ICCJ. Decizia nr. 4019/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4019/2006
Dosar nr. 34410/2/2005
Şedinţa publică din 22 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 324 din 7 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 814/2004, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul P.D. la 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), c) şi e) C. pen.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin aceeaşi sentinţă penală a fost condamnat inculpatul F.T. la 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), c) şi e) C. pen.
S-a luat act că partea vătămată D.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt, următoarea situaţie:
În noaptea de 22 ianuarie 2004, după o înţelegere prealabilă, cei doi inculpaţi s-au deplasat la balastiera unde este paznic partea vătămată, cu intenţia de a sustrage un cablu de la un aparat de sudură, însă au fost surprinşi de partea vătămată care a strigat la ei şi a ieşit afară pentru a-i determina să plece. Inculpaţii i-au aplicat mai multe lovituri părţii vătămate D.A., până ce l-au lăsat inconştient, au sustras un cablu de sudură şi un radiocasetofon marca HITAKI şi au plecat înapoi spre domiciliile lor, pe drumul tehnologic de pe malul râului Argeş.
Pe drumul de întoarcere spre casă, cei doi inculpaţi au abandonat cablul electric de la aparatul de sudură, iar inculpatul F.T. a aruncat buzunarul şi epoletul de la scurta cu care era îmbrăcat şi care fuseseră smulse de partea vătămată în timpul altercaţiei.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor audiaţi, atât la urmărirea penală cât şi în instanţă, concluziile buletinelor de analiză nr. 567 din 9 iunie 2005 şi nr. 789 din 4 august 2005 întocmite de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 107742 din 13 februarie 2004 întocmit de Institutul de Criminalistică al I.G.P.R.
S-a mai reţinut că declaraţiile contradictorii ale inculpaţilor se contrazic între ele şi nu se coroborează cu nici una din probele administrate în cauză.
A concluzionat instanţa de fond că fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată fiecărui inculpat, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege reţinut, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, care au comis fapta în stare de recidivă.
Faţă de toate aceste considerente s-a apreciat că scopul preventiv-educativ al pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea pedepsei închisorii, cu executare în regim de detenţie.
La soluţionarea laturii civile a cauzei, instanţa de fond a avut în vedere declaraţia părţi vătămate care a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul P.D., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate, solicitând, prin avocat din oficiu, redozarea acesteia, în sensul micşorării cuantumului aplicat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată critica inculpatului nefondată, pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se reţine vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
La aplicarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la criteriile generale de individualizare.
În raport de gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite şi de antecedenţa penală a inculpatului care a avut o atitudine procesuală nesinceră, Curtea apreciază că scopul pedepsei, conform art. 52 C. pen., poate fi atins numai în cuantumul stabilit de instanţa de fond.
Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 1012 din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva deciziei penale nr. 1012 sin 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs inculpatul P.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
O primă critică vizează împrejurarea că instanţa de apel a soluţionat cauza fără ca procedura de citare cu inculpatul să fie legal îndeplinită, caz de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
Pentru acest motiv, solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Al doilea motiv de recurs se referă la greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că este autorul faptei ce i se reţine în sarcină, în noaptea respectivă aflându-se acasă.
În subsidiar, dacă se va trece peste cele două apărări, solicită redozarea pedepsei, respectiv coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, avându-se în vedere circumstanţele sale personale.
Examinând recursul declarat de inculpat, Curtea constată că acesta este întemeiat, Decizia recurată fiind supusă casării în raport de dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta.
Potrivit art. 291 alin. (1) C. proc. pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.
Pentru termenul din 19 decembrie 2005, când a fost soluţionat apelul declarat de inculpat, instanţa de apel a dispus citarea inculpatului atât la domiciliul său din comuna Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, cât şi prin afişare la sediul Consiliului local al comunei Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu.
Din examinarea dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar apel, rezultă că ambele citaţii au fost afişate la sediul Consiliului local al comunei Adunaţii Copăceni, citaţia emisă pe adresa inculpatului purtând şi ştampila Primăriei comunei Adunaţii Copăceni.
Întrucât din actele dosarului nu rezultă cu certitudine că inculpatul P.D. nu mai locuieşte la adresa indicată în faza de urmărire penală, în mod corect instanţa de apel a dispus citarea şi la domiciliul acestuia, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., procedura de citare nefiind îndeplinită aşa cum s-a arătat anterior.
Susţinerea inculpatului în sensul că ar locui într-un alt sat din aceeaşi comună, respectiv satul Mogoşeşti, iar citaţia emisă nu cuprindea şi satul conform art. 176 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu poate fi primită întrucât inculpatul pe parcursul procesului penal nu a indicat o altă adresă, aşa cum avea obligaţia conform art. 177 alin. (3) C. proc. pen.
De altfel, în contextul în care citaţia emisă pe adresa inculpatului a fost afişată la sediul consiliului local este lipsită de relevanţă sub aspectul îndeplinirii procedurii împrejurarea că aceasta nu cuprindea şi denumirea satului.
În declaraţia de recurs, inculpatul a susţinut că a primit citaţia pentru termenul din 19 decembrie 2005 în aceeaşi zi.
Într-adevăr, citaţia depusă la fila 3 dosar, emisă în vederea afişării la sediul consiliului local, poartă ştampila Oficiului poştal Giurgiu – Agenţia V. Giurgiu, din 19 decembrie 2005.
În aceste condiţii este evident că inculpatul nu s-a putut prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea apelului său, nu a avut posibilitatea să-şi formuleze apărările necesare, producându-se astfel o vătămare a intereselor sale personale.
Prin urmare, Decizia astfel pronunţată este supusă casării în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., impunându-se rejudecarea apelului inculpatului.
În acest condiţii nu se mai impune analiza celorlalte motive de casare formulate de inculpatul P.D., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de apel la rejudecare.
Faţă de cele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de inculpat, va casa Decizia penală recurată şi va trimite cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 1012 din 19 decembrie 2005a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală
Casează Decizia penală sus-menţionată şi dispune rejudecarea apelului declarat de inculpat de către Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4017/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4069/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
