ICCJ. Decizia nr. 3345/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 125 din 30 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 1187/2005, Tribunalul Olt a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul parchetului și în consecință, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșită de inculpat, din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. c) și i) C. pen.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul D.M., din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.
în baza art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. c) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., raportat la art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M. la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
în baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada 31 ianuarie 2005 - 2 februarie 2005.
S-a respins cererea părții civile B.M., privind prestația periodică ca neîntemeiată.
S-a admis cererea aceleiași părți civile, în parte, și a fost obligat inculpatul la 1.857.773 lei despăgubiri civile și 42.000.000 lei daune morale către acesta.
A fost obligat inculpatul la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă și la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
între familia inculpatului D.M. și cea a părții civile B.M. există o stare conflictuală veche, generată de faptul că părțile din această cauză au plantat pomi fructiferi și salcâmi pe vadul de scurgere al unui pârâu, iar gospodăriile acestora sunt inundate de fiecare dată când sunt precipitații locale.
Pentru stingerea conflictului a intervenit și o comisie din cadrul Primăriei comunei Călui, care s-a deplasat la fața locului și a stabilit că ambii cetățeni trebuie să curețe vegetația de pe canalul de scurgere care desparte proprietățile acestora, conform adresei depusă la dosar.
Această situație a fost confirmată de martorul B.N., viceprimarul localității care a declarat că s-a deplasat împreună cu o comisie la canalul de scurgere situat între gospodăriile celor doi și a constatat că pe acel vad, aceștia au depozitat resturi menajere și animaliere, motiv pentru care li s-a pus în vedere să curețe canalul și să taie arborii, fiecare pe partea lui.
în ziua de 19 noiembrie 2004, partea vătămată B.M. a observat că în apropierea gardului grădinii sale se aflau inculpatul și ginerele său, V.J. Deși partea vătămată a declarat constant că împreună cu aceștia se afla și soția inculpatului, D.E. nu s-a putut dovedi acest fapt pentru că nici aceasta și nici martorul ocular V.J. nu au confirmat susținerile părții vătămate.
Partea vătămată s-a apropiat de cei doi pentru că i-a văzut tăind cu toporul o salcie care se afla pe marginea canalului de scurgere a apei și le-a reproșat faptul că au tăiat arborele.
Pe fondul relațiilor vechi de dușmănie dintre părți, inculpatul a folosit furca pe care o avea asupra sa și i-a aplicat victimei o lovitură în cap, provocându-i o plagă de circa 5 cm lungime în zona parietal paramedian stânga.
Inculpatul a încercat să lovească a doua oară victima, vizând capul acesteia, însă în momentul în care a îndreptat furca spre zona capului, victima a parat lovitura cu mâna stângă, iar furca a atins zona parietal stânga a capului părții vătămate.
Din nou, inculpatul a ridicat furca și a lovit, dar și de data aceasta partea vătămată s-a apărat cu mâna stângă, determinând ricoșarea în umărul stâng unde a produs o echimoză de 12/10 cm.
Urmare a parării celor trei lovituri, părții vătămate i s-a produs o fractură cominutivă cubitus stânga, treime medie.
Din certificatul medico-legal rezultă că partea vătămată B.M. a prezentat un număr de 6 leziuni la nivelul capului, al feței și la umărul stâng, iar la examenul ortopedic s-a stabilit că acesta prezintă traumatism cranio-cerebral deschis, fractură cominutivă cubitus stâng treimea medie.
Prin raportul de constatare medico-legală s-a concluzionat că leziunile traumatice au putut fi produse prin lovire cu corpuri contondente, iar pentru antebrațul stâng au putut fi considerate de apărare.
A reținut instanța că partea vătămată a fost doborâtă și a scăpat cu viață numai urmare a abilității sale de a se apăra, cât și atenuării efectului loviturii întrucât purta căciulă.
împotriva sentinței au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul D.M.
în apelul declarat de parchet este criticată sentința ca fiind netemeinică, motivat de faptul că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă, în raport de gravitatea faptei săvârșită, reținându-se în mod greșit dispozițiile prevăzute de art. 74 C. pen. în timpul dezbaterilor, s-a invocat pe cale orală de către reprezentantul parchetului nelegalitatea sentinței, urmare a aplicării greșite a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.
Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât încadrarea juridică a faptei ar fi greșită și că a fost condamnat, deși nu a săvârșit fapta reținută de către instanță, iar în subsidiar, chiar dacă s-ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat, nu au fost reținute dispozițiile prevăzute de art. 44 C. pen., sau ale dispozițiilor art. 73 C. pen.
Au fost însușite susținerile reprezentantului parchetului, cu referire la motivul de nelegalitate.
Instanța de apel a apreciat că apelul declarat de parchet este fondat numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei principale aplicată inculpatului, iar apelul declarat de inculpat este nefondat.
Analizând probatoriile administrate în cauză și hotărârea pronunțată, în raport de motivele de apel invocate și dispozițiile legale în materie, Curtea reține că instanța de fond a încadrat corect fapta și a stabilit în mod indubitabil vinovăția inculpatului sub forma intenției directe, pentru fapta comisă, cu aceste probatorii care se coroborează în parte și cu declarațiile sale date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești.
Se constată că nu poate fi reținut motivul invocat de parchet pe cale orală, și însușit de către inculpat, cu referire la nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art. 334 C. proc. pen., potrivit cărora, dacă în cursul judecății se constată că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.
Se reține că, în speță, însă, nu este vorba de o schimbare a încadrării juridice dată faptei, în sensul dispozițiilor prevăzute de 334 C. proc. pen., ci reținerea și a unei alte împrejurări a formei calificate prevăzute de art. 175 C. pen., respectiv cea de la alin. (1) lit. c), fapta săvârșită asupra soțului sau unei rude apropiate.
Situația apărută în timpul cercetării judecătorești și pe care instanța, în aplicarea dispozițiilor art. 317 și urm. C. proc. pen., a lămurit-o la cererea reprezentantului parchetului formulată în ședința publică de la 4 aprilie 2005 și la care inculpatul asistat de apărătorul ales a fost prezent.
Pe de altă parte, nulitatea decurgând din nerespectarea art. 334 C. proc. pen., este relativă și produce consecințe numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit de la efectuarea actului, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
în sfârșit, se mai reține că, deși nu poate fi vorba de o schimbare a încadrării juridice, din conținutul deciziei pronunțate și din transcrierea ședinței de judecată în care au avut loc dezbaterile de fond, rezultă cu certitudine că instanța de fond a respectat întocmai dispozițiile prevăzute de art. 334 C. proc. pen., în sensul că a pus în discuția părților cererea formulată de reprezentantul parchetului și a atras atenția inculpatului că poate solicita lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea pentru a-și pregăti apărarea.
Instanța de apel mai apreciază că nu pot fi reținute susținerile inculpatului apelant din motivele de apel, în sensul că în principal nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute, atât în ceea ce privește latura obiectivă, cât și în ceea ce privește latura subiectivă și nici cele invocate în subsidiar, în sensul că ar fi incidente dispozițiile prevăzute de art. 44 C. pen., sau cel puțin cele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât din probatoriile administrate, rezultă fără dubiu că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., și nu s-a aflat în situațiile prevăzute de art. 44 C. pen., sau art. 73 lit. b) C. pen.
în ceea ce privește motivul privind individualizarea pedepsei, invocat de către parchet, Curtea reține că este fondat, întrucât, chiar și în condițiile în care a fost reținută incidența dispozițiile art. 74 C. pen., determinată de lipsa antecedentelor penale, pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului nu respectă dispozițiile prevăzute de art. 72 și urm. C. pen., raportate la speță, fiind prea mică, instanța apreciind că pentru realizarea finalității dispozițiilor prevăzute de art. 52 C. pen., se impune majorarea acesteia la 4 ani închisoare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., este admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și este desființată în parte sentința atacată pe latură penală în sensul că este majorată pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare, la 4 ani închisoare și sunt menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
împotriva deciziei penale nr. 28 din 26 ianuarie 2006 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul D.M., critica vizând în principal trimiterea cauzei la instanța de apel pentru completarea probelor, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. Totodată a criticat încadrarea greșită a faptei prin reținerea literei i art. 175 C. pen., fapta fiind săvârșită în grădina acestuia și nu într-un loc public.
Examinând cauza în raport de motivul invocat cât și din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Dând sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele au administrat toate probele necesare soluționării cauzei, iar concluzia vinovăției inculpatului este în concordanță cu întreg materialul probator administrat în cauză, astfel încât susținerea inculpatului în sensul trimiterii cauzei la instanța de apel în vederea administrării altor probe din care să rezulte nevinovăția este nefondată.
Situația de fapt reținută de instanțe a fost temeinic dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor audiați în cauză coroborate cu concluziile actelor medicale legale. Din aceste probe, rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor constând în aceea că, în ziua de 19 noiembrie 2004, l-a lovit pe partea vătămată în mod repetat cu o furcă în cap, cauzându-i acestuia leziuni ce au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale.
Instanțele și-au motivat în mod amplu și convingător hotărârea în sensul reținerii în sarcina inculpatului a infracțiunii de tentativă la omor și nu vătămare corporală astfel cum susține acesta. Prin lovirea repetată cu un obiect de metal într-o regiune vitală, respectiv capul, loviturile fiind de o mare intensitate astfel că leziunile au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale demonstrează faptul că inculpatul a acționat cu intenție directă, rezultatul letal nefiind produs doar datorită modului de apărare al părții vătămate, al împrejurării că pe cap acesta purta o căciulă și nu în ultimul rând datorită intervenției rapide și calificate a medicilor.
Nici motivul privind reținerea greșită a dispozițiilor lit. i) a art. 175 C. pen., nu este fondat, fapta primind o încadrare juridică corectă în raport de dispozițiile art. 152 lit. c) C. pen., în sensul că, deși a fost săvârșită în grădina inculpatului, loc neaccesibil publicului, este îndeplinită condiția ca aceasta să fie auzită sau văzută și acest rezultat producându-se față de două sau mai multe persoane.
Examinând cauza din oficiu s-a constatat că nu au fost motive care au condus la casarea hotărârilor, astfel încât, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursul declarat de inculpatul D.M., și l-a obligat acesta la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3334/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3340/2006. Penal → |
|---|
