ICCJ. Decizia nr. 358/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.358/2006
Dosar nr. 22992/1/2005
(nr. vechi 7120/2005)
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 344 din 4 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 5283/2005, în baza art. 20 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A. la un an şi 6 luni închisoare.
Pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A obligat inculpatul să plătească părţii civile M.Z. (fostă C.) suma de 34.567.677 lei daune materiale şi 50.000.000 lei daune morale. A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată şi statului suma de 7.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Instanţa a reţinut că, inculpatul a cauzat soţiei sale, C.Z., prin lovirea cu un cuţit, leziuni care au pus în primejdie viaţa acesteia.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere persoana inculpatului, care are 75 ani, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, după săvârşirea ei a solicitat sprijinul cadrelor medicale, a îngrijit-o pe partea vătămată, ceea ce arată că regretă fapta, aceste împrejurări fiind reţinute ca circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Împotriva sentinţei arătate a declarat apel inculpatul, solicitând instanţei de control judiciar să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei, arătând că, în opinia sa, limitele de pedeapsă la care se referă art. 813 C. pen., privesc infracţiunea consumată şi nu tentativa, care are un regim sancţionator derogator.
Prin Decizia penală nr. 376/ A din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat şi l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că practica judiciară majoritară în materie se situează pe poziţia interzicerii aplicării dispoziţiilor referitoare la supravegherea condiţionată a executării pedepsei în cazul formelor imperfecte ale infracţiunii, cum ar fi tentativa şi că, pedeapsa a fost corect individualizată de către prima instanţă.
Împotriva deciziei penale nr. 376/A/2005 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru motivele arătate în partea introductivă şi solicitând, ca şi în apel, să se dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.
Examinând motivele de recurs în raport cu probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, din considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 871 alin. (3) C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Textul incriminator al infracţiunii consumate săvârşită de inculpat, infracţiunea de omor asupra soţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Este adevărat că în cauză, inculpatul a săvârşit tentativa la infracţiunea de prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen. şi că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) C. pen., tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată.
Textele de mai sus nu conduc la ideea că instanţele de judecată ar fi obligate să dispună, în orice situaţie, suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazurile de tentativă.
Înalta Curte constată că în cauză instanţele anterioare au apreciat în mod just că scopul pedepsei poate fi atins numai cu executarea acesteia în regim de penitenciar, având în vedere gradul de pericol social ridicat al infracţiunii comise şi calitatea de soţ pe care o avea inculpatul la data săvârşirii faptei.
De altfel, instanţa de fond a ţinut cont de toate circumstanţele reale şi personale ale inculpatului la individualizarea pedepsei.
Faţă de cele menţionate în cele ce preced, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 376/ A din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 376/ A din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3506/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 361/2006. Penal → |
|---|
