ICCJ. Decizia nr. 361/2006. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 361/2006
Dosar nr. 22630/1/2005
(nr. vechi 6939/2005)
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 275 din 7 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr. 2367/2004, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul:
A.P. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul:
S.V. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică pentru inculpatul R.A. din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul:
R.A. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat graţierea condiţionată pentru pedeapsa de un an şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 954/2002 a Judecătoriei Medgidia şi s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 275/2005, în final inculpatul R.A. având de executat pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului R.A., perioada executată de la 5 ianuarie 2002 la 12 noiembrie 2002.
În baza art. 14 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., s-au admis în parte pretenţiile civile formulate de partea civilă C.F.R. SA, sucursala Regională C.F. Constanţa.
În baza art. 189 C. proc. pen., suma de 1.200.000 lei onorariu avocat din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 2.300.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare în folosul statului.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii A.P., R.A. şi S.V. au sustras, prin efracţie, în seara zilei de 22 februarie 2004, patru bobine cu spire din cupru folosite la instalaţiile de încălzire a macazurilor de cale ferată pe Magistrala 800, zona Staţiei C.F.R. P., în valoare de 35.089.600 lei.
Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii A.P. şi R.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a susţinut că instanţa de fond, cu ocazia pronunţării hotărârii, a greşit la stabilirea duratei de pedeapsă ce urma a fi revocată conform art. 7 din Legea nr. 543/2002, în ce îl priveşte pe inculpatul R.A.
Inculpaţii personal şi prin apărători, prin apelurile declarate, au solicitat înlăturarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate. Pentru inculpatul R.A., apărătorul său a solicitat reducerea pedepsei, pe care a considerat-o foarte severă, de asemeni, revocarea beneficiului graţierii restului de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de un an şi 8 luni închisoare.
Prin Decizia penală nr. 271/ P din 28 octombrie 2005, Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, apelanţii inculpaţi A.P., R.A. şi prin extindere şi pentru inculpatul S.V., împotriva sentinţei penale nr. 275 din 7 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa.
A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat graţierea condiţionată numai în ce priveşte restul de pedeapsă neexecutat de 296 zile, ce se execută alături de pedeapsa de un an închisoare în ce-l priveşte pe inculpatul R.A.
A înlăturat pentru toţi inculpaţii pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale.
A obligat pe inculpaţi la câte 40 RON, reprezentând onorariu pentru avocaţii din oficiu.
Împotriva deciziei penale a Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs inculpaţii R.A. şi A.P., solicitând redozarea pedepselor.
Recursurile sunt nefondate.
Cu privire la motivul de recurs referitor la reindividualizarea pedepselor, Înalta Curte reţine că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au avut în vedere gradul concret de pericol social, prin modalitatea de săvârşire a infracţiunii, prejudiciul cauzat părţii vătămate şi elementele ce caracterizează pe fiecare inculpat, aceştia fiind recidivişti şi având familii şi copii minori în întreţinere.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe fiecare recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.A. şi A.P. împotriva deciziei penale nr. 271/ P din 28 octombrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 358/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3653/2006. Penal. Extrădare activă (Legea... → |
---|