ICCJ. Decizia nr. 3583/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 255 din 24 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. 442/2005, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. c) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen.
în baza dispozițiilor art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., s-a dispus, condamnarea inculpatului S.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
în baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
S-a luat act că părțile vătămate M.L. și B.A. nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul S.A. locuiește în comuna Gheorghe Doja, jud. Ialomița și sub pretextul că partea vătămată A.M. nu l-a plătit pentru unele munci agricole efectuate anterior, s-a hotărât în seara zilei de 26 februarie 2004 să sustragă din curtea acesteia un sac de porumb.
în acest scop inculpatul a luat din domiciliul său un sac de rafie și, în jurul orelor 22 - 22,30, a pătruns în curtea locuinței părții vătămate și din porumbar a încărcat sacul cu porumb, părăsind apoi imobilul. în timp ce a ieșit din curte, inculpatul a fost văzut de numiții P.V., M.L. și B.A., care se aflau într-un autoturism oprit pe stradă.
Bănuind că inculpatul a săvârșit o infracțiune, cei trei au pornit cu autoturismul în urmărirea acestuia și, în momentul în care l-au ajuns, au coborât din mașină.
Văzându-se urmărit, inculpatul S.A. a abandonat sacul cu porumb și a încercat să scape cu fuga, dar a fost ajuns de către M.L.
în momentul în care a simțit pe umăr mâna părții vătămate M.L., inculpatul s-a întors și i-a aplicat acesteia o lovitură cu capul în zona gurii, după care cei doi au căzut la pământ. între timp s-a apropiat și partea vătămată B.A., care a primit de la inculpat o lovitură în zona coastelor. în final, martorul P.V. și cele două părți vătămate au reușit să-l imobilizeze pe inculpat și să-l predea organelor de poliție.
în drept, fapta inculpatului a fost încadrată în dispozițiile art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., schimbându-se încadrarea juridică din art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. c) C. pen., deoarece cercetările efectuate au stabilit că fapta s-a consumat pe una din străzile localității Gh. Doja, în afara curții locuinței numitei A.M.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul S.A., care a criticat-o ca netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.
Prin decizia penală nr. 320 din 19 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3057/2/2006, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.A.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 2.000.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a reținut că, nu se impune modificarea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului, care a fost just individualizată, atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare.
împotriva deciziei penale nr. 320 din 19 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.A. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., respectiv a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată, apreciind că individualizarea făcută de instanțele anterioare este greșită.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3), raportat la art. 3856alin. (1) și art. 3857alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, instanța de fond s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecință recuperarea inculpatului.
Ceea ce contează, în esență, este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze la el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie să fie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societății pentru că a greșit, ci ea trebuie să trezească rezonanțe pe plan psihologic și să conducă în final la redarea lui societății.
Pentru ca pedeapsa să contribuie la îndreptarea inculpatului, ea trebuie să fie bine gândită, ceea ce presupune aplicarea unei pedepse juste, singura susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să-și propună să nu mai repete infracțiunea.
Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă este retributivă, dacă ține seama de latura morală a omului, de libertatea morală a acestuia, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Revenind la speță, a proceda în sensul reducerii pedepsei așa cum a solicitat inculpatul, ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., anume cea a prevenției generale și speciale, ceea ce evident nu este în spiritul legii.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave ce vizează simultan atât integritatea fizică și viața persoanei, cât și bunurile acesteia.
Folosirea violenței în scopul însușirii unor bunuri, conferă faptelor un grad deosebit de ridicat de periculozitate socială, atât prin urmările directe, păgubitoare și traumatizante asupra victimei, cât și prin sentimentul de insecuritate difuzat în masa cetățenilor.
Infracțiunea de tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat chiar și prin limitele pedepsei stabilite de legiuitor.
în atari condiții, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.
De altfel, instanța de fond și apel au dat dovadă de maximum de clemență, recunoscându-i inculpatului circumstanțe atenuante personale, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancționator.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 320 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 2.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000.000 lei a reprezentat onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3587/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3579/2006. Penal → |
|---|
