ICCJ. Decizia nr. 3571/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 787 din 9 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. 186/2004, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de restituire a cauzei la procuror, formulată de inculpatul L.O.C., prin apărător.
în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.O.C., la pedeapsa de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.
în baza art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
în baza art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară, după executarea pedepsei.
S-a făcut aplicarea art. 71 în referire la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a acestuia cu începere de la 12 august 2002 la zi.
în baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul către părțile civile la plata despăgubirilor, după cum urmează:
- către partea civilă B.Z., contravaloarea în lei a sumei de 1.250 Euro despăgubiri materiale; către partea civilă B.Z. contravaloarea în lei a sumei de 7000 Euro, daune morale; către partea civilă I.M. contravaloarea în lei a sumei de 7.000 Euro cu titlul de daune morale. în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 2.000.000 lei, onorariu avocat și la 22.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în fazele de urmărire penală și de cercetare judecătorească, următoarea situație de fapt:
în noaptea de 11 august 2002 în discoteca C., din incinta Complexului M., au intrat numiții C.F., C.O., B.E., T.E.D. și inculpatul L.O.C. în jurul orei 1,00, inculpatul a ieșit din club, iar la reintrare a fost oprit de supraveghetorul Y.H.H., deoarece nu a putut face dovada plății taxei de intrare în club, motiv pentru care între cei doi s-a declanșat rapid un schimb de cuvinte injurioase, urmate de îmbrânceli. Victima Y.H., având statură atletică, a reușit să-l împingă pe inculpat spre ieșirea din club, îmbrâncindu-l pe scările din fața completului turistic.
Inculpatul înfuriat, datorită comportamentului victimei, s-a reîntors, a intrat în incinta Completului M., a căutat-o și, folosind o armă militară, a împușcat-o, provocându-i decesul. Martorii C.B., M.D., V.D. l-au văzut pe inculpat când a aruncat de pe mână un material textil, cu care a acoperit o armă de culoare neagră. Cu un gest rapid martorul M.D. a aruncat spre inculpat cu un scaun. Inculpatul era furios și tot întreba "unde-i mă acela".
în momentul în care victima a încercat să iasă din discotecă pe hol, a fost împușcată de inculpat, de la mică distanță (poziția victimei în momentul împușcării fiind în imediata apropiere a ușii, pe partea stângă, în interiorul discotecii).
Situația de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor C.B., M.D., V.D., R.N., P.D., actul constatator al morții nr. 617 din 12 august 2002 întocmit de S.M.L. Constanța, avizat de I.M.L. prin avizul nr. E.2/10979/2002 din 8 decembrie 2002, procesul verbal de constatare încheiat de organele de poliție cu ocazia cercetării locului faptei, procesul verbal încheiat cu ocazia recunoașterii inculpatului din grup, raportul de expertiză criminalistică nr. 1 din 14 ianuarie 2003 întocmit de L.I.E.C. din cadrul Ministerului Justiției.
Inculpatul, în faza de urmărire penală, a încercat să-și creeze un alibi, în sensul că victima a fost împușcată în perioada imediat următoare plecării sale din bar împreună cu prietenii săi.
în cursul judecății, inculpatul nu a recunoscut fapta, susținând că nu a revenit la bar, petrecându-și timpul după aceea cu o femeie la hotel, după care a plecat spre București.
împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel inculpatul L.O.C.
înainte de a susține motivele de apel, inculpatul a solicitat să i se ia o declarație, ocazie cu care a revenit asupra celor consemnate în declarația dată la instanța de fond.
în declarația de dosar, inculpatul a recunoscut că este autorul infracțiunii de omor, în sensul că, în noaptea de 11 august 2002, folosind o armă militară, pentru care nu poseda permis, l-a împușcat pe numitul Y.H.H. Inculpatul și-a motivat fapta, întrucât a fost deosebit de nervos ca urmare a atitudinii victimei, care l-a bruscat și lovit, motiv pentru care a solicitat să-i fie reținută circumstanța legală a scuzei provocării, cu consecințele prevăzute de lege.
Cu aceeași ocazie a fost solicitată și examinarea medico-legală psihiatrică a inculpatului, care să evidențieze starea în care s-a aflat înainte de săvârșirea faptei, în contextul psiho-social, în funcție de structura personalității acestuia.
Apărătorul inculpatului a dezvoltat pe larg, cu ocazia apărărilor formulate oral și prin concluziile scrise, reținerea în favoarea acestuia a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare din partea victimei.
S-a susținut că urmare violențelor exercitate asupra lui, inculpatul a necesitat 9 zile de îngrijiri medicale (actul medico-legal nr. 406/ LR), suferind astfel și o atingere gravă a demnității, în acel moment inculpatul simțindu-se umilit și disprețuit, fără nici un drept; că acest lucru se explică și prin concluziile expertizei psihiatrice care a remarcat "elemente de supraevaluare personală, manifestări de iritabilitate și toleranță scăzută la frustrare".
în subsidiar, s-a solicitat aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., ca urmare a conduitei bune a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, atitudinea pozitivă a acestuia după săvârșirea infracțiunii, exprimată în comportarea sinceră adoptată la instanța de apel, acordul dat în ce privește plata despăgubirilor civile, constând în daune materiale și morale.
Totodată, apărătorul inculpatului a criticat modul de soluționare a acțiunii civile a procesului penal, în sensul că instanța de fond a stabilit daunele morale fără nici o probă care să sublinieze existența unor legături afective strânse între victimă și tatăl său, victimă și sora lui, astfel ca prin decesul ei, să fie necesară o reparare morală.
Prin decizia penală nr. 301/ P din 30 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 129/P/2005, a fost admis apelul declarat de inculpatul L.O.C.
A fost desființată în parte sentința penală nr. 787 din 9 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 186/2004, și în rejudecare:
Au fost reținute în favoarea inculpatului L.O.C. circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 raportat la art. 76 C. pen., și a fost redusă pedeapsa aplicată acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., la 10 (zece) ani închisoare, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., a fost redusă pedeapsa la 2 (doi) ani închisoare.
în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A fost menținută starea de arest a inculpatului.
S-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 9 decembrie 2004 la zi.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Constanța a reținut că inculpatului nu-i poate fi recunoscută circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării, întrucât timpul scurs între actul provocator al victimei și acțiunea inculpatului a fost destul de mare, timp în care acesta s-a deplasat la hotel, a mai stat o perioadă, după care a luat pistolul, s-a reîntors, pentru a o căuta pe victimă, conștientizând astfel consecințele faptei sale infracționale.
Invocarea în favoarea inculpatului a împrejurării că, trecerea unui interval de timp de circa 5 ore de la săvârșirea actului de violență, nu exclude incidența art. 73 lit. b) C. pen., a fost apreciată de instanța de apel ca nerelevantă, deoarece în speță acțiunea inculpatului a fost mult mai gravă, disproporțională, acesta acționând asupra victimei cu o armă, după ce "a premeditat" asupra "răzbunării". Martorii au arătat că inculpatul o căuta pe victimă "unde-i mă ăla", iar concluziile actului medico-legal psihiatric evidențiază că, psihicul acestuia nu era alterat de vreo maladie care să-i diminueze discernământul.
Nefiind îndeplinite cumulativ condițiile scuzei provocării, instanța de apel a respins ca nefondată această solicitare a inculpatului.
Conduita bună a inculpatului, înainte de săvârșirea faptei, respectiv comportamentul în societate, faptul că era director al unei firme, cu o cifră de afaceri mare, având în subordine 60 de angajați, împrejurarea că în fața instanței de apel a recunoscut fapta comisă, că a fost de acord să despăgubească părțile civile au determinat instanța de control judiciar să-i recunoască circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen.
Cu privire la daunele morale, instanța de apel a apreciat că au fost corect acordate, având în vedere gradul apropiat de rudenie între victimă și părțile civile.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul L.O.C.
Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., solicitând casarea deciziei pronunțată de instanța de apel și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond. S-a apreciat că, în mod netemeinic, instanța de apel i-a recunoscut inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei.
Inculpatul L.O.C., prin apărătorul ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., solicitând recunoașterea în favoarea sa a circumstanței atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancționator.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta, încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de apel a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Parchetul a apreciat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, care au avut drept consecință reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancționator, invocând ca principal argument poziția de negare a faptei adoptată de inculpat la judecata în fond a cauzei.
Punctul de vedere al parchetului este corect subliniat pentru acea etapă a procesului penal, însă trebuie ținut cont de momentul la care a fost adoptată decizia din apel.
Din materialul probator administrat rezultă că, într-adevăr până la judecarea în fond a cauzei inculpatul a adoptat o poziție nesinceră, negând împrejurările concrete și determinante în care a fost săvârșită fapta, dar, în timpul judecării apelului, a revenit recunoscându-și integral și coerent vinovăția.
în aceste condiții, criteriile de apreciere și individualizare a pedepsei au fost, la rândul lor schimbate esențial, în raport de noua poziție adoptată de inculpat, din care se desprinde ideea că a conștientizat urmările socialmente periculoase ale faptei, manifestând regrete sincere față de cele întâmplate.
Instanța de apel nu putea să ignore, fără a încălca dispozițiile legii, noua poziție adoptată de inculpat care, îi impunea concluzia că scopul pedepsei poate fi atins și printr-o perioadă mai scurtă de detenție decât cea stabilită inițial pentru acesta.
Momentul ales de inculpat pentru recunoașterea integrală a faptei nu poate fi ignorat, deoarece scopul urmărit, prin recunoașterea circumstanțelor atenuante judiciare este tocmai întărirea convingerii făptuitorului că atitudinea sa sinceră este benefică, atât pentru situația sa personală, cât și pentru finalitatea actului de justiție.
Este evident că un inculpat, pentru care o scurtă perioadă de detenție preventivă, a fost suficientă pentru a-i influența în bine comportamentul, poate fi resocializat într-un termen mai scurt, decât cei care stăruie în negare, împotriva evidentei vinovății.
în aceste condiții, instanța de apel a procedat corect dând eficiență noii poziții adoptată de inculpat și datelor care caracterizează persoana acestuia.
în ce privește recursul declarat de inculpat, înalta Curte constată că și acesta este nefondat.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., circumstanța atenuantă a scuzei provocării există când infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea părții vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
împrejurările în care s-a produs suprimarea vieții victimei nu pot fi puse pe seama unei puternice tulburări psihice cauzată de atitudinea acesteia, în raport cu inculpatul.
Trebuie făcută distincția între o provocare obișnuită, care în mod cert a existat în cazul de față și acea provocare de natură a justifica o ripostă violentă, dar necontrolată din partea autorului.
Victima a acționat la nivelul pregătirii sale intelectuale, exagerând în comportamentul său, specific calității de bodyguard.
Acest lucru însă nu poate fi exploatat de inculpat în favoarea sa, pentru a-și justifica excesul de agresivitate, motivat în principal, de criza de orgoliu pe care a încercat-o anterior săvârșirii faptei.
în mod corect, instanța de apel nu a recunoscut inculpatului circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării prevăzută de art. 73 C. pen., considerând că în intervalul de timp scurs între conflictul inițial dintre victimă și inculpat și momentul comiterii faptei de omor de către acesta, inculpatul avea posibilitatea să evalueze corect consecințele actului inițial de agresiune la care a fost supus și să dozeze echilibrat eventuala ripostă pe care să i-o dea victimei.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul L.O.C.
Potrivit art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive a acestuia de la 12 august 2002 până la 5 iunie 2006.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3579/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3570/2006. Penal → |
|---|
