ICCJ. Decizia nr. 164/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 164/2006

Dosar nr. 22526/1/2005

(nr. vechi 6887/2005)

Şedinţa publică din 12 ianuarie 2006

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 49/ P din 25 mai 2005, Curtea de Apel Timişoara a respins plângerea petentei C.I. împotriva rezoluţiei nr. 131/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public G.C.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Prin plângerea penală iniţială, petenta a susţinut că notarul sus-menţionat, în înţelegere cu V.R., consilier municipal, proprietară a mai multor farmacii, a săvârşit infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constând în aceea că a autentificat semnătura mandantei G.E., depusă pe o procură, din 4 aprilie 2001, deşi semnătura nu era autentică şi a acceptat acte de identitate ale sus-numitei, deşi aceasta nu avea calitatea de moştenitor în cauza respectivă.

Prin actele premergătoare efectuate, s-a constatat, în mod cert, că G.E. este fiica foştilor proprietari.

De asemenea, prin aceste verificări, s-a stabilit că semnătura de pe procura sus-menţionată şi de pe celelalte înscrisuri notariale a fost executată de aceeaşi G.E., care a fost prezentă la datele când au fost autentificate aceste înscrisuri, aşa cum au confirmat T.E. şi F.E.

Aşa fiind, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, precum şi rezoluţia procurorului ierarhic superior care a confirmat-o sunt temeinice şi legale.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul petentei să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.I. împotriva sentinţei penale nr. 49/ P din 25 mai 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei (600.000 lei).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 164/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs