ICCJ. Decizia nr. 451/2006. Penal
| Comentarii |
|
Prin decizia penală nr. 1622 din 24 martie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3273/2003 al înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.C., împotriva deciziei penale nr. 245 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel Bacău.
Prin această hotărâre, instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de sus-numitul inculpat împotriva sentinței penale nr. 132 din 28 noiembrie 2001 a Tribunalului Neamț, prin această din urmă sentință T.G.C. fiind condamnat, la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunile de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, infracțiunea prevăzută de art. 10 și de art. 11 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și fals intelectual, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, sumele de 2.185.615.000 lei părții civile A.F.P. Neamț, 8.255.443.242 lei, părții civile SC C. SA Urziceni și 8.672.245.936 lei părții civile SC T.C. SRL Târgoviște.
Ulterior, condamnatul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1622 din 24 martie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cazul invocat fiind cel prevăzut de art. 386 lit. a) și c) C. proc. pen., respectiv la data judecării recursului nu a fost prezent în instanță, procedura de citare nefiind îndeplinită legal și instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal. Totodată, condamnatul și-a motivat calea extraordinară de atac pe considerentele ținând de fondul cauzei, de genul greșitei stabiliri a vinovăției sale și încălcarea dreptului la apărare.
Prin decizia penală nr. 6364 din 29 noiembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 4383/2004, înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, contestația în anulare.
La data de 11 mai 2005, condamnatul a formulat o nouă contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1.622 din 24 martie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3.273/2003 al înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
în motivarea acesteia, condamnatul a invocat dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. i1)din același cod, în esență el susținând că la judecarea cauzei sale în fond, apel și recurs, instanțele au încadrat greșit fapta întrucât alin. (4) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), "incriminează numai emiterea C.E.C. - ului fără acoperire, nu și biletul la ordin", acesta din urmă însemnând numai "o promisiune de plată". Contestatorul a mai susținut că față de aspectul legal enunțat, nici una din filele cec emise de firma sa, nu a depășit două miliarde lei, astfel că nu a fost atrasă aplicarea dispozițiilor art. 146 C. pen., situație în care latura obiectivă a infracțiunii nu este îndeplinită, chiar dacă însumarea pagubelor a rezultat din neexecutarea unor contracte, fiind, deci, nelegală privarea sa de libertate, el, în realitate, neexecutând o obligație contractuală.
în sprijinul motivelor enunțate, contestatorul a enumerat "Protocolul nr. 4 art. 1 al Convenției Internaționale C.E.D.O. în raport cu art. 20 (1) din Constituția României, dispozițiile constituționale privind Drepturile Cetățenilor, în sensul că acestea vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.C.I. C.E.D.O. și au prioritate Reglementările Internaționale la care România este parte", "după Referendumul din 19 octombrie 2003, numai acestea se aplică, iar recursul judecat în 2004 trebuia să constate că era o cauză de nepedepsire, elementul constitutiv în latura obiectivă neexistând, instanța, în baza dispozițiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., trebuind să se pronunțe din oficiu".
Contestația în anulare este nefondată.
Art. 10 alin. (1) lit. i1) C. proc. pen., prevede că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată, dacă există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.
Art. 386 alin. (1) lit. c) din același cod, înscrie cazul de contestație în anulare, când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. i1), cu privire la care existau probe în dosar.
Din verificarea lucrărilor dosarului în care s-a pronunțat decizia penală nr. 1.622 din 24 martie 2004, se reține că motivul invocat de contestator, nu este fondat.
Astfel, cu referire la motivarea contestatorului că fapta sa încadrată ca infracțiune de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, ar fi, în realitate, numai infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., sau chiar un diferend comercial, pentru că nu era legală însumarea prejudiciilor, este de arătat că infracțiunea continuată presupune prelungirea executării cu fiecare nouă repetare a acțiunii incriminate, așa încât activitatea infracțională deși consumată, în forma ei simplă, de la prima acțiune, se epuizează deabia în momentul când are loc ultima acțiune. în asemenea caz, legea a făcut din toate acțiunile succesive, o unitate juridică, astfel, normele legii penale trebuie aplicate acestei unități, iar nu acțiunilor componente, considerate separat. De aceea, dacă pe parcursul săvârșirii acțiunilor ce alcătuiesc infracțiunea continuată s-au succedat mai multe legi penale, la determinarea legii aplicabile instanța trebuie să țină seama exclusiv de durata infracțiunii continuate însăși și să aplice acea lege sub imperiul căreia infracțiunea s-a epuizat.
în cauză, condamnatul, în cursul anilor 1998 - 1999, a achiziționat de la 26 de societăți comerciale, mărfuri în valoare de 30.173.561.000 lei, dar a solicitat numai 18.115.710.000 lei, pentru diferența de 12.057.851.000 lei a emis 15 file CEC și 4 bilete la ordin, fără a avea în cont, disponibil bănesc.
în altă ordine de idei, în spiritul motivului contestatorului, că instanța de recurs ar fi trebuit să constate existența unor cauze de nepedepsire, astfel impunându-se încetarea procesului penal, în cauză acestea, cum ar fi desistarea, împiedicarea producerii rezultatului, mărturie mincinoasă, caz fortuit, prescripție, nu sunt probate în dosar.
De altfel, acest motiv a mai fost analizat în contestația în anulare care a făcut obiectul dosarului nr. 4.383/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Pentru considerentele expuse, contestația în anulare nefiind fondată, urmează a fi respinsă.
în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 412/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 449/2006. Penal → |
|---|
