ICCJ. Decizia nr. 1764/2006. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1764/2006

Dosar nr. 3296/1/2006

Şedinţa publică din 20 martie 2006

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 333 din 31 octombrie 2005 a Tribunalului Harghita a fost condamnat inculpatul M.L.S., în baza art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. c) şi i), cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen., la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 mai 2005 la zi.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile M.C., M.E. şi M.P. şi s-a dispus obligarea inculpatului să plătească acestora suma de 15.000.000 ROL despăgubiri civile.

Inculpatul a mai fost obligat la plata daunelor morale în sumă de 30.000.000 ROL către partea civilă M.C. şi de câte 10.000.000 ROL către părţile civile M.E. şi M.P.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, că la data de 10 mai 2005, inculpatul şi tatăl său M.L.J. au fost la câmp, iar după terminarea muncii s-au întors în comuna Ditrău cu căruţa pe care au oprit-o în faţa magazinului mixt din comună.

Între victima M.P. şi fratele său M.L.J. a avut loc o discuţie contradictorie, victima ameninţându-l pe fratele său că „dacă nu a murit în spital, o să moară azi", scoţând din buzunar un briceag şi intenţionând să îl lovească pe inculpat, care a intervenit între cei doi.

Inculpatul a scos şi el un briceag din buzunar şi a aplicat mai multe lovituri unchiului său M.P. în zona toraco-abdominală, acesta prăbuşindu-se pe treptele magazinului.

Inculpatul, tatăl acestuia şi martorul D.P. au plecat cu căruţa, victima decedând în locul unde căzuse.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală efectuată în cauză, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne, în urma unui traumatism toracic acut deschis. La nivelul hemitoracelui stâng au fost constatate două plăgi tăiate la nivelul hemitoracelui stâng latero-posterior cinci plăgi tăiate, iar la nivelul braţului stâng, cotului stâng şi fesei stângi câte o plagă tăiată.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că a acţionat în apărarea tatălui său, care se afla în duşmănie de mai mulţi ani cu victima, pentru o moştenire.

Având în vedere împrejurările în care s-a produs fapta, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul legal.

Referitor la acţiunea civilă formulată de părţile civile s-a apreciat că aceasta este întemeiată în parte pentru cheltuielile de înmormântare în sumă de 15.000.000 lei şi pentru prejudiciul moral suferit, evaluat la 30.000.000 lei pentru soţia victimei şi la câte 10.000.000 lei pentru cei doi copii majori ai victimei.

Totodată a fost considerată nejustificată suma lunară de 1.500.000 ROL solicitată de partea vătămată M.C.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală, prin Decizia penală nr. 15 din 3 februarie 2006, a respins apelurile declarate de părţile civile M.K., M.E. şi M.P. şi de inculpatul M.L.S.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod corect prima instanţă a acordat părţilor civile sumele de 15.000.000 lei cheltuieli de înmormântare şi 50.000.000 lei, daune morale, având în vedere probele administrate în cauză şi culpa victimei la comiterea faptei.

Totodată, instanţa a considerat că nu se impune majorarea acestor sume.

Referitor la critica inculpatului, în sensul greşitei individualizări a pedepsei şi la solicitarea de reducere a sancţiunii, s-a apreciat că acestea nu pot fi primite, pedeapsa principală de 10 ani închisoare fiind conformă cu pericolul social al faptei, ţinând seama de împrejurările săvârşirii infracţiunii şi de persoana inculpatului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile civile M.K., M.E. şi M.P. care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen., au susţinut prin aplicarea greşită a legii şi prin comiterea unei erori grave de fapt nu au fost acordate despăgubirile solicitate, respectiv daunele morale şi renta lunară pentru care au fost administrate probe cu acte şi martori.

Recursurile declarate nu sunt întemeiate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.

Din examinarea actelor dosarului se constată că la urmărirea penală s-a constituit parte civilă fiica victimei, numita M.E., cu suma neprecizată reprezentând cheltuielile de înmormântare.

Înainte de citirea la 26 iulie 2005 a actului de sesizare, partea civilă M.E. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000.000 ROL reprezentând cheltuieli de înmormântare.

Ulterior, la 31 august 2005, s-a depus la dosar cererea de constituire de parte civilă a soţiei supravieţuitoare M.K. şi a celor doi copii majori ai victimei, M.E. şi M.P., prima solicitând 100.000.000 ROL daune morale şi 1.500.000 lei despăgubire lunar şi ultima câte 50.000.000 ROL daune morale şi 15.000.000 lei cheltuieli de înmormântare.

Inculpatul, prin apărător, a fost de acord cu plata sumei reprezentând cheltuielile de înmormântare, considerând nejustificate daunele morale şi despăgubirea periodică.

Cu toate că în cauză, constituirea de parte civilă s-a făcut tardiv, după citirea actului de sesizare prima instanţă l-a obligat pe inculpat atât la cheltuielile de înmormântare cu care acesta a fost de acord cât şi la plata daunelor morale către cei trei succesori ai victimei, ţinând seama de culpa concurentă a acesteia din urmă, soluţia tribunalului fiind menţinută de instanţa de apel.

Prin recursul de faţă părţile civile au cerut majorarea despăgubirilor la sumele precizate în cererea formulată tardiv, după citirea actului de sesizare sume cu care intimatul inculpat nu a fost de acord.

Or, nefiind respectate cerinţele textului de lege invocat şi existând opunere din partea inculpatului la constituirea de parte civilă după termenul legal, solicitarea în recurs a părţilor civile nu poate fi primită fiind lipsită de un fundament legal.

În consecinţă, Curtea, considerând nefondate criticile formulate de recurentele părţi civile, urmează, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge recursurile declarate, cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile M.E., M.C. şi M.P. împotriva deciziei penale nr. 15/ A din 3 februarie 2006 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul M.L.Ş.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat M.L.Ş., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1764/2006. Penal