ICCJ. Decizia nr. 3334/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 236 din 5 mai 2005, Tribunalul Galați a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de at.31 alin. (1) și (4) lit. a) din Legea nr. 75/2002 și prevăzută de art. 211 alin. (2)1 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul I.Șt., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
în baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei, de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 37 alin. (3) din Decretul nr. 328/1966, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1006 din 11 septembrie 2002 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 23 septembrie 2002, prin neapelare.
în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, a fost revocată grațierea pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1006/2002 a Judecătoriei Bârlad.
în baza art. 83 C. pen., art. 7 din Legea nr. 543/2002, inculpatul urmează să execute alăturat pedepsele de 7 ani închisoare și un an închisoare, în total 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen.
în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 31 alin. (1) și (4) lit. a) din Legea nr. 75/2002 și prevăzută de art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 86/1996 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, text de lege în baza căruia inculpatul N.M. a fost condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori.
în baza art. 81 și 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
S-a luat act că partea vătămată C.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., inculpații au fost obligați să plătească în solidar părților civile G.A., M.M., M.V. (acestea două din urmă prin mandatar G.A.) suma de 3.065.440 lei cu titlu de despăgubiri civile).
Celelalte pretenții civile ale părților civile au fost respinse, ca nefondate, ca și cererile de acordare a cheltuielilor judiciare formulate de G.A. și C.G.
în baza art. 98 alin. (5) din Legea nr. 26/1996 și art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul I.Șt. a unui joagăr (beschie), iar de la inculpatul N.M. a unui topor.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 2.500.000 lei din care 800.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
în ziua de 17 decembrie 2003, inculpații I.Șt. și N.M. au sustras împreună 10 arbori din pădure, după ce în prealabil i-au tăiat fără autorizație, valoarea masei lemnoase fiind 3.065.440 lei.
Pentru a-și asigura scăparea cu bunurile sustrase, inculpatul I.Șt. a amenințat-o cu moartea pe partea vătămată C.G., punându-i beschia la gât și spunând că i-l va tăia, partea vătămată asigurând paza pădurii în zona respectivă.
Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces - verbal de consemnare a plângerii, declarațiile părților vătămate, proces - verbal de cercetare la fața locului, copia împuternicirii, schița locului faptei, dovezi privind valoarea prejudiciului, declarațiile martorilor S.V., D.E., M.C., declarațiile inculpaților.
Inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, I.Șt. susținând că nu a tăiat decât un arbore din pădurea părții vătămate, ceilalți fiind tăiați din pădurea sa, iar pe C.G. nu l-ar fi amenințat.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul I.Șt. care a solicitat achitarea pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 459/ A din 17 noiembrie 2005, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 80 lei.
Instanța de control judiciar a apreciat că din materialul probator administrat în cauză rezultă vinovăția inculpaților, instanța de fond stabilind în mod corect situația de fapt și dând încadrarea juridică corespunzătoare infracțiunilor săvârșite de aceștia.
în termen legal, inculpatul I.Șt. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia casarea hotărârilor pronunțate și achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859pct. 171 C. proc. pen.
Examinând recursul, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanțele de judecată nu au stabilit în mod cert și argumentat situația de fapt, astfel că fondul cauzei nu a fost rezolvat.
Faptele săvârșite de inculpații I.Șt. și N.M., și ale căror încadrări juridice urmează a fi stabilite după epuizarea administrării materialului probator de către instanța de fond, au avut loc pe data de 17 decembrie 2003.
La această dată, în materia reglementării regimului silvic era în vigoare Legea nr. 120/2004 privind modificarea și completarea O.G. nr. 96/1998, care prin articolul 32 alin. (1) incrimina tăierea, distrugerea sau scoaterea din rădăcini fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național sau din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia de către proprietari sau deținători, dacă valoarea arborilor, puieților sau lăstarilor este de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub această limită.
Instanța de judecată a hotărât, că inculpații I.Șt. și N.M. nu sunt nici proprietari, nici deținători, astfel că, aceștia nu mai puteau fi subiecți activi ai infracțiunii de tăiere fără drept de arbori prevăzută de art. 31 alin. (1) și (4) lit. a) din Legea nr. 75/2002 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 36/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, care sancționa și tăierea ilegală săvârșită de orice altă persoană în afara proprietarilor și deținătorilor și pentru care sus-numiții fuseseră trimiși în judecată.
Instanța de fond a apreciat că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de tăiere fără drept de arbori prevăzut de art. 32 din O.U. nr. 96/1998, este absorbit de elementul material al infracțiunii de furt de arbori care au fost tăiați, cu sau fără drept, prevăzut de art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, astfel că a reținut în sarcina celor doi inculpați furtul de arbori care au fost tăiați cu sau fără drept.
în consecință, l-a condamnat pe inculpatul N.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 98 alin. (1) și (4) din Legea nr. 26/1996, iar inculpatul I.Șt., care ar fi săvârșit sustragerea arborilor prin amenințare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen.
Curtea constată că problema stabilirii unuia din elementele definitorii ale conținutului generic al infracțiunii, legată de calitatea specială a subiectului activ al infracțiunii deduse judecății, acela, de a fi proprietar sau deținător, a fost rezolvată superficial și fără dovezi.
în cauză nu s-a stabilit dacă inculpatul I.Șt. este sau nu proprietar sau deținător al suprafeței de pădure din care a tăiat arborii.
în pofida faptului că inculpatul a susținut în mod constant că a tăiat arbori din pădurea sa, cu excepția unui copac care îi bloca drumul și care era din pădurea părților vătămate G.A., M.M., M.V., instanța de fond s-a mulțumit să stabilească proprietatea doar prin dispozițiile martorilor C.G., S.V. și M.C.
Chiar dacă martorii S.V. și M.C. nu ar fi avut atitudinea oscilantă pe care au adoptat-o în cursul procesului penal, dar cu atât mai mult în acest caz, instanța de fond trebuia să administreze probele necesare (cu înscrisuri și martori) cu privire la stabilirea exactă a locului faptei, și, implicit, a calității de proprietar sau deținător, ori nu, a inculpatului I.Șt.
Cu privire la martorii arătați mai sus, Curtea consideră utilă și depunerea la dosarul cauzei hotărârii judecătorești sau ordonanței procurorului prin care s-a stabilit asupra săvârșirii de către aceștia a infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Stabilirea exactă și documentată a acestui aspect are importanță și pentru stabilirea încadrării juridice a faptei, pentru că, dacă tăierea fără drept de arbori poate fi realizată numai de proprietate sau deținător în baza art. 32 din Legea nr. 120/2004 pentru modificarea și completarea O.U. nr. 96/1998, infracțiunea de furt de arbori care au fost tăiați cu sau fără drept prevăzută de art. 98 din Legea nr. 26/1996 în mod cert nu poate fi realizată, de acest subiect calificat de esența furtului fiind luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, deci din propria proprietate sau detenție.
Cu privire la încadrarea juridică, Curtea constată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că elementul material al infracțiunii de tăiere de arbori fără drept prevăzută de art. 32 din O.U. nr. 98/1996 ar fi absorbit de infracțiunea de furt de arbori care au fost tăiați cu sau fără drept, prevăzută de art. 98 din Legea nr. 26/1996.
Cele două infracțiuni și-au păstrat pe deplin identitatea, iar tăierea de arbori nu poate fi absorbită în furt acțiunile materiale fiind succesive și complet diferite.
Faptul că legiuitorul a scos, la un moment dat, din rândul subiecților activi ai infracțiunii de tăiere fără drept de arbori celelalte categorii de participanți, cu excepția proprietarilor și deținătorilor nu trebuie să determine instanța de judecată de a găsi cu tot dinadinsul și cu orice motivație o infracțiune înlocuitoare pentru dovedirea căruia nu s-au administrat toate probele necesare.
De altfel, faptul că a existat un lapsus legislativ și nu o absorție de infracțiuni, o dovedește și împrejurarea că prin Legea nr. 183/2005 s-a modificat alin. (1) al art. 32 din O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, reincluzându-se ca subiect activ al infracțiunii "orice altă persoană".
în cauză, existând o succesiune de legi, instanța de fond va avea în vedere și dispozițiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), precum și sistemul diferit de calcul al arborilor tăiați sau sustrași, legiuitorul referindu-se la "valoarea pagubei" în dispozițiile art. 98 din Legea nr. 26/1996 și la "volumul masei lemnoase pe picior" în art. 32 din O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național modificată și completată prin Legea nr. 120/2004.
în consecință, constatând că instanța de fond nu a stabilit dacă inculpații au tăiat sau nu fără drept arbori și în ce limite și valori s-a făcut acest lucru (având în vedere că inculpatul I.Șt. a admis că a tăiat și însușit un arbore din pădurea părților vătămate), Curtea constată că fondul cauzei este nerezolvat și urmează a trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Așa fiind, recursul inculpatului I.Șt. să fie admis, efectele acestuia urmând a fi extinse, în conformitate cu dispozițiile art. 3857C. proc. pen., și asupra inculpatului N.M.
Au fost văzute dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3349/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3345/2006. Penal → |
|---|
