ICCJ. Decizia nr. 2424/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2424/2006
Dosar nr. 545/1/2006
Şedinţa publică din 13 aprilie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 211 din 21 martie 2005 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat inculpatul U.V., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 28 ianuarie 2003, la 28 mai 2003.
S-a constatat că partea vătămată S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.A.S. Iaşi suma de 9.351.645 lei cheltuieli cu asistenţa medicală acordată părţii vătămate S.M. de către Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi şi contravaloarea sumei de 33,10 dolari S.U.A. calculată la cursul B.N.R. din momentul plăţii, reprezentând cheltuieli cu transportul de către Serviciul de Ambulanţă Iaşi la aceste sume cu dobânda legală din momentul rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală a fiecărui debit.
Inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut că inculpatul U.V. şi partea vătămată S.M. domiciliază în satul Scânteia Nouă, judeţul Iaşi, pe raza căreia inculpatul a cumpărat o suprafaţă de teren.
Întrucât terenul este situat în continuarea drumului sătesc, iar cetăţenii din comună treceau cu căruţele pe acest teren, inculpatul s-a hotărât să lase accesul numai pe o parte a terenului său, a început să sape un şanţ pentru a delimita terenul.
În ziua de 26 august inculpatul U.V. împreună cu fraţii săi U.G. şi U.C. au mers din nou la terenul respectiv pentru a continua lucrările.
În jurul orelor 17,30, partea vătămată S.M. a trecut cu bicicleta pe terenul inculpatului îndreptându-se spre casă, iar la marginea terenului s-a oprit şi a început să vorbească cu inculpatul.
La un moment dat, între cei doi a început un conflict verbal în legătură cu accesul pe această suprafaţă de teren.
Conflictul s-a amplificat în sensul că inculpatul a aplicat părţii vătămate S.M., o lovitură la cap, deasupra ochiului stâng, cu partea metalică a unui hârleţ (cu tăişul), doborând-o la pământ.
Partea vătămată a fost transportată cu căruţa la dispensarul din comună iar de aici cu autosalvarea la Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi unde a fost internată, în perioada 28 august 2002 – 4 septembrie 2002, şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru eschilectomie.
Pe baza Raportului de expertiză medico-legală traumatologică nr. 42 din 4 martie 2003, avizat de Comisia de avizare a actelor medico-legale, s-a reţinut că leziunea cranio-cerebrală, ce a necesitat intervenţie chirurgicală nu a pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
În urma leziunii suferite partea vătămată a rămas cu o invaliditate permanentă în proporţie de 5 %.
Instanţa a concluzionat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, în sensul că deşi nu a urmărit suprimarea vieţii victimei, a acceptat producerea acestui rezultat, iar împrejurarea că leziunile cauzate victimei nu au pus în primejdie viaţa acesteia nu se datorează inculpatului, ci constituţiei fizice rezistente a victimei şi intervenţiei chirurgicale efectuate, astfel că fapta constituie tentativă la infracţiunea de omor.
Sentinţa a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, criticând-o cu privire la greşita individualizare a pedepsei, solicitând majorarea pedepsei prin înlăturarea aplicării circumstanţelor atenuante, de către partea vătămată S.M. sub acelaşi aspect invocat de parchet şi de către inculpatul U.V., pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că situaţia de fapt este greşită, urmarea ignorării unor contradicţii între probe şi înlăturarea ca nesincere a unor depoziţii de martori, că este greşită şi încadrarea juridică şi că în fine s-a înlăturat greşit apărarea sa după care a acţionat în stare de legitimă apărare.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 364 din 3 noiembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet, de partea vătămată şi inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, partea vătămată S.M. şi inculpatul U.V.
Cu privire la recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi partea vătămată S.M.
Aceste recurente, prin motivul invocat au reiterat critica formulată în apel, susţinându-se că nemeritat s-au recunoscut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante făcându-se aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., ceea ce a dus la aplicarea unei pedepse de numai 3 ani închisoare, care nu este de natură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
S-a solicitat admiterea acestor recursuri, casarea hotărârilor sub aspectul ce formează obiectul criticii şi în rejudecare să se individualizeze pedeapsa în sensul majorării prin înlăturarea circumstanţelor atenuante.
Critica este întemeiată.
Pentru a reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., prima instanţă a avut în vedere faptul că inculpatul este infractor primar, are un nivel de pregătire intelectuală mediu, este căsătorit şi are un copil minor.
Totodată, la individualizarea pedepsei, deşi se arată că vor fi avute în vedere gradul concret de pericol social, modalitatea şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, urmările importante produse şi poziţia necorespunzătoare a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, totuşi nu s-a făcut o analiză în ansamblul a tuturor elementelor de individualizare reţinute şi nici o apreciere justă.
Astfel, împrejurările favorabile inculpatului au fost recunoscute ca circumstanţe atenuante, fără a se avea în vedere şi pe cele defavorabile, deşi instanţa le-a menţionat în sentinţă.
Împrejurările favorabile nu sunt de natură a diminua răspunderea penală în asemenea măsură încât să determine recunoaşterea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante.
Faptul că instanţa nu a făcut o apreciere corectă a pericolului social al faptei rezultă şi din aceea că instanţa a aplicat art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., care se referă la infracţiuni obişnuite, deşi în cauză este vorba de o tentativă la omor.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursurile declarate de parchet şi partea vătămată sub aspectul individualizării pedepsei şi prin înlăturarea circumstanţelor atenuante a majora pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor se vor menţine.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul U.V.
Inculpatul a criticat hotărârile pentru greşita încadrare juridică a faptei şi cu privire la greşita individualizare a pedepsei.
Se susţine că acesta nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei şi a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 C. pen.
Aceste critici sunt neîntemeiate.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în concordanţă cu probele administrate.
Încadrarea juridică a faptei este, de asemenea, corectă.
Intenţia specifică tentativei la infracţiunea de omor, a fost corect reţinută pe baza instrumentului folosit de inculpat la agresiune (hârleţ cu partea tăioasă), organul anatomic vizat, capul, intensitatea cu care s-a aplicat lovitura, demonstrat de gravitatea plăgii, care a necesitat intervenţia chirurgicală pentru eschilectomie şi urmările produse, respectiv o lipsă de substanţă osoasă craniană care constituie o infirmitate osoasă chiar în condiţiile protezării.
În aceste condiţii, inculpatul procedând la lovirea părţii vătămate, a prevăzut rezultatul posibil, moartea victimei, pe care deşi nu l-a dorit, l-a acceptat.
Faptul că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie se datorează condiţiilor concrete în care s-a produs lovirea (graba de a se acţiona şi poziţia victimei) precum şi intervenţia chirurgicală de urgenţă.
Se mai constată, totodată, că în mod corect nu s-a admis apărarea inculpatului că a acţionat în stare de provocare, nefiind dovedite pretinsele acte de provocare.
De asemenea şi neaplicarea art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executări pedepsei, nu este criticabilă.
De altfel, aplicarea acestui text de lege nu mai este admisibilă în raport cu pedeapsa care urmează a se pronunţa prin admiterea recursurilor parchetului şi părţii civile.
În consecinţă, recursul declarat de inculpat urmează a se respinge, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi partea vătămată S.M. împotriva deciziei penale nr. 364 din 3 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi pronunţată în dosarul nr. 3753/2005, privind pe inculpatul U.V.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 211 din 21 martie 2005 a Tribunalului Iaşi numai sub aspectul individualizării pedepsei, după cum urmează: majorează pedeapsa aplicată inculpatului U.V. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.V. împotriva aceleiaşi decizii, şi-l obligă la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2409/2006. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2427/2006. Penal → |
|---|
