ICCJ. Decizia nr. 2934/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 176 din 20 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 3233/P/2004.
Petentul a fost obligat să plătească 40 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 15 aprilie 2005 petentul M.C.V. a formulat în termen legal, în temeiul prevederilor art. 2781C. proc. pen., plângere împotriva rezoluțiilor nr. 3233/P/2004 din 3 martie 2005 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nr. 751/II-2/2005 dată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la Judecătoria sectorului 3 București, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin sentința penală nr. 1047 pronunțată la 1 iulie 2005 de către Judecătoria sectorului 3 București s-a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și, în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 39 alin. (1) C. proc. pen., combinat cu art. 2781teza finală C. proc. pen., și art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 cu modificările ulterioare, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, motivat de categoria și gradele profesionale ale intimaților polițiști, inspector principal de poliție I.E., agentul șef adjunct P.N. și agent șef S.N.
La Curtea de Apel București, secția I penală, cauza a fost înregistrată la data de 25 iulie 2005 sub nr. 2557/2005.
Prin plângerea înregistrată la instanță în temeiul prevăzut de art. 2781C. proc. pen., petentul a criticat soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, întrucât urmărirea penală nu a fost făcută de procurorul competent conform art. 209 C. proc. pen., ci de organele de poliție din cadrul Serviciului de control al Poliției Capitalei, iar pe de altă parte, urmărirea penală a fost incompletă, în sensul că nu a fost lămurită cauza sub toate aspectele ei.
De asemenea, petentul a susținut prin plângerea sa că, în mod greșit, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin rezoluția nr. 3233/P/2004 din 2 martie 2005 a dispus neînceperea urmăririi penale în ce îi privește pe intimații I.E., S.N. și P.N.
De asemenea, a mai susținut că, în mod greșit i-a fost respinsă de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ca neîntemeiată plângerea sa, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținându-se astfel rezoluția nr. 3233/P/2004 din 3 martie 2005 de neîncepere a urmăririi penale a celor 3 polițiști.
A solicitat petentul admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, precum și probele administrate la urmărirea penală și la fond, a constatat în fapt, că, petentul, persoană vătămată M.C.V., în temeiul prevederilor art. 222 C. proc. pen., a solicitat tragerea la răspundere penală, a trei polițiști din cadrul Secției 16 Poliție -sector 4 București, inspector principal de poliție I.E., agent șef adjunct P.N. și agent șef S.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 264 C. pen., întrucât în instrumentarea a trei dosare ce-l priveau (1151106/02; 1415032/04 și 1151108/02, înregistrate la D.G.P.M.B.), aceștia au acționat cu încălcarea normelor legale și au refuzat să instrumenteze mijloace de probă propuse de petent, producându-i astfel o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale sale.
în urma administrării probelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 3233/P/2004 din 2 martie 2005, a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 264 C. pen.
împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale, petentul, în temeiul prevederilor art. 278 C. proc. pen., a formulat plângere la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 751/OO-2/2005.
în ceea ce-l privește pe intimatul, agent șef S.N., din cadrul B.O.P., i s-a repartizat spre instrumentare dosarul nr. 1151106/2002 care conținea plângerea numitului S.R.C., prin care sesiza că din curtea imobilului părinților săi, situat în București, i s-a sustras, la data de 1 noiembrie 2002, un câine rasa Shih-tzu, în valoare de 500 dolari S.U.A.
La data de 26 noiembrie 2002, numitul S.R.C. a încunoștințat organele de poliție că pe Bd. Brâncoveanu a văzut câinele în compania a două persoane de sex feminin.
Cele două persoane de sex feminin au fost identificate ca fiind numitele E.E.R. și D.M., care în declarațiile date au precizat că au cumpărat câinele din târgul Vitan - Bârzești la data de 3 noiembrie 2002 și au plătit suma de 1.500.000 lei. Au precizat, de asemenea, că îl pot identifica pe vânzător și i-au dat și câteva semnalmente.
Din cercetări a rezultat că autorul faptei este M.C.V., care a fost chiar recunoscut din grup de cele două tinere, fără însă ca petentul să facă vreo obiecție, cu privire la modul în care s-a făcut recunoașterea, iar proprietarul câinelui a prezentat polițistului instrumentator actele câinelui ce cuprindeau semne distinctive.
Din dosarul de cercetare penală rezultă că intimatul agent șef S.N. a procedat la audierea olografă și pe formular tipizat a învinuitului M.C.V., a audiat pe cele două tinere în calitate de martore, a efectuat recunoașterea din grup a autorului faptei.
în concluzie, a respectat normele procedurale penale impuse de cod.
Simpla afirmație a învinuitului că cele două martore au declarat mincinos, fără a exista o plângere pentru mărturie mincinoasă în ceea ce le privește și, ulterior, o hotărâre judecătorească definitivă, nu conduce la concluzia că petentul din prezenta cauză nu este autorul faptei.
Nerecunoașterea faptei săvârșite de acesta, fără însă a și proba susținerea prin probe pertinente și concludente cauzei mențin susținerea că numitul M.C.V. este autorul furtului câinelui.
Din actele dosarului, rezultă că la data de 31 ianuarie 2003 a început urmărirea penală, iar dosarul a fost repartizat inspectorului principal de poliție I.E. din cadrul C.C.P. L-a întrebat pe M.C.V. dacă își menține declarația dată în faza actelor premergătoare la data de 27 noiembrie 2002 și, pentru că răspunsul a fost afirmativ, polițistul a modificat data respectivei declarații în 31 ianuarie 2003.
în acest dosar, polițistul a întocmit referatul cu propunere de scoatere de sub urmărirea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., și înlocuirea răspunderii penale cu una administrativă, în sensul aplicării art. 181C. pen., a unei amenzi în cuantum de 5 milioane lei și confiscarea specială a sumei de 1.500.000 lei.
Propunerea organului de cercetare penală a fost însușită de Parchet și, prin ordonanța nr. 3578/P/2003 din 26 mai 2003 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București a dispus în temeiul prevederilor art. 2491C. proc. pen., și art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.C.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., și aplicarea amenzii administrative în cuantum de 5 milioane lei.
Prin sentința penală nr. 1168 din 16 aprilie 2004 a Judecătoriei sectorului 4 București (definitivă prin decizia penală nr. 1668/ R din 20 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală) s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului M.C.V. împotriva ordonanței nr. 3578/P/2003 din 26 mai 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București.
Tot din materialul probator, a rezultat că, la data de 4 noiembrie 2002, sub nr. 1151108/2002 la D.G.P.M.B., secția 16 poliție s-a înregistrat plângerea formulată de S.M., prin care solicită efectuarea de cercetări penale privind pe M.M. și M.C.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, furt și violare de domiciliu.
în urma actelor premergătoare, agentul șef S.N., care a avut în instrumentare cazul, a întocmit un referat cu propunere de neînceperea urmăririi penale.
Prin rezoluția nr. 4134/P/2003 din 30 iunie 2003 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București a confirmat propunerea de neînceperea urmăririi penale a organelor de cercetare penală, privind pe cei doi soți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen.; art. 192 C. pen. și art. 208 alin. (1) C. pen.
Dosarul penal nr. 1415032/2004, ce s-a aflat pe rolul D.G.P.M.B., secția 16 poliție, a fost repartizat spre soluționare agentului șef adjunct P.N. de la B.O.P. Acest dosar conține plângerea formulată, la data de 15 decembrie 2003, de către partea vătămată M.C.V., împotriva numiților S.R.C., S.M., S.B.M., E.E.R. și D.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 259 C. pen. și art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), fapte comise în dosarul nr. 3578/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București.
Subofițerul, în urma verificărilor și a audierii făptuitorilor, a întocmit un referat cu propunere de neînceperea urmăririi penale, propunere ce a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București prin rezoluția nr. 8735/P/2003 din 29 aprilie 2004.
Dosarul penal nr. 1151108/2002 înregistrat la secția 16 poliție conține plângerea formulată la data de 1 noiembrie 2002 de către S.M. împotriva numiților M.C.V. și M.M. pentru faptul că prin distrugerea gardului despărțitor, existent între cele două proprietăți, M.C.V. a pătruns în curte și a sustras motorul unui motoscuter ce aparținea fiului lor.
Plângerea a fost repartizată spre instrumentare agentului șef S.N. care, în urma verificărilor efectuate, a înaintat-o la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, cu propunerea de neînceperea urmăririi penale.
Din actele și lucrările dosarului, precum și a întregului ansamblu probator administrat în cauză, se constată că activitatea desfășurată de cei 3 lucrători de poliție din cadrul secției 16, privind cele 3 dosare penale nr. 1151106/2002, nr. 1151108/2002 și nr. 1415032/2003 ale secției 16 poliție s-au respectat principiile ce guvernează procesul penal, în conformitate cu legea penală și cu respectarea normelor procesual penale, astfel încât nu se poate reține în sarcina celor trei săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 264 C. pen., faptele sesizate de petentul M.C.V. neconfirmându-se.
împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul M.C.V. susținând că cei trei lucrători de poliție au încălcat legea cu prilejul soluționării dosarelor în care a fost parte, aducându-i grave prejudicii, motiv pentru care se impunea trimiterea lor în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) și art. 264 C. pen.
înalta Curte, examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petent, cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3856alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul formulat nu este fondat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată.
în vederea realizării acestui obiectiv legea a prevăzut regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.
Organul competent sesizat prin unul din modurile reglementare de art. 221 C. proc. pen., efectuează acte premergătoare și de urmărire penală.
în anumite situații actele premergătoare, care au ca scop clarificarea datelor referitoare la infracțiunea cu care a fost sesizat organul de urmărire penală, pot conduce la existența unora din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare sau executarea acțiunii penale este împiedicată, cum este și în speța dedusă judecății.
Astfel, constatând că în cauză nu există indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni de către intimați, în mod corect, prima instanță a dispus respingerea plângerii formulate de petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, soluție menținută.
Soluționând cauzele în care petentul era parte, soluțiile acestora fiind confirmate și menținute de procurorii cărora le-au fost repartizate aceste cauze, intimații au efectuat acte de competența lor, atribuite prin lege, fără însă a se putea reține în sarcina acestora vreun abuz care să fi condus la vătămarea drepturilor și intereselor recurentului-petent.
Se constată că intimații au instrumentat cauzele respective cu respectarea dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului penal, cum de altfel a reținut, corect, și prima instanță, iar în cauză nu există indicii din care să rezulte presupunerea că aceștia au săvârșit vreo faptă penală.
în consecință, având în vedere considerentele expuse, înalta Curte, constatând că recursul formulat este nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.
Au fost văzute și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2942/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5927/2006. Penal → |
|---|
