ICCJ. Decizia nr. 242/2006. Penal

Prin sentința penală nr. 235 din 21 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. 1900/2005, în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului H.C.S., la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

Conform art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege.

în baza art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. e) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Potrivit art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, ce se va executa în regim de detenție conform art. 57 C. pen., cu toate consecințele prevăzute de art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 12 martie 2005 la zi.

în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat (prin obligare la plată) suma de 1.500.000 lei.

Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

în cursul lunii februarie 2005, inculpatul care este cetățean polonez, a intrat în atenția lucrătorilor de poliție din cadrul C.Z.C.C.O.A. Cluj, întrucât se ocupa cu traficul de droguri pe teritoriul României, substanțele respective fiind achiziționate din străinătate și introduse în țară în vederea comercializării.

Pentru descoperirea și prinderea în flagrant a inculpatului au fost autorizați să acționeze investigatorul sub acoperire cu numele M.D. și colaboratorul N.M.

Pe data de 18 februarie 2005, colaboratorul investigatorului sub acoperire s-a întâlnit cu inculpatul, într-un restaurant din Sighetu Marmației, care i-a dat 10 comprimate Ecstazy în schimbul sumei de 1.500.000 lei, în final înțelegându-se ca inculpatul să-i livreze 2000 comprimate Ecstazy.

Ulterior, în ziua de 12 martie 2005, conform înțelegerii stabilite telefonic, inculpatul a oferit în restaurantul S. din Sighetu Marmației, polițiștilor sub acoperire cantitatea de 1.483 comprimate Ecstazy (MDMA), fiind surprins în flagrant.

Așa cum rezultă din nota de redare din dosarul de urmărire penală, drogurile respective fuseseră introduse în România de către inculpat, prin Vama Borș.

împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, solicitând redozarea pedepsei pe care o consideră prea aspră.

Inculpatul a mai criticat faptul că a fost provocat să comită infracțiunea de către ofițerul sub acoperire și că în mod greșit s-a reținut că el a fost cel care a introdus drogurile în țară, cea de-a doua infracțiune consemnându-se sub forma participației improprii, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 205/ A din 23 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelul declarat de inculpatul H.C.S. numai cu privire la cuantumul pedepselor aplicate și în rejudecare l-a condamnat pe acesta, la:

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., și

- 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc prevăzută și pedepsită de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen.

Conform art. 76 alin. (3) C. pen., a fost înlăturată pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege.

în baza art. 33 lit. a) C. pen., și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 61 C. pen.

în baza art. 350 C. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 12 martie 2005 până la zi.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

împotriva deciziei sus-arătate, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul, criticând-o pentru greșita individualizare a pedepsei.

înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de parchet este fondat iar cel declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

în conformitate cu dispozițiile art. 74 din același cod, pot fi circumstanțe atenuante, între altele, conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din comportarea sinceră în cursul procesului.

în cauza de față, instanța de fond a acordat importanța cuvenită împrejurării că inculpatul este infractor primar, că a fost sincer și cooperant cu organele judiciare, recunoscând faptele și regretând săvârșirea acestora, și a efectuat o justă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul motivării și al cuantumului acesteia cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.

Reducerea semnificativă a pedepselor dispusă de către instanța de apel prin reținerea drept circumstanță atenuantă a împrejurării că drogurile nu au fost puse la dispoziție consumatorilor din România, neafectând starea de sănătate a acestora, este nejustificată, neavând suport juridic. Așa cum rezultă din art. 2 din Legea nr. 143/2000 legiuitorul a înțeles să sancționeze procurarea, cumpărarea, deținerea sau vânzarea drogurilor de mare risc, toate aceste activități alternative constituind infracțiuni de pericol, neavând relevanță juridică împrejurările ulterioare legate de consumul ilicit de droguri.

De asemenea, nici gradul de pericol social concret al faptei dat de forma continuată a infracțiunii și de cantitatea mare de droguri traficată de inculpat nu permitea reducerea pedepsei aplicate inculpatului mai mult decât a făcut-o instanța de fond.

Față de cele care preced, reducerea pedepsei așa cum a solicitat inculpatul ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și speciale, ceea ce evident nu ar fi în spiritul legii.

Așa fiind, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, va casa decizia penală recurată și va menține ca fiind legală și temeinică sentința penală nr. 235 din 21 iunie 2005 a Tribunalului Maramureș.

Totodată, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

în temeiul art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 12 martie 2005 până la 16 ianuarie 2006.

Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 242/2006. Penal