ICCJ. Decizia nr. 396/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 307 din 22 iunie 2005 a Tribunalului Constanța a fost condamnat inculpatul S.E., la pedepsele de 14 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (1), (2) și (4) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
în baza art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate a inculpatului din executarea pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2460 din 29 noiembrie 1994 a Judecătoriei Medgidia și s-a dispus contopirea restului rămas neexecutat de 2205 zile cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute 14 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 19 iulie 2004 la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 50.000.000 lei daune morale către partea civilă N.A., reprezentată legal de tutore N.N.
Au fost respinse restul pretențiilor până la concurența sumei de 500.000.000 lei ca nefondate.
în fapt, s-a reținut că, în noaptea de 16 iulie 2004, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism fără a poseda permis de conducere, că a transportat-o cu acest mijloc pe minora N.A., în vârstă de 14 ani pe câmp, unde, uzând de violențe fizice, a constrâns-o să întrețină raport sexual oral, după care s-a dedat la manifestări aberante și anormale, constând în penetrarea victimei cu degetele, deflorând-o parțial, precum și ejacularea pe corpul acesteia pentru a o obliga de a avea manifestări sexuale anormale de genul cunilingus și felație.
Toate aceste acte anormale au stăruit scandal public în comunitate.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza plângerii și declarațiilor părții vătămate, a procesului verbal de cercetare la fața locului, a actelor de constatare medico-legală, a declarațiilor martorilor M.D.C., T.G., N.V., N.A.A., O.D. și N.N. și a declarațiilor inculpatului.
Curtea de Apel Constanța, secția pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia penală nr. 37/ MP din 6 octombrie 2005, a admis apelul declarat de inculpatul S.E., a desființat în parte sentința primei instanțe și rejudecând a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1) și (3) teza 5 cu aplicarea art. 37 lit. a) și de art. 201 alin. (1), (2) și (4), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
în baza acestui text s-a dispus condamnarea inculpatului la 14 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestei pedepse cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și s-a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-se arestarea preventivă la zi.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar, primind criticile inculpatului, a considerat că faptele săvârșite au fost greșit încadrate în infracțiunile de viol și perversiune sexuală deoarece actele comise asupra minorei respectiv dezbrăcarea acesteia, mângâierea pe corp în zona organelor genitate și sărutarea aceleiași zone, nu se încadrează în conținutul laturii materiale a infracțiunii de perversiuni sexuale ci fac parte din latura materială a infracțiunii de viol.
Susținerile din apelul inculpatului în sensul inexistenței infracțiunii de viol au fost înlăturate, reținându-se că fapta inculpatului de a penetra victima cu degetele constituie un act sexual de orice natură, prin constrângere, în sensul art. 197 C. pen.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul S.E.
în recursul parchetului întemeiat pe dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 17 și 171 C. proc. pen., s-a susținut că instanța de control judiciar i-a aplicat inculpatului o pedeapsă mai mare în propria cale de atac și că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune de viol, deși trebuia reținută și cea de perversiune sexuală.
S-a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea hotărârii primei instanței.
La rândul său, invocând dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., inculpatul recurent prin apărător a susținut în principal că fapta trebuia încadrată numai în dispozițiile art. 201 alin. (1), (2) și (4) C. pen. și în subsidiar că pedeapsa aplicată este prea severă, impunându-se reducerea ei.
Prin memoriul depus în dosar inculpatul personal a susținut că s-a comis o eroare gravă de fapt în sensul art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și că este necesară completarea urmăririi penale.
Recursurile declarate sunt întemeiate așa cum se va arăta în continuare:
1. în conformitate cu dispozițiile art. 197 alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă în actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Aceasta înseamnă, în accepțiunea prevederilor art. 197 alin. (1) C. pen., că prin act sexual de orice natură se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, evident prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei respective de a se apăra ori de a-și exprima voința.
Prin perversiune sexuală în sensul art. 201 C. pen., urmează a se înțelege practicarea de acte nefirești privind viața sexuală, caracterizate în manifestări aberante ale instinctului sexual, prin care nu se urmărește realizarea unui raport sexual, ci doar obținerea unei satisfacții sexuale cu condiția ca actele de perversiune sexuală să fie săvârșită în public sau să producă scandal public.
Din examinarea actelor dosarului se constată că prima instanță a reținut în mod corect că inculpatul este vinovat de săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, respectiv de viol în concurs cu cea de perversiune sexuală.
Probele administrate în cauză, menționate mai sus, au confirmat că inculpatul a bruscat-o pe partea vătămată în vârstă de 14 ani, i-a rupt chiloții și cu degetele i-a penetrat vaginul deflorând-o parțial. în continuare a apucat-o de păr obligând-o să întrețină un act sexual oral, după care i-a atins părții vătămate, cu gura, organele sexuale.
De asemenea, inculpatul a obligat-o pe partea vătămată să lingă de pe degetele sale propriile secreții vaginale și la atingerea organelor lui sexuale.
A mai rezultat din materialul probator al cauzei că inculpatul s-a dedat și la alte gesturi, respectiv și-a frecat penisul în zona organelor genitale ale părții vătămate până când a ejaculat.
Or, toate aceste acte și gesturi constituie așa cum în mod judicios a reținut Tribunalul Constanța atât un act sexual de orice natură săvârșit prin constrângere în sensul art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în cazul raportului sexual oral cât și acte de perversiune sexuală săvârșite asupra unei persoane care nu a împlinit 15 ani, prin constrângere și care au produs scandal public, în sensul art. 201 alin. (1), (2) și (4) C. pen., în cazul celorlalte manifestări sexuale anormale.
în aceste condiții, soluția instanței de control judiciar de admitere a apelului inculpatului, schimbare a încadrării juridice și de reținere doar a unei infracțiuni prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., nu este conformă cu dispozițiile legale evocate, așa cum au fost interpretate prin decizia nr. III din 23 mai 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite (M. Of. nr. 867/27.09.2005), obligatorie potrivit art. 4142alin. (2) C. proc. pen.
Așa fiind, sunt incidente dispozițiile cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
2. Referitor la susținerea din recursul inculpatului în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor în infracțiunea de perversiune sexuală, pentru considerentele arătate ea nu poate fi primită.
3. Tot astfel, soluțiile de condamnare fiind conforme cu probele de vinovăție administrate nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată de inculpatul recurent, care să facă necesară restituirea cauzei la procuror în vederea completării probelor.
4. Privitor la critica inculpatului în sensul greșitei individualizări a pedepsei se constată întemeiată, așa cum se va arăta în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 372 C. proc. pen., instanța de apel soluționând cauza nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel.
Din examinarea deciziei atacate se constată că instanța de control judiciar sesizată cu apelul inculpatului, i-a aplicat acestuia în propria cale de atac o pedeapsă de 14 ani și 6 luni închisoare, mai mare evident decât cea de 14 ani aplicată de prima instanță, ceea ce constituie o greșită aplicare a legii în sensul art. 3859alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
5. Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate de procuror și de inculpat, a casa decizia atacată și rejudecând a respinge apelul declarat de inculpat și a menține hotărârea primei instanțe.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 19 iulie 2004 la 23 ianuarie 2006 și s-a stabilit ca onorariul pentru apărătorul din oficiu a fost plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 405/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 393/2006. Penal → |
|---|
