constituie circumstanţe agravante da fapt şi de text, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi datele personale ale inculpatului, care atât în cadru familial cât şi în societate, nu este privit ca o persoană cu o bună reputaţie faţă de conduita sa, fiind cunoscut ca o persoană care consumă băuturi alcoolice, agresiv şi violent în raporturile cu membrii familiei aşa cum de altfel arată şi celelalte fiice ale acestuia.
Reţinând că, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei şi că s-a ţinut seama nu numai de gradul de pericol social mărit al faptelor, de vinovăţia acestuia dar şi de periculozitatea sa socială, că pedeapsa de 10 ani închisoare corespunde dispoziţiilor înscrise la art. 52 C. pen., şi această critică se va înlătura ca fiind neîntemeiată.
Aşa fiind, şi cum în cauză au fost pronunţate hotărâri legale şi temeinice, juste drepte şi conforme cu prevederile legii, atât din punct de vedere a reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a încadrării juridice, a vinovăţiei inculpatului, a rezolvării laturii civile, dar şi din punct de vedere a tragerii la răspundere penală prin durata pedepsei aplicată, că motivele de recurs nu constituie cazuri de care, iar din oficiu potrivit pct. 3 de la art. 3859 C. proc. pen., nu se constată alte cazuri, recursul declarat se va respinge, ca nefondat în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 13 ianuarie 2005, la 07 martie 2006.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 349/ A din 24 octombrie 2005, a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 13 ianuarie 2005, la 7 martie 2006.
Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1459/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1465/2006. Penal → |
|---|
