ICCJ. Decizia nr. 3335/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 80 din 25 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților C.D. și R.N. pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă SC C. SA Târgoviște.
în baza art. 163 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea părții civile de instituire a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare efectuate.
în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a obligat partea civilă la plata sumei de 2.500.000 lei către inculpați, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a dispus restituirea către inculpați a sumei de 4.600.000 lei din taxa inițială pentru expertiză de 7.100.000 lei, achitată L.I.E.C.B.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 15 mai 1997, între partea civilă SC C. SA Târgoviște (C.O.S. Târgoviște), în calitate de comitent și SC U.P. SRL în calitate de comisionar, reprezentată de inculpații R.N. și C.D., s-a încheiat contractul de comision pentru export pe anul 1997, înregistrat sub nr. L/3696, prin care societatea comisionară era împuternicită ca, în numele și în contul societății comitente, să prospecteze piețele externe, să negocieze și să încheie contracte cu clienți externi, să urmărească executarea acestora și să efectueze orice acte și fapte juridice ce cad în atribuțiile sale.
Contractul de comision sus-menționat a fost încheiat urmare a unei comenzi prezentate de către comisionar, comitentul, la data de 22 aprilie 1997, pentru o cantitate de 150 tone oțel beton crenelat, ce urma a fi exportată în Iugoslavia la prețul de 265 dolari S.U.A./tonă, preț ce fusese fixat de societatea comitentă.
Ulterior, comanda a fost suplimentată de societatea comisionară cu încă 100 tone de oțel beton crenelat.
Potrivit adresei nr. 715 din 18 decembrie 1997, emisă de partea civilă SC C. SA, aceasta a livrat efectiv la export cantitatea de 236,18 tone de oțel crenelat și a întocmit scrisoarea de trăsură aferentă, în care se face referire la contractul de export nr. 1 S/97 din 25 aprilie 1997.
Cu referire la acest contract de export, încheiat între societatea comisionară SC U.P. SRL și societatea cumpărătoare U.V. - Iugoslavia, s-a reținut că în cursul urmăririi penale, reprezentanții acestei din urmă societăți au prezentat un exemplar în copie, nedatat, în care se menționa ca preț al mărfii exportate suma de 250 dolari S.U.A./tonă, în timp ce inculpații, în ambele faze procesuale, au prezentat un alt exemplar al contractului, în care se menționa însă ca dată a încheierii acestuia 25 aprilie 1997, iar ca preț al mărfii exportate suma de 285 dolari S.U.A./tonă.
S-a reținut de către instanță că originalul acestui contract de export nu a putut fi analizat, deoarece atât B.R.D. - G.S.G., care a eliberat pe baza lui Declarația de încasare valutară seria B nr. 0528564, cât și Ministerul Economiei și Comerțului, care a emis Licența de export nr. 113626 din 19 mai 1997, au comunicat că nu se află în posesia respectivului contract.
Examinând prin coroborare, înscrisurile aflate la dosar, prima instanță a considerat că exemplarul de contract prezentat de inculpați este cel real, iar cel înfățișat de reprezentanții societății iugoslave are caracter fictiv.
Sub acest aspect, s-a reținut că în exemplarul de contract prezentat de inculpați se menționa ca preț al mărfii exportate suma de 265 dolari S.U.A./tonă oțel crenelat, preț ce fusese indicat chiar de partea civilă în contractul de comision încheiat cu societatea reprezentată de inculpați.
De asemenea, s-a reținut că în scrisoarea de trăsură întocmită de partea civilă, prin care s-a realizat expedierea mărfii, s-a făcut referire expresă la contractul de export nr. 1 S/97 și la data întocmirii acestuia, 25 aprilie 1997, elemente ce apar și în exemplarul de contract prezentat de inculpați.
în plus, s-a reținut că având cunoștință de contractul de export încheiat de comisionar, partea civilă nu ar fi acceptat expedierea mărfii exportate la un preț mai mic decât cel pe care îl fixase, respectiv 250 dolari S.U.A./tonă, așa cum se prevede în exemplarul de contract înfățișat de reprezentanții societății cumpărătoare.
Din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că marfa a fost expediată de partea civilă la data de 23 mai 1997, iar anterior acestei date, la 20 mai 1997, inculpații, în calitate de reprezentanți ai SC U.P. SRL, au notificat prin fax părții civile cesionarea tuturor părților sociale ale societății comisionare.
Deși partea civilă a negat că ar fi cunoscut această împrejurare, registrul de corespondență ținut evidențiază că la data de 22 mai 1997 a primit comunicarea prin fax expediată de SC U.P. SRL.
în raport de aceste elemente, s-a concluzionat că partea civilă nu s-a aflat în eroare asupra calității comisionarului, la momentul expedierii mărfii, respectiva cesionare a părților sociale ale societății comisionare fiind oricum lipsită de efect asupra obligațiilor civile asumate anterior acestui moment.
S-a reținut de către instanță că pe parcursul procesului penal, reprezentanții societății iugoslave U.V. - Iugoslavia au susținut că ar fi convenit cu inculpații, contrar clauzei exprese din contractul de export nr. 1 S/97, care prevedea efectuarea plății prin transfer bancar, ca plata mărfii livrate să se realizeze în numerar și că au și efectuat plata în respectiva modalitate, prezentând în acest sens un număr de 8 chitanțe, întocmite la datele de 31 mai 1997, 17 iunie 1997, 19 iunie 1997, 26 iunie 1997, 30 iunie 1997, 24 iulie 1997, 17 august 1997 și 14 septembrie 1997, primele cinci în localitatea Vrsac, iar ultimele 3 în București, chitanțe ce au fost semnate de către ambii inculpați.
Potrivit chitanțelor sus-menționate, redactate în limba engleză, suma de bani reprezentând prețul mărfii exportate, le-a fost plătită cash celor doi inculpați de către societatea iugoslavă cumpărătoare.
Cu privire la aceste chitanțe, în cursul urmăririi penale, prin raportul de expertiză criminalistică nr. 148356 din 12 noiembrie 1998, s-a stabilit că semnăturile înscrise pe acestea au fost executate de cei doi inculpați.
Aceste concluzii au fost înlăturate de instanță care a constatat că la efectuarea expertizei nu au fost puse la dispoziția expertului originalele celor 8 chitanțe, cu privire la care, după fotografiere, dar anterior emiterii rezoluției de efectuare a expertizei, organul de urmărire penală a dispus restituirea lor martorului D.L.
Deși în cursul judecății s-a solicitat efectuarea unei noi expertize asupra chitanțelor aflate la dosar în copie, L.I.E.C. București a comunicat că înscrisurile respective nu pot face obiectul unei examinări concludente.
S-a arătat de către instanță că și în ipoteza în care s-ar considera că semnăturile de pe chitanțele în discuție ar aparține inculpaților, o asemenea împrejurare nu determină concluzia încasării frauduloase de către inculpați a sumelor de bani datorate de societatea iugoslavă pentru marfa importată de la societatea parte civilă.
Sub acest aspect, s-a reținut că inculpații au susținut în mod constant că au predat societății iugoslave mai multe chitanțe, semnate în alb de către ambii, chitanțe ce urmau a fi folosite de societatea iugoslavă în interesul relațiilor comerciale stabilite și că respectivele înscrisuri au fost completate în mod fraudulos de partenerii iugoslavi, pentru a face dovada achitării sumelor de bani datorate pentru marfa importată prin intermediul societății reprezentate de inculpați.
S-a constatat de către instanță că susținerile astfel formulate sunt confirmate de un înscris emanând de la societatea iugoslavă U., datat 12 aprilie 1994, în care se menționa, sub semnătura reprezentantului legal, martorul B.M., că a primit 12 pagini format A 4, semnate în alb de către inculpații din prezenta cauză, ce urmau a fi folosite pentru cererile societății administrate de inculpați, adresate C.R. din Republica Serbia și C.R. din Republica Serbia, în vederea obținerii de licențe de export pentru scopuri umanitare din partea Comitetului responsabil din cadrul N.U.
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 417 din 28 decembrie 2004, efectuat în cursul cercetării judecătorești, s-a stabilit că semnătura de pe înscrisul sus-menționat a fost executat de martorul B.M.
S-a mai reținut că, la data de 18 februarie 1998, societatea iugoslavă a expediat o adresă către cei doi inculpați, semnată de același martor, în care se menționa că plata pentru oțelul importat de la societatea parte civilă va fi efectuată până la data de 16 aprilie 1998, împrejurare în raport de care s-a constatat că până la data expedierii respectivei adrese, societatea beneficiară nu efectuase plata datorată, în pofida faptului că data pretinselor chitanțe de plată se situează într-o perioadă anterioară.
în conținutul aceleiași adrese, se menționa că cele 8 chitanțe întocmite în cursul anului 1997 au fost emise de unul dintre salariații societății iugoslave cu scopul de a obține avantaje de la fabricile de pe teritoriul României, folosindu-se documentele semnate în alb de către inculpați.
Totodată, prin adresa sus-menționată, societatea iugoslavă a confirmat că, la data de 23 mai 1997, a fost informată în legătură cu cesiunea părților sociale ale SC U.P. SRL și că va lua măsuri de sancționare a persoanelor responsabile pentru emiterea chitanțelor menționate, manifestându-și regretul pentru întârzierile la plată și problemele create în timpul derulării contractului.
Ulterior emiterii acestei adrese, printr-o declarație datată 30 iunie 1998, reprezentantul societății cumpărătoare a susținut că fierul beton livrat de firma U.P. SRL București în anul 1997 a achitat inculpaților, în numerar, respectiv 62.587,70 dolari S.U.A. și că adresa în discuție a fost falsificată în întregime în ceea ce privește conținutul, semnătura și ștampila.
Aceste susțineri au fost înlăturate de instanță, avându-se în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 417 din 28 decembrie 2004, prin care s-a stabilit că semnăturile înscrise pe adresa din 18 februarie 1998 a fost executată de martorul B.M.
în ceea ce privește susținerea reprezentanților societății cumpărătoare, făcută cu ocazia audierii lor prin comisie rogatorie, în cursul judecății, cum că marfa livrată prin intermediul societății reprezentate de inculpați nu a fost înregistrată în evidențele societății, pe motiv că a fost reexportată către o altă întreprindere, afirmație nedovedită cu acte, s-a apreciat că și aceasta este nereală, reținându-se că societatea iugoslavă nu a întocmit nici un document contabil asupra efectuării plății și nu s-a prezentat nici un document bancar prin care să se dovedească proveniența banilor cu care s-ar fi efectuat pretinsa plată.
în raport de cele arătate, tribunalul a considerat că societatea iugoslavă U. nu a probat efectuarea vreunei plăți către inculpați, în contul datoriei sale pentru marfa importată de la partea civilă SC C. SA, situație în care a constatat că faptele de înșelăciune pentru care inculpații au fost trimiși în judecată nu există în materialitatea lor, neputându-se reține săvârșirea nici unui act de inducere în eroare a părții civile cu ocazia încheierii sau executării contractului de comision încheiat cu aceasta.
Sub aspect strict formal, s-a constatat că fapta reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpaților nu a fost corespunzător încadrată juridic, valoarea prejudiciului pretins cauzat prin aceasta la momentul comiterii faptei, respectiv de 510.456.518,92 lei, fiind inferior limitei prevăzute de art. 146 C. pen., în redactarea în vigoare ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 456/2001.
în consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., ca efect al reținerii dispozițiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Față de soluția dispusă în latura penală a cauzei, cu observarea dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a acțiunii civile formulată de partea civilă SC C. SA și reținând inexistența unui prejudiciu cauzat prin fapta inculpaților, care să reclame reparație materială din partea acestora, a fost respinsă ca inadmisibilă și cererea de instituire a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă SC M. SA Târgoviște (fostă SC C. SA), această din urmă fără a formula critici concrete.
Prin apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a criticat soluția de achitare pronunțată în cauză, susținându-se că aceasta s-a întemeiat pe o greșită interpretare a probatoriului administrat din care, contra aprecierii primei instanțe, rezultă cu evidență că inculpații au încasat fraudulos contravaloarea mărfurilor ce fuseseră livrate de societatea-parte civilă societății iugoslave.
Sub acest aspect, s-a arătat că înainte de expedierea mărfurilor către societatea iugoslavă, cei doi inculpați au cesionat părțile sociale ale societății comisionare în favoarea unui cetățean irakian, fără a încunoștința partea civilă despre modificarea survenită, inducând-o astfel în eroare cu privire la calitatea comisionarului.
S-a arătat că din chitanțele de plată prezentate de reprezentantul legal al societății iugoslave, semnate de către inculpați, rezultă că aceștia din urmă au încasat în numerar sumele de bani cuvenite părții civile, susținerile formulate de inculpați în apărare, referitoare la predarea unor chitanțe semnate în alb pentru a fi folosite de partenerul străin în alte scopuri, fiind nereale, atâta timp cât adresa datată 18 februarie 1998, pe care s-a întemeiat soluția de achitare pronunțată în cauză, a fost contestată de reprezentantul legal al societății iugoslave, în ceea ce privește conținutul și ștampila folosită.
în plus, s-a arătat că în cursul procesului civil intentat de partea civilă, inculpații nu s-au apărat și nu au contestat că ar datora despăgubirile la care au fost obligați către partea civilă, împrejurare ce dovedește că au primit sumele de bani de la societatea iugoslavă.
De asemenea, s-a susținut că și temeiul achitării a fost greșit reținut de instanța de fond, întrucât existând o faptă prevăzută de legea penală, inculpații trebuiau achitați conform art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 811 din 24 octombrie 2005, cu majoritate de voturi, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de către partea civilă SC M. SA Târgoviște (fostă SC C. SA Târgoviște) împotriva sentinței penale nr. 80 din 25 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția I penală.
Parchetul nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs, reluând motivele invocate prin apel, respectiv s-a solicitat reaprecierea probelor și înlăturarea eronatei achitări a celor 2 inculpați, vinovați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., text în baza căruia se impune condamnarea acestora și cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Recursul este fondat în limita motivelor ce vor fi analizate.
După verificarea actelor și a probatoriului se constată că, până în prezent s-au parcurs două cicluri procesuale (fond și apel), iar contractul de comision extern ce constituie obiectul cauzei penale de față, a fost discutat și, de asemenea, a constituit obiectul și al unui dosar civil cu nr. 614/1998 a Tribunalului București, secția comercială, și în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3237 din 7 septembrie 1998, definitivă și irevocabilă și investită cu formulă executorie, devenind astfel titlu executoriu.
Cu toate acestea ambele dosare au fost soluționate fără a fi fost depus originalul contractului în litigiu.
Ambele instanțe s-au mulțumit doar cu depunerea unei copii de pe contractul de export nr. 1 S întocmit la 24 aprilie 1997 și pe baza căruia s-a expediat la data de 23 mai 1997 cantitatea de 236,18 tone oțel crenelat, de către partea civilă (prin intermediul celor doi inculpați) în valoare de 62.587,70 dolari SUA către cumpărătorul extern, firma din Iugoslavia U.V..
Deci, între cei doi inculpați ca administratori și reprezentanți ai SC U.P. SRL și partea civilă SC C. SA Târgoviște (azi SC M. SA Târgoviște) s-a încheiat un contract de comision și în baza acestuia, partea civilă trebuia să exporte în Iugoslavia cantitatea de 250 tone oțel-beton crenelat în valoare de 65.587,70 dolari S.U.A.
Așa fiind, instanța de fond nu s-a preocupat și nici instanța de apel nu a depus diligențele necesare, pentru a avea spre analiză cum era legal originalul contractului de export, pentru confruntare și eliminarea oricăror nepotriviri cu privire în special la, cantitate, valoare și preț/tonă.
Astfel se explică că, instanțele au apreciat, acea copie a contractului prezentată de inculpați ca fiind cea reală și care prevede prețul de 285 dolari/tonă, în timp ce copia de pe același contract prezentată însă de partea Iugoslavă, cu prețul de 250 dolari/tonă, ca fiind fictivă.
în vederea clarificării acestor neconcordanțe și pentru lămurirea problemei dacă, inculpații au indus în eroare sau nu partea civilă, cu ocazia încheierii contractului de comision precum și pe timpul derulării executării acestuia, se impunea verificarea originalului contractului de comision extern.
Această cerință trebuia respectată cu atât mai mult cu cât potrivit Codului comercial (art. 405) "Comisionul este un contract ce are ca obiect, tratarea de afaceri comerciale de către comisionar pe socoteala comitentului".
Se mai reține că între părțile contractului de comision, se nasc obligații guvernate de regulile mandatului și comisionul este una din operațiile juridice, cele mai frecvente în practica comercială.
De aceea, în numele și respectând aceste prevederi legale instanțele trebuiau să solicite, fie, părții civile, exemplarul contractului ce-l dețin, fie, B.R.D., sucursala Triumf și care în mod obligatoriu, de asemenea, deține acest contract, deoarece potrivit clauzei contractuale exprese, plata trebuia făcută prin transfer bancar, de către firma din Iugoslavia, în 10 zile de la livrarea mărfii.
Văzând toate aceste omisiuni și nepotriviri și care erau esențiale pentru, stabilirea vinovăției penale sau a inexistenței acesteia, în sarcina celor doi inculpați, se impune suplimentarea probatoriului după cum urmează:
1. Dacă, partea civilă care a intrat în posesia titlului executoriu sus-menționat (sentința civilă nr. 3237 din 7 septembrie 1998 din dosar nr. 614/1998 investită cu formulă executorie de către Tribunalul București, secția comercială), l-a pus în executare sau dacă nu, din ce motive?
2. De verificat condițiile de vămuire a mărfii la ieșirea din România și apoi condițiile de vămuire la intrarea mărfii în Iugoslavia;
3. Dacă firma Iugoslavă cumpărătoare primind marfa livrată de partea civilă română prin intermediul celor doi inculpați, a înregistrat importul de fier-beton, respectiv marfa și dacă a reexportat-o sau redistribuit-o spre valorificare, către o întreprindere din Republica Srpska?
4. Dacă s-au luat măsuri de plată potrivit clauzei din contract sau plata s-a făcut în numerar în baza unei înțelegeri ulterioare contractului, intervenită între cei doi inculpați și cei doi martori cetățeni iugoslavi;
5. Dacă nu cumva această înțelegere ulterioară, a fost materializată în forma contractului prezentat de cei doi cetățeni iugoslavi și socotit de către instanța ca drept fictiv, dar în baza căruia aceștia au plătit în numerar marfa către cei doi inculpați;
6. Dacă se cunoaște vreun alt mod de valorificare a mărfii livrate de partea civilă, pe teritoriul Iugoslaviei;
7. Dacă eventual acest ultim beneficiar sau cumpărător final a plătit, în numerar, contravaloarea mărfii celor doi inculpați și la ce dată?
8. De verificat prin Serviciul Pașapoarte, datele, la care inculpații precum și tatăl inculpatului R.N. au făcut vizite de călătorie în Iugoslavia în perioada infracțională și care a fost scopul acestora;
9. Dacă în aceste împrejurări, persoanele de mai sus, au încasat în numerar prețul mărfii livrate de partea civilă;
10. în același context de probleme și pentru lămurirea tuturor aspectelor ridicate în apărare de către inculpați, se impune și reascultarea celor doi inculpați precum și a celor doi martori cetățeni Iugoslavi (prin comisie rogatorie) D.L. și B.M. ce au reprezentat firma cumpărătoare din Iugoslavia U.V.;
11. se impune în același timp a se solicita de la partenerul extern, care este stadiul actual al cercetărilor penale pornite împotriva celor 2 martori sus-menționați, cetățeni Iugoslavi, cu privire la condițiile de plată a mărfii primite de la partea civilă română, în baza contractului de comision ce face obiectul dosarului de față;
12. De verificat dacă după data livrării mărfii, între cei doi inculpați și martorii Iugoslavi, au mai continuat eventuale relații economice, de ce natură și pentru care cei doi inculpați au susținut că le-ar fi remis, coli tip A 4, semnate în alb?
13. Care este explicația încheierii contractului de export nr. 1 S la 24 aprilie 1997 de către cei doi inculpați, deși imediat după această operație, au concesionat toate părțile sociale ale SC U.P. SRL, la care erau administratori, unui cetățean irakian S.M., la 16 mai 1997;
14. De verificat condițiile în care, partea civilă, deși a înregistrat înștiințarea trimisă prin fax de către cei doi inculpați, în sensul că au concesionat SC U.P. SRL, unui cetățean irakian, cu toate acestea la data de 23 mai 1997, livrează marfa către partenerul iugoslav și
15. Să se verifice dacă între unui salariați ai părții civile și cei doi inculpați nu a existat vreo înțelegere în acest sens.
în limita celor examinate, probatoriul cauzei a fost suplimentat și s-a văzut că, ambele instanțe, au aceste omisiuni și pentru ca inculpații nu au fost privați de nici un grad de control judiciar, recursul declarat de parchet a fost admis, casate ambele hotărâri și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond, respectiv Tribunalului București, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3336/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3331/2006. Penal → |
|---|
