ICCJ. Decizia nr. 238/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 350 din 25 iulie 2005 a Tribunalului Galați s-a dispus condamnarea inculpatului B.M., la o pedeapsă de 6 (șase) ani închisoare și la pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.
în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive cu începere de la 19 mai 2005 la zi.
în baza art. 113 C. pen., s-a aplicat inculpatului B.M. măsura de siguranță a obligării la tratament medical.
S-a luat act că partea vătămată M.V. nu s-a constituit parte civilă.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în ziua de 18 aprilie 2005, în jurul orelor 12,30, aflându-se la locuința părții vătămate M.V. (74 ani) din Galați, inculpatul a agresat-o, lovind-o cu pumnul în față și cu un cuțit în zona feței posterioare a hemitoracelui stâng, cauzându-i leziuni traumatice corporale ce au necesitat pentru vindecare 25-27 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.
împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul B.M., criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prima instanță nu a avut în vedere faptul că a fost provocat de partea vătămată și că pedeapsa aplicată este prea aspră.
Prin decizia penală nr. 357/ A din 12 septembrie 2005, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A fost menținută starea de arest și în conformitate cu dispozițiile art. 383 alin. (2) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 19 mai 2005 la zi.
Totodată, apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
împotriva deciziei sus-arătate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei pe care o consideră prea aspră în raport de condițiile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea pentru care a fost condamnat.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
în speța de față, instanțele au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.
A proceda în sensul reducerii pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul B.M., ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., ceea ce evident nu este în spiritul legii.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, ce vizează integritatea fizică și viața persoanei.
Condițiile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, atitudinea inculpatului după agresiune (a abandonat victima, lăsând-o cu cuțitul înfipt în spate) conferă faptei un grad deosebit de ridicat de periculozitate socială, atât prin urmările directe, traumatizante asupra victimei, cât și prin sentimentul de insecuritate difuzat în masa cetățenilor.
în atare situație, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiuni (tentativă de omor), cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
Așa fiind, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 171/2006. Penal → |
|---|
