ICCJ. Decizia nr. 243/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 1133 din 2 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) și art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.I. (fost C.) la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul grațierii condiționate pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1844 din 27 septembrie 2004 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare.
în baza art. 36 alin. (2) C. pen., s-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1844/2004 a Judecătoriei Constanța este concurentă cu infracțiunea pentru care același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 91/2000 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 1559 din 3 octombrie 2000 a Curții de Apel București.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului prin sentințele penale nr. 1844/2004 a Judecătoriei Constanța și nr. 91/2000 a Judecătoriei sectorului 3 București, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.
în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a cumulat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, dispunându-se ca inculpatul să execute în final 7 ani și 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
în baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-au dedus din pedeapsa rezultantă perioadele executate și arestul preventiv, de la 27 noiembrie 1998 la 23 decembrie 1998, de la 22 decembrie 2000 la 12 decembrie 2001 și de la 27 ianuarie 2005 la zi.
în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
S-a constatat că, cantitatea de 0,08 grame heroină a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
în baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor bunuri: un telefon mobil marca SAGEM, o cartelă SIM K., o cartelă SIM S., o cartelă SIM G., o cartelă SIM V., precum și suma de 6.000.000 lei consemnată la C.E.C.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 27 ianuarie 2005, inculpatul a vândut martorului denunțător C.I.D. cantitatea de 0,08 grame heroină contra sumei de 500.000 lei, fiind prins în flagrant.
Audiat de către instanță, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, arătând că, într-adevăr, a vândut denunțătorului cantitatea de 0,08 grame heroină contra sumei de 500.000 lei, dar nu a făcut-o pentru a obține un profit, ci din dorința de a ajuta pe denunțător, care, la rândul lui, era consumator de droguri și intrase în sevraj din lipsă de heroină, inculpatul afirmând că a vândut cantitatea de heroină cu aceeași sumă cu care o cumpărase.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând aplicarea de circumstanțe atenuante judiciare și coborârea pedepsei sub minimul special.
Prin decizia penală nr. 815/ A din 26 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.I.
Au fost deduse perioadele executate de inculpat de la 27 noiembrie 1998 la 23 decembrie 1998 și de la 22 decembrie 2000 la 12 decembrie 2001, precum și arestarea preventivă de la 27 ianuarie 2005 la zi.
A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 60 RON (600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul D.I. (fost C.) care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., respectiv a solicitat recunoașterea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecința coborârii cuantumului sancțiunii aplicate sub minimul special prevăzut de textul sancționator.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din conținutul actelor administrate ca probatorii în ambele faze ale procesului penal, rezultă că inculpatul-recurent a recunoscut, într-adevăr că a comercializat droguri, însă și-a motivat activitatea infracțională printr-un așa-zis act caritabil, respectiv starea de sevraj în care intrase cumpărătorul C.I.D.
în cursul urmăririi penale inculpatul a denunțat doi traficanți de droguri care au fost, la rândul lor arestați, astfel că a beneficiat de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu consecința reducerii limitelor pedepsei la jumătate.
Instanțele de fond și apel, apreciind sinceritatea inculpatului i-au aplicat, respectiv menținut acestuia, o pedeapsă de numai 5 ani închisoare, adică minimul special prevăzut de textul incriminator.
Având însă în vedere starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului și obligativitatea revocării grațierii pentru o pedeapsă anterioară de 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă a fost de 7 ani și 6 luni închisoare, fapt ce l-a determinat pe acesta să solicite un plus de clemență.
înalta Curte apreciază că poziția sinceră a inculpatului, datorată în mare măsură faptului că a fost prins în flagrant, nu poate fi luată de două ori în considerare în favoarea acestuia, odată la coborârea pedepsei la limita inferioară și încă odată la recunoașterea de circumstanțe atenuante procesuale, ținând cont și de stăruința infracțională demonstrată de inculpat.
Pe de altă parte, în lanțul infracțional ce susține flagrantul consumului de droguri, acești traficanți, distribuitori, cum este inculpatul, reprezintă veriga cea mai pernicioasă, deoarece este momentul decisiv al ajungerii drogului la consumator.
Activitatea acestui tip de traficanți susține atât capii rețelelor de distribuție, prin furnizarea de fonduri, cât și, viciul în sine, prin recrutarea și determinarea consumatorilor care, de multe ori, nu sunt decât victime conjuncturale ale unui flagel social.
în contextul întăririi atitudinii de combatere a traficului de droguri de către oficialități, manifestarea de clemență din partea instanțelor judecătorești față de cei prinși și deduși judecății, ar echivala cu un act de injustiție socială.
Aceste infracțiuni care au dobândit caracter de fenomen în ultima perioadă de timp, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.
Pentru aceste motive, înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., și creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. (fost C.) împotriva deciziei penale nr. 815/ A din 26 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Potrivit art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, perioadele executate de la: 27 noiembrie 1998 - 23 decembrie 1998 și de la 22 decembrie 2000 - 12 decembrie 2001, precum și durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 27 ianuarie 2005 la 16 ianuarie 2006.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei) a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 270/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 247/2006. Penal → |
|---|
