ICCJ. Decizia nr. 2052/2006. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2052/2006
Dosar nr. 8105/1/2005
(nr. vechi:1931/2005)
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 646 din 18 octombrie 2004, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, ca nefondată.
În baza art. 10 din Legea nr. 87/1994 pentru infracţiunea de evaziune fiscală, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2), raportat la art. 76 lit. e) C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul V.T.V. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 37 din Legea nr. 82/1991 în referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2), raportat la art. 76 lit. e) C. pen.
A fost condamnat inculpatul V.T.V. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen.:
S-a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, inculpatul V.T.V. urmând a executat pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen.
A fost condamnat inculpatul V.T.V. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 66 C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen.;
S-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cu închisoare cea mai grea, în final inculpatul V.T.V. execută pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., raportat la art. 66 C. pen.;
S-a aplicată inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii în interes personal, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 lit. d) C. pen.
A fost condamnat inculpatul V.T.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 543/2002 modificată prin OUG nr. 18/2003, s-a constat graţiată în întregime pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată inculpatului, nu se execută.
A fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 referitoare la revocarea beneficiului graţierii condiţionate.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 6 mai 2003 până la data de 1 noiembrie 2003.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC O.R.M. SRL Bucureşti.
A fost obligat inculpatul către partea civilă SC O.R.M. SRL la plata sumei de 6.856.174.903 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-au respins, ca nefondate, pretenţiile civile reprezentând penalităţi de întârziere solicitate de partea civilă.
S-a luat act că SC A.E.P. SRL Constanţa prin reprezentant legal, nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul satului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul V.T.V., în baza unui act adiţional autentificat sub nr. 3811 din 30 iulie 2002 a devenit administrator al SC A.E.P. SRL Constanţa şi a preluat părţile sociale de la foştii asociaţi.
Activitatea principală declarată a SC A.E.P. SRL era de transporturi maritime de coastă, de pasagerii şi de mărfuri, închirierea de nave maritime cu echipaj, serviciu de manevră a navelor maritime, transportul piloţilor de nave.
După numirea inculpatului ca administrator, deşi obiectul de activitate al societăţii era cel menţionat, societatea a derulat activităţi de comercializare a produselor petroliere în condiţiile în care nu dispunea de numărul de angajaţi necesari, de mijloace de transport adecvate şi de spaţii de depozitare, produsele petroliere achiziţionate fiind păstrate până la data săvârşirii în spaţiile utilizate de SC F.P. SRL Constanţa cu care s-a încheiat un contract de custodie.
Pe de altă parte inculpatul s-a folosit de personal care presta servicii la alte societăţi pe care le administra, respectiv SC B.I. SRL Oradea, care se afla în procedură de lichidare judiciară, dar care funcţiona în jud. Constanţa în condiţiile în care nu era înregistrat şi declarat un punct de lucru.
Inculpatul bazându-se pe relaţiile contractuale pe care deja le avea cu diferiţi agenţi economici precum Rafinăria P., sucursala P. Constanţa şi SC O.R.M. SRL Bucureşti, încheiate în numele SC B.I. SRL, S.P.G. SRL Constanţa şi SC G.I. SRL Constanţa (unde inculpatul avea calitatea de asociat şi administrator), după ce a devenit şi administrator al SC A.E. SRL şi a deschis pentru această din urmă societate conturi bancare la B.C., R., B.T., F. şi D. a încheiat în numele societăţii comerciale două contracte comerciale la 15 august 2002 şi 20 septembrie 2002 cu SC O.R.M. SRL Bucureşti.
Primul contract avea ca obiect vânzarea-cumpărarea unei cantităţi de carburanţi (motorină) de circa 500 tone/lună pentru o perioadă minimă de un an, iar cel de-al doilea contract aprovizionarea mijloacelor de transport utilizate cu produse specifice de la staţiile O. din România.
În ceea ce priveşte primul contract încheiat la data de 15 august 2002 s-au prevăzut drept condiţii, ca SC A.E.P. SRL să lanseze o comandă fermă scrisă în baza căreia SC O. SRL livra cantitatea solicitată din depozit.
S-au stabilit de comun acord două modalităţi alternative de plată: în avans prin ordin de plată la lansarea comenzii sau prin fila cec cu decontarea la maximum 15 zile de la livrarea mărfii.
La cererea SC O.R.M. SRL Bucureşti inculpatul a prezentat două scrisori de bonitate bancară emise de banca Transilvania, sucursala Constanţa la care SC A.E.P. SRL avea deschis cont, la datele de 28 august 2002 şi respectiv 13 septembrie 2002.
Această cantitate de motorină a fost livrată de SC M. SRL în staţia O.T.S. la depozitele SC F.P. SRL Constanţa pentru beneficiara SC A.E.P. SRL.
Plata contravalorii cantităţii de 353.650 kg motorină nu s-a făcut anticipat şi nici prin filele cec deşi inculpatul primind motorina a vândut-o mai departe către SC F.P. SRL şi a încasat preţul mărfii.
Prin adresa nr. 163305 din 26 mai 2003 SC F.P. SRL a făcut cunoscut că într-adevăr a achiziţionat de la SC A.E.P. SRL reprezentată de inculpat, cantitatea de 353.650 kg motorină pe care i-a plătit-o atât cu file cec (suma de 5 miliarde lei) cât şi cu O.P. (suma de 1.780.000.000 lei).
Anterior, la data de 3 octombrie 2002, inculpatul a ridicat carnetul cu fila cec de la B.C. Constanţa.
La solicitarea SC O.R.M. SRL, întrucât plata nu se făcuse în avans, inculpatul a emis ulterior livrării carburanţilor 3 file cec şi anume seria BE 338 nr. 00005854 (pentru suma de 5 miliarde lei), seria BE 338 nr. 00005855 (pentru suma de 5 miliarde lei) şi seria BE 338 nr. 00005856 (pentru suma de 383.255 lei) plătibile la Banca Comercială Carpatica, sucursala Constanţa.
Întrucât de la recepţia mărfii (14 octombrie 2002) trecuseră mai mult de 15 zile (cât prevedea contractul) pentru plata în varianta alternativă a cec-ului, la data de 5 noiembrie 2002 prin adresa nr. 07 inculpatul V.T.V. a făcut cunoscut SC O. SRL că datorită unor disfuncţionalităţi în încasarea produselor vândute către clienţi, nu poate plăti marfa cumpărată şi solicită o prelungire a termenului de plată cu încă 8 zile.
La data de 12 noiembrie 2002, inculpatul a introdus la plată două file cec şi anume fila cec seria BR 338 nr. 00005856 pentru suma de 51.383.255 lei (contravaloarea carburanţilor livraţi pe bază de card cu plata la 3 zile de la facturare) şi fila cec seria BE 338 nr. 00005854 pentru motorina livrată în baza contractului încheiat la 15 august 2002 şi neachitată de inculpat.
Completarea rubricii privind data emiterii filelor cec s-a făcut de către SC O.M. SRL, iar celelalte rubrici au fost completate de către inculpat.
Cele două file cec emise de inculpat au fost introduse spre plată la B.C., dar au fost refuzate de tras din lipsă totală de disponibil bănesc.
La data de 14 noiembrie 2002 a avut loc la sediul SC O.R.M. SRL Bucureşti o întâlnire între reprezentanţii societăţilor. S-a convenit cu acest prilej de către părţi ca în cursul săptămânii 18 - 24 noiembrie 2002 SC A.E.P. SRL Constanţa să prezinte creditoarei SC O. SRL Bucureşti documente pentru a oferi acesteia garanţii în bunuri mobile şi imobile în valoare de 10 miliarde lei.
Întrucât inculpatul nu a respectat obligaţiile asumate, la data de 14 noiembrie 2002, neprezentând documentaţia solicitată, SC O.R.M. SRL Bucureşti, la data de 3 decembrie 2002, a introdus la plată a treia filă cec seria BE 338 nr. 00005855 emisă pentru suma de 5 miliarde de lei.
De asemenea, şi această a treia filă cec a fost refuzată la decontare pentru lipsa totală de disponibil din partea SC A.E.P. SRL.
La data de 12 decembrie 2002, în baza împuternicirii date de către inculpat, numitul M.L. a prezentat creditoarei SC O.R.M. SRL Bucureşti documente privind obiectivul Staţiei Carburanţi, benzină din Oradea ce aparţinea SC O.O. SRL. Potrivit acestei documentaţii, societatea menţionată îşi exprimă acordul de a gaja respectiva staţie, benzinărie în favoarea SC A.E.P. SRL Constanţa, pentru eşalonarea plăţii datoriei.
Deoarece inculpatul nu a făcut demersurile necesare probării scriptice a acordului SC O. SRL creditoarea SC O.R.M. SRL Bucureşti nu a acceptat garanţia oferită de inculpat şi în aceste împrejurări numitul Mihai Lupu s-a retras din SC A.E.P. SRL.
În aceste condiţii, în decembrie 2002, inculpatul V.T.V. l-a contactat pe numitul T.L. după susţinerile sale „în urma unei selecţii de oferte" pentru a cumpăra de la acesta un teren situat în comuna Nuntaşi, judeţul Constanţa.
Deoarece nu dispunea de bani şi nu a putut achita contravaloarea termenului din Nuntaşi, inculpatul V.T.V. i-a făcut cunoscută numitului T.L. împrejurarea că are nevoie de fapt numai de o poliţă de asigurare în care ca asigurat să figureze SC a.e.p. SRL Constanţa, iar bunul asigurat să fie tocmai terenul de la Nuntaşi.
Numitul T.L. era cunoscut la SC A.Ţ. SA Constanţa, întrucât anterior mai încheiase o poliţă de asigurare medicală.
La solicitarea expresă a inculpatului, la data de 13 ianuarie 2003, numitul T.L. s-a prezentat la SC A.Ţ. SA, sucursala Constanţa, având asupra sa actele de proprietate a terenului din comuna Nuntaşi, extrasul de carte funciară, certificatul de achitare a taxelor şi impozitelor, planul de amplasament al imobilului, pe care i le-a înmânat numitei T.S., inspector de asigurări.
Numita T.S. a verificat documentele prezentate şi constatând că T.L. nu se află în posesia unui act care să ateste dreptul de proprietate al SC A.E.P. SRL asupra terenului din Nuntaşi, a insistat în completarea dosarului pentru a elibera legal poliţa de asigurare.
Urmare asigurărilor date de T.L. cu privire la existenţa unui astfel de act, respectiva poliţă a fost semnată dar necompletată de martora F.M.
Ulterior, poliţa de asigurare a fost lăsată de inculpat la recepţia SC O.R.M. SRL Bucureşti ca şi când ar fi fost el proprietarul din Nuntaşi.
În cursul lunii martie 2003, efectuându-se de către SC A.T. SA o inspecţie de risc asupra obiectului asigurat şi constatându-se inexistenţa fermei zootehnice şi caracterul nereal al datelor furnizate de asigurat, s-a procedat la rezilierea poliţei de asigurare emise inculpatului.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că motorina ce fusese achiziţionată de SC a.e.p. SRL Constanţa de la SC O.R.M. SRL Bucureşti, în cantitate de 353.650 kg a fost revândută de către inculpat în totalitate la SC F.P. SRL Constanţa de unde s-a încasat imediat contravaloarea mărfii.
S-a mai stabilit prin raportul de expertiză că din sumele încasate de la SC F.P. SRL Constanţa de către SC A.E.P. SRL, în contul deschis la R. inculpatul V.T.V. a virat în contul său personal, suma de 2.514.144.000 lei de unde ulterior a retras-o. După cum s-a reţinut în raportul de expertiză contabilă, pentru această „restituire de creditare" precum a pretins inculpatul, nu există documente justificative conform Legii nr. 82/1991.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul criticând-o pentru greşita sa condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., susţinând că lipseşte latura obiectivă a infracţiunii şi, de asemenea, în ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., a invocat lipsa intenţiei.
Un alt motiv de apel a vizat greşita încadrare juridică a faptei, care în opinia apelantului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, solicitând schimbarea încadrării juridice în acest sens.
În fine o ultimă critică s-a referit la individualizarea pedepsei aplicate considerată de inculpat prea aspră în raport de circumstanţele sale personale.
Curtea de Apel Constanţa a admis apelul inculpatului, a casat hotărârea atacată şi a redus pedeapsa aplicatăpentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) – (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., la 5 ani închisoare, urmând ca după contopire inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Instanţa de apel a apreciat că se impunea o redozare a pedepsei raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de datele personale ale inculpatului.
Cât priveşte celelalte critici invocate s-a constatat că atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în forma prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., nefiind justificată cererea inculpatului apelant de a se schimba încadrarea juridică a faptei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, invocând în motivele scrise de recurs două critici vizând individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune şi greşita aplicare a Legii nr. 543/2002 modificată prin OUG nr. 18/2003 şi inculpatul care a reiterat în esenţă motivele invocate în apel, solicitând în principal schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune în infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, iar în subsidiar casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru completarea probatoriului.
În susţinerea recursului declarat de parchet reprezentantul Ministerului Public a învederat instanţei că înţelege să susţină un singur caz de casare, cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului de către instanţa de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul 1931/2005 (8105/1/2005), acordându-se mai multe termene la cererea inculpatului prezent în şedinţa publică din 5 mai 2005, pentru lipsă de apărare, apoi pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales, rezilierea unilaterală a contractului de asistenţă juridică de către apărător, angajarea unui alt apărător ales şi pentru pregătirea apărării.
Verificând hotărârile atacate, respectiv actele şi lucrările de la dosar în raport de criticile invocate de recurenţi, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
În ce priveşte critica inculpatului recurent referitor la greşita încadrare juridică a faptei de înşelăciune nu poate a fi primită.
Instanţele de judecată, în mod corect, au încadrat fapta săvârşită de inculpat în infracţiunea de înşelăciune şi nu în cea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934, întrucât acesta a acţionat pentru a induce şi a menţine în eroare partenerii de afaceri cu privire la solvabilitatea şi credibilitatea sa financiară. Profitând de calitatea sa de asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, inculpatul a emis file cec deşi ştia că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor.
Inculpatul nu a acţionat cu bună-credinţă din dorinţa de a încerca achitarea creanţelor ci, dimpotrivă, acest procedeu a avut scopul de a crea aparenţa solvabilităţii şi a eforturilor depuse de debitor pentru plata datoriilor sale, în realitate el urmărind şi obţinând, în acest mod amânarea momentului plăţii şi a sistării livrărilor de produse petroliere.
O dovadă în acest sens este şi faptul că deşi inculpatul a valorificat în totalitate cantitatea de produse petroliere achiziţionată, din sumele încasate a virat în contul său personal suma de 2.514.144.000 lei pe care ulterior a retras-o şi deşi a susţinut că această sumă a fost necesară pentru restituirea unei creditări, inculpatul nu a făcut dovada acestei susţineri.
De altfel şi acţiunile ulterioare ale inculpatului au fost menite să menţină inducerea în eroare a partenerilor de afaceri prin folosirea unei poliţe de asigurare pentru un imobil care nu era în proprietatea sa.
Prin urmare inculpatul a comis infracţiunea de înşelăciune, emiterea filelor cec în condiţiile inexistenţei disponibilului bancar făcându-se prin inducerea în eroare a furnizorului în scopul obţinerii unui fals material injust.
Referitor la susţinerea inculpatului în sensul că se impune casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului, Înalta Curte constată că instanţele au dispus condamnarea inculpatului pe baza unui material probator complet, analizat şi interpretat logic şi judicios, astfel încât cererea acestuia nu se justifică.
Aşa fiind, încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat corespunde activităţii desfăşurate de acesta şi se bazează pe probe indubitabile, astfel că recursul declarat de acesta apare ca neîntemeiat.
Cât priveşte pedeapsa aplicată inculpatului se constată că instanţa de apel a făcut o justă individualizare a acesteia având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, împrejurările săvârşirii infracţiunii dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului aşa încât scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., să fie satisfăcut.
Ca urmare o redozare a pedepsei aplicate inculpatului nu se justifică, astfel că recursul declarat de parchet este neîntemeiat.
Pentru considerentele arătate Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul V.T.V. împotriva deciziei penale nr. 23/ P din 21 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 RON (1.200.000 lei).
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2031/2006. Penal. Acţiunile duşmănoase... | ICCJ. Decizia nr. 2065/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
---|