ICCJ. Decizia nr. 2353/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2353/2006
Dosar nr. 22429/1//2005
Şedinţa publică din 11 aprilie 2006
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 359 din 7 iulie 2005 a Tribunalului Braşov, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a tentativei de omor deosebit de grav, din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. b) şi i) şi art. 176 lit. d) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, 175 lit. a) şi i) şi art. 176 lit. c) şi d) C. pen.
A fost respinsă cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a aceleiaşi fapte în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. a) şi i) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. a) şi i) şi art. 176 lit. c) şi d) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.S., la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav în forma tentativei.
În baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în forma tentativei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G.S., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat arma Makarov cu amortizor şi muniţia aferentă (încărcător cu cinci cartuşe calibrul 9 mm), folosite şi destinate a fi folosite la comiterea infracţiunilor.
A descontopit rezultanta de 10 ani închisoare aplicată inculpatului G.S., prin sentinţa penală nr. 6666 din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Constanţa, definitivă la 6 februarie 2005 prin respingerea apelului, în pedepsele componente de:
- 6 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 176 C. vamal;
- 5 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.;
- 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen;
- 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., art. 176 lit. c) C. pen.
În baza art. 36 alin. (1), raportat la art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., a contopit cele patru pedepse de mai sus cu pedepsele de 8 ani închisoare şi 12 ani închisoare aplicate în cauză, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare sporită cu 3 ani închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi măsurile de siguranţă prevăzute de art. 117 C. pen., a expulzării de pe teritoriul României după executarea pedepsei şi, respectiv, 118 lit. b) şi e) C. pen., a confiscării armelor Baikal şi Makarov, amortizoarelor şi muniţiei aferente.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi, e) C. pen.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 27 martie 2004 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest.
A anulat vechiul mandat de executare emis în baza sentinţei penale nr. 666/2004 a Tribunalului Constanţa şi a dispus emiterea unui nou mandat, conform hotărârii atacate.
S-a constatat că partea vătămată S.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. şi art. 106 din OUG nr. 150/2002 a fost obligat inculpatul G.S. să plătească părţii civile C.A.S. a Judeţului Braşov, suma de 138.656.912 lei (ROL) despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul G.S. este cetăţean moldovean şi în data de 18 iulie 2003 a intrat în ţară având cu el un pistol Makarov şi un pistol Baikal cu muniţiile aferente; după aproximativ o lună s-a stabilit în Braşov, unde a închiriat un apartament prin intermediul unui prieten rămas neidentificat.
La data de 12 septembrie 2003, inculpatul a săvârşit o tentativă de omor asupra părţii vătămate P.S.C., faptă pentru care ulterior, a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 666/2004 a Tribunalului Constanţa.
În seara zilei de 27 februarie 2004, după ce a trecut pe la punctele de lucru a două dintre cele trei case de schimb valutar al căror patron este, partea vătămată S.P. s-a întors la domiciliul situat în Braşov, unde a ajuns în jurul orei 19,05, având asupra sa o servietă în care se afla suma de 500.000.000 lei ROL. După ce a intrat în scara blocului, a aprins lumina în holul de trecere spre casa scării, iar în momentul când a intrat din hol spre casa scării, unde lumina era stinsă, de al s-a apropiat inculpatul G.S. care îl aştepta, având asupra sa o geantă în care se afla pistolul Makarov cu calibrul de 9 mm pe care era montat un amortizor artizanal şi fără a-i adresa vreun cuvânt, inculpatul a tras prin geantă (fără să scoată arma din geantă) trei focuri de armă care au nimerit-o pe partea vătămată în torace, abdomen şi antebraţul stâng.
În momentele ce au urmat, între partea vătămată şi inculpat s-a declanşat o luptă, deoarece inculpatul a încercat să o deposedeze pe partea vătămată de servieta de bani, însă partea vătămată a opus rezistenţă şi a încercat să se îndrepte spre scările ce duceau spre etajul întâi al blocului. Lupta între cei doi pentru păstrarea şi, respectiv obţinerea genţii a mai durat câteva momente în capătul inferior al scărilor ce fac legătura între parter şi etajul I, după care, alarmat de strigătele de ajutor ale victimei şi de zgomotul produs de focurile de armă, a intervenit martorul C.L.G., angajat al trupelor de jandarmi, care locuia într-un apartament la parterul scării blocului în care se desfăşurau evenimentele.
Martorul C.L.G. s-a îndreptat în fugă spre partea vătămată şi inculpat, moment în care, văzându-l, acesta din urmă a renunţat la ideea de a mai sustrage geanta cu bani şi s-a îndreptat spre ieşirea din scara blocului. În acest moment, martorul C.L.G. l-a lovit pe inculpat cu piciorul, inculpatul s-a dezechilibrat, lovindu-se de uşa care desparte holul de la intrarea în bloc de casa scării, iar urmare a impactului s-a spart geamul acestei uşi.
Între timp, au mai ieşit din apartament şi alţi vecini.
Inculpatul a reuşit să fugă pe str. Ioan Slavici, îndreptându-se spre complexul I.T.C. de pe str. Alexandru Vlahuţă, iar de acolo spre locuinţa închiriată, situată pe str. Fragilor.
În urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie. În zilele ce au urmat, inculpatul G.S. a mai rămas în Braşov până spre sfârşitul lunii martie 2004 când s-a deplasat la Constanţa şi a mai săvârşit o faptă similară în localitatea Eforie Nord.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul G.S., criticând-o pentru individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.
În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov arată că, în raport de gravitatea deosebită a faptei şi de împrejurarea că inculpatul a mai săvârşit ulterior o faptă similară, pedeapsa aplicată acestuia este nejustificat de blândă şi nu corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Se mai arată în acest sens, că inculpatul a adoptat o poziţie procesuală necorespunzătoare, nerecunoscând săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Inculpatul G.S. a solicitat reducerea pedepsei aplicate, invocând circumstanţele personale, vârsta fragedă, recunoaşterea săvârşirii faptelor şi regretul sincer manifestat.
Împrejurarea că inculpatul nu a avut traducător autorizat în cursul urmăririi penale cât şi la judecarea în fond a cauzei nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi art. 8 C. proc. pen. La filele de la dosar urmărire penală se află două declaraţii olografe ale inculpatului G.S. în care acesta declară că înţelege limba română, putând să vorbească şi să scrie în această limbă şi nu doreşte prezenţa unui traducător autorizat. Cu toate acestea, în apel, inculpatului i s-a asigurat un traducător autorizat, dată fiind susţinerea acestuia că nu înţelege termenii juridici, pentru o exercitare cât mai eficientă a dreptului de apărare.
Examinând hotărârea atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cât şi prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reţinut următoarele:
Prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt în deplină concordanţă cu probele administrate, iar faptele au fost în mod judicios calificate juridic.
Totodată, prima instanţă a realizat o justă individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În raport de gradul de pericol social concret, deosebit de ridicat al faptelor relevat de modalitatea şi împrejurările săvârşirii faptei, în loc public, prin folosirea unei arme militare, de urmările grave produse (partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie) şi care s-ar fi putut produce pedepsele în cuantum apropiat maximului special prevăzut de lege sunt de natură a asigura reeducarea inculpatului, cât şi realizarea scopului preventiv al pedepsei.
Astfel, majorarea sau reducerea pedepselor aplicate de prima instanţă sunt nejustificate.
Majorarea pedepsei aplicată inculpatului nu se impune în raport de persoana acestuia, care în ciuda faptului că mai săvârşit fapte similare (ulterior săvârşirii faptelor ce constituie obiectul prezentei cauze), iar pedepsele aplicate acestora au fost contopite cu pedepsele actuale, nu este cunoscut ca recidivist şi a avut o conduită procesuală corespunzătoare cu organele judiciare.
Săvârşirea mai multor fapte similare într-o perioadă relativ scurtă de timp demonstrează perseverenţa infracţională a inculpatului, periculozitatea acestuia ce a fost evidenţiată în procesul de contopire a pedepselor prin sporirea pedepsei cele mai grele aplicate, de 12 ani închisoare, cu încă 3 ani şi aplicarea unei pedepse rezultante de 15 ani închisoare.
Împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de tâlhărie reprezintă maniera aleasă de acesta pentru a-şi exercita dreptul de apărare, astfel că nu poate constitui un criteriu pentru aplicarea unor pedepse în cuantum egal cu maximul special prevăzut de lege.
Nici reducerea pedepsei aplicate inculpatului nu se impune, dată fiind gravitatea deosebit de mare a faptelor comise şi periculozitatea inculpatului care, a acţionat în mod premeditat, în public şi a urmărit rezultatele produse, aplicarea unei pedepse mai mici nefiind suficientă pentru reeducarea lui şi realizarea scopului pedepsei, conform dispoziţiilor art. 52 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 312/ Ap din 5 octombrie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul G.S. împotriva sentinţei nr. 359/2005 a Tribunalului Braşov.
A fost dedusă prevenţia pentru apelantul inculpat la zi şi a fost menţinută starea de arest a acestuia.
Apelantul a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul G.S.
Parchetul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate.
Se solicită aplicarea unor pedepse maxime, având în vedere multitudinea faptelor comise, într-un interval de timp relativ scurt, gravitatea acestora, aspecte care denotă periculozitatea inculpatului, care a avut o atitudine procesuală parţial sinceră, recunoscând parţial faptele comise.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Inculpatul G.S. a criticat hotărârile pronunţate în cază sub aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim motiv de recurs se referă la faptul că nu a avut parte de un proces echitabil, fiindu-i încălcat dreptul de exprimare în limba maternă, inculpatul fiind cetăţean moldovean şi deşi înţelege limba română nu cunoaşte termenii de specialitate juridică.
Sub acest aspect, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., inculpatul a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Al doilea motiv de recurs se referă la greşita sa condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie, având în vedere că aceasta nu a fost probată, nu s-a făcut dovada că inculpatul cunoştea ce sumă de bani era în geantă, de pe care nu au fost prelevate amprente, iar martorii au arătat că nu au putut vedea faţa atacatorului, datorită slabei luminozităţi din scara blocului.
În drept, acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt.
În final, inculpatul a criticat hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate pe care le consideră prea severe în raport cu circumstanţele personale: este tânăr şi a recunoscut şi regretat faptele săvârşite.
În drept, se invocă art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de parchet şi inculpat, cât şi prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.
Astfel, se constată că în cauză, pe baza probatoriului administrat (inclusiv a declaraţiilor de recunoaştere a faptelor de către inculpat) a fost stabilită corect situaţia de fapt, anterior expusă, faptelor săvârşite de inculpat fiindu-le date încadrări corespunzătoare.
Se constată că procesul penal s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea acestuia.
Într-adevăr, recurentul inculpat este cetăţean moldovean, însă acestuia nu i-a fost încălcat dreptul de exprimare în limba rusă pe parcursul procesului penal.
Potrivit art. 8 C. proc. pen., părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română li se asigură în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă prin interpret.
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti efectuată în primă instanţă, recurentului inculpat nu i s-a asigurat traducerea prin intermediul unui interpret, însă acest lucru nu poate fi imputat organelor judiciare în condiţiile în care recurentul a declarat că înţelege limba română, putând să vorbească şi să scrie în această limbă şi nu doreşte prezenţa unui traducător.
Astfel, în faza de urmărire penală, inculpatul a făcut aceste precizări cu prilejul celor două declaraţii olografe.
De asemenea, în faţa instanţei de fond, inculpatul a declarat că înţelege limba română, nefiind necesară desemnarea unui traducător, declaraţie care a fost consemnată în încheierea de şedinţă din 10 martie 2005.
Mai mult decât atât, acest aspect a fost rezolvat şi cu prilejul soluţionării apelului declarat de inculpat, când apărătorul acestuia a arătat că faţă de împrejurarea că inculpatul a arătat că declaraţiile de la dosar urmărire penală au fost scrise personal de acesta, nu înţelege să invoce nulitatea sentinţei pronunţate (oricum nulitatea este relativă, conform art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.) şi nu se impune desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
De menţionat este faptul că atât în faţa instanţei de apel, cât şi în faţa instanţei de recurs, recurentului i s-a asigurat folosirea unui interpret de limbă rusă. În aceste condiţii, se constată că primul motiv de recurs invocat a fost practic, soluţionat definitiv de către instanţa de apel, intrând în puterea lucrului judecat.
De asemenea, se constată că şi motivele de recurs invocate de inculpat referitoare la solicitarea de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, nu pot fi primite de către Înalta Curte.
Astfel, apărarea inculpatului că nu ar fi săvârşit această infracţiune, neurmărind sustragerea sumelor de bani aflate în geanta pe care partea vătămată S.P. (patron al unor case de schimb valutar) o avea asupra sa, a fost înlăturată ca nesinceră de către prima instanţă, fiind făcută pro causa, în vederea diminuării răspunderii penale.
Din probele administrate în cauză (declaraţii de parte vătămată, declaraţie de martori, proces-verbal de cercetare la faţa locului, inclusiv declaraţia inculpatului dată în prima instanţă la termenul din 7 aprilie 2005, prin care arată că recunoaşte faptele descrise în rechizitoriu), rezultă cu certitudine că inculpatul a acţionat cu intenţia de a sustrage servieta cu bani, aspect care rezultă din momentele în care a aşteptat-o pe partea vătămată în casa scării, cu lumina stinsă şi cu mâna pe trăgaciul armei cu amortizor, armă care se afla în geanta pe care o ţinea pe umăr.
Se constată, mai presus de orice îndoială, că recurentul inculpat a săvârşit tentativa la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. b) C. pen., faptă rămasă în faza de tentativă datorită, pe de o parte, rezistenţei părţii vătămate, care s-a „luptat" cu inculpatul, cât şi a intervenţiei martorului C.L.G.
De altfel, se constată că solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea pentru această faptă a fost invocată doar în recurs, motivele de apel formulate, referindu-se doar la greşita individualizare a pedepselor aplicate.
Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpatului G.S. au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, au fost avute în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, modul de acţionare şi împrejurările comiterii, faptul că atât infracţiunea de omor cât şi cea de tâlhărie au rămas în faza tentativei, urmările socialmente periculoase ale faptelor cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, car este tânăr, a mai suferit condamnări pentru fapte asemănătoare, atât în România cât şi în Republica Moldova şi a avut o atitudine procesuală parţial sinceră.
Într-adevăr, inculpatul a recunoscut împrejurarea că a acţionat cu intenţia de a-şi însuşi banii de la partea vătămată, încercând să acrediteze ideea că partea vătămată îi datora 500 Euro, pentru că nu i-ar fi obţinut un paşaport fals, dar declaraţiile acestuia sunt un atribut al dreptului la apărare, ceea ce nu poate conduce automat la aplicarea unor pedepse mai severe.
În raport de circumstanţele reale şi personale anterior expuse s-au aplicat pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege, iar după aplicarea dispoziţiilor art. 36 şi 34 C. pen., a mai fost aplicat un spor de pedeapsă, avându-se în vedere periculozitatea sporită a inculpatului şi multitudinea faptelor comise într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Înalta Curte constată că nu există temeiuri nici pentru majorarea pedepselor aplicate, nici pentru reducerea acestora, cuantumul acestora şi modalitatea de executare fiind în concordanţă cu scopul educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. În consecinţă, în raport de considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile formulate de parchet şi de inculpat.
Se va deduce durata prevenţiei la zi pentru inculpat, din durata pedepsei aplicate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul G.S. împotriva deciziei penale nr. 312/ Ap din 5 octombrie 2005 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 27 martie 2004 la 11 aprilie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru interpretul de limba rusă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2352/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2356/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
