ICCJ. Decizia nr. 151/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 151/2006
Dosar nr. 21111/1/2005
(nr. vechi:6177/2005)
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1061 din 2 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 5854/2004, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.R. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi în baza acestui text de lege, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A fost computată prevenţia, de la 29 iulie 2004 la zi şi a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că cantitatea de 0,11 grame heroină, în amestec cu cafeină a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, pe baza probelor administrate, că inculpatul M.R., în noaptea de 28 iulie 2004, a vândut denunţătorilor C.I. şi N.Şt.L. cinci doze heroină, în cantitatea totală de 0,11 grame cu suma de 1.200.000 lei.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-a avut în vedere că acesta a oferit informaţii care au dus la depistarea şi arestarea altor traficanţi de droguri, precum şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi că a avut o conduită corespunzătoare, recunoscând şi regretând săvârşirea faptelor.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Critica parchetului vizează nelegalitatea schimbării încadrării juridice a faptei şi netemeinicia pedepsei aplicate.
Inculpatul nu şi-a motivat, în scris, apelul, iar ulterior a solicitat să se ia act că şi-l retrage.
Instanţa de apel a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat şi a admis apelul parchetului, a casat în parte sentinţa apelată şi rejudecând a înlăturat schimbarea încadrării juridice a faptei, menţinând încadrarea juridică dată prin rechizitoriu şi pedeapsa aplicată prin sentinţă.
S-a motivat în sensul că art. 2 din Legea nr. 143/2000 alin. (1) constituie textul încriminatoriu, cadru al infracţiunii respective, iar alin. (2) o agravantă pentru situaţia în care drogul este de mare risc.
Avându-se în vedere că în speţă, drogul traficat a fost heroină, care este un drog de mare risc, încadrarea juridică corectă a faptei a fost cea stabilită prin rechizitoriu şi pe care în mod greşit instanţa de fond a schimbat-o.
Referitor la pedeapsa aplicată s-a apreciat că nu este întemeiată critica parchetului, în favoarea inculpatului fiind reţinute în mod corect circumstanţe atenuante.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul criticând-o sub aspectul pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată în raport cu circumstanţele sale personale.
Recursul este nefondat.
La individualizarea pedepsei aplicate instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), menţinându-se justificat în favoarea inculpatului recurent circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., făcându-se şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 faţă de poziţia procesuală a inculpatului, aşa încât o reindividualizare a pedepsei nu se impune.
Constatându-se că pedeapsa aplicată de instanţe atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, serveşte scopului prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat astfel că-l va respinge ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Este de precizat că recursul declarat de inculpat deşi nefondat este teoretic admisibil, motiv pentru care Înalta Curte l-a şi analizat, atâta timp cât deşi inculpatul şi-a retras apelul, prin admiterea apelului declarat de parchet s-a modificat situaţia recurentului inculpat sub aspectul încadrării juridice a faptei comise.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive a inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.R. împotriva deciziei penale nr. 759/ A din 7 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 29 iulie 2004 la 12 ianuarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei (2.200.000 lei) din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 153/2006. Penal → |
|---|
