ICCJ. Decizia nr. 4055/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4055/2006
Dosar nr. 18374/1/2005
(nr. vechi 4808/2005)
Şedinţa publică din 23 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 694 din 20 decembrie 2004, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul V.G. zis A. la următoarele pedepse:
- 21 ani închisoare şi 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen. (victime B.I. şi F.L.G.);
- 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav (părţi vătămate R.G. şi B.D.);
- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, s-au graţiat în întregime pedepsele aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin această sentinţă şi exceptate de la graţiere cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 193 din 15 februarie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1043 din 5 iulie 2001 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, urmând ca în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 21 ani închisoare şi 9 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 17 decembrie 1992 la 6 decembrie 1995 şi de la 15 mai 1998 la 19 iunie 1999.
S-au admis acţiunile civile şi a fost obligat inculpatul, după cum urmează: 50.000.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă F.Şt.; 50.000.000 lei reprezentând daune morale şi 50.000.000 lei reprezentând despăgubiri civile către partea civilă D.A.; 700.000 lei lunar reprezentând prestaţie periodică către partea civilă D.M.E., în favoarea minorului B.G.A., cu începere de la 12 mai 1998, până la majorat.
S-a admis în parte acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă B.I. şi a fost obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 50.000.000 lei reprezentând daune morale.
S-a luat act că B.D. şi R.G. nu s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal.
Inculpatul a fost obligat la 15.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, în noaptea de 11 mai 1998, inculpatul V.G. a condus un autoturism marca BMW de culoare verde, în care se aflau şi alte persoane.
În aceeaşi noapte, B.I., R.G., B.D. şi F.L.G. au plecat din Buzău spre Bucureşti cu autoturismul marca Audi condus de B.I. R.G. se afla în faţă lângă şofer, B.D. se afla în spate, pe scaunul din partea şoferului, iar F.L.G. se afla în spate, pe scaunul din dreapta.
În apropierea pădurii Sineşti, persoanele din autoturismul Audi, au observat pe partea stângă a şoselei, faţă de direcţia lor de mers, că era oprit un autoturism BMW, având farurile de avarii aprinse. După ce au trecut de autoturismul oprit, în spatele lor a apărut un BMW, care semnaliza cu farurile, pe care l-au lăsat să depăşească, pe partea stângă şi care a continuat deplasarea în faţa autoturismului lor, după care a rămas în spatele acestuia, lovind autoturismul lor în partea din spate.
După aplicarea loviturilor succesive asupra autoturismului, BMW-ul a trecut pe partea stângă şi imediat a apărut pe partea dreaptă un alt autoturism, astfel că autovehiculul Audi a fost prins între cele două maşini, continuând astfel deplasarea pe o anumită distanţă, spre Bucureşti.
Conducătorul autoturismului Audi a încercat să iasă dintre cele două autoturisme, trăgând de volan în ambele părţi, lovind astfel cele două autoturisme.
La un moment dat, autoturismul din dreapta a rămas în spatele autoturismului atacat. Victima B.I. a ţinut autoturismul condus de el accelerat la viteză maximă, timp în care le-a spus celorlalţi trei ocupanţi ai autoturismului să-şi pună centurile de siguranţă, dar singurul care a reuşit, acest lucru, a fost R.G.
Când autoturismul Audi a început să piardă din viteză, autoturismul BMW, care se afla pe partea stângă a lovit puternic uşa din faţă, respectiv uşa şoferului, moment în care B.I. a ridicat mâinile de pe volan şi imediat autoturismul s-a răsturnat.
În urma impactului victimele B.I. şi F.L.G. au fost proiectate în afara autoturismului, B.I. pe partea carosabilă a drumului, iar F.L.G., în afara părţii carosabile, pe câmp, împrejurare în care amândoi au decedat.
În acelaşi timp, B.D. a fost proiectată în afara autoturismului, numai cu o parte a corpului, iar R.G. a rămas pe scaunul de care era prins cu centura de siguranţă, ambii aflându-se în stare de inconştienţă pe o perioadă scurtă de timp, după impact.
Imediat după răsturnarea autoturismului atacat, cele două autoturisme agresoare s-au apropiat de autoturismul răsturnat şi cei care au coborât din aceste autoturisme, după ce au văzut victimele în stare de nemişcare, au crezut că sunt toţi morţi, după care au părăsit, în grabă, locul faptei.
Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde s-a constatat că B.I. şi F.L.G. decedaseră, iar R.G. şi B.D. nu prezintă leziuni, aceştia aflându-se numai în stare de şoc post-traumatic, refuzând internarea pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat apel, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, susţinând, într-un prim motiv de apel, că în cazul în speţă se impune desfiinţarea acesteia şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea sa, dat fiind că probele administrate nu au dovedit cu certitudine că el ar fi condus autoturismul implicat, iar în cursul cercetării judecătoreşti, martorii audiaţi au revenit şi au declarat că nu-l mai pot recunoaşte.
De altfel, inculpatul a negat de la început că s-a aflat în locul comiterii accidentului, iar cele două expertize tehnice efectuate, respectiv o primă expertiză care examina toate elementele de la locul accidentului, atestă că urmele sunt de o vopsea argintie metalizată, iar cea de a doua expertiză arată că, probele nu permit formularea unei concluzii în stabilirea autoturismului implicat în producerea accidentului. Inculpatul susţine că nici una din probe nu semnalează prezenţa culorii verde metalizat, aşa cum se presupune că era culoarea maşinii condusă de el. În concluzie, consideră că nu există probe certe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a sa.
În al doilea motiv de apel, se arată că procurorul a ignorat îndrumările sentinţei din care s-a dispus restituirea cauzei la procuror şi nu s-a preocupat să identifice autoturismul care a produs coliziunea, nu a identificat pe ceilalţi participanţi, ci a preferat trimiterea în judecată a inculpatului, fără nici un fel de probă certă, nu s-a făcut nici o confruntare între inculpat şi persoanele ce afirmă că s-au aflat la locul faptei, nu au fost audiaţi toţi martorii care au declarat că l-au văzut pe inculpat.
În acest context s-a solicitat prin invocarea acestui motiv de apel, restituirea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, în apel se arată că din cuprinsul întregului material probator, administrat în cauză, nu rezultă, cu certitudine existenţa intenţiei directe sau indirecte a inculpatului, cu privire la săvârşirea acestor fapte, în cauză fiind vorba de o lovire intenţionată, urmată însă de un rezultat neurmărit şi neacceptat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 22 din 25 aprilie2005, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte în latură penală sentinţa atacată, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului şi în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen., în două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 183 C. pen., fiecare, fapte din 11 mai 1998, victime B.I. şi F.L.G., text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatului, pentru fiecare din cele două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 183 C. pen., la câte 11 ani închisoare, pentru fiecare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., în două infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 180 C. pen., părţi vătămate R.G. şi B.D., fapte din 11 ianuarie 1998, text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatului pentru fiecare din infracţiuni la 3 luni închisoare, pentru fiecare cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., pedepse ce urmează a fi graţiate în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
După recontopirea tuturor pedepselor aplicate inculpatului şi exceptate de la graţiere şi pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 193 din 15 februarie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1043/2001 a Tribunalului Bucureşti, urmează ca în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul V.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 11 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 17 decembrie 1992 la 6 decembrie 1995 şi de la 15 mai 1998 la 19 iunie 1999.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul V.G. Parchetul a considerat Decizia nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., faptelor săvârşite dându-li-se o greşită încadrare juridică. S-a apreciat că este evidentă intenţia inculpatului de a ucide victimele, acesta prevăzând rezultatul faptei sale şi chiar urmărind producerea lui.
Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului său, casarea hotărârilor pronunţate, trimiterea cauzei la instanţa de apel, întrucât la termenele de judecată din 10 februarie 2005 şi 25 aprilie 2005, s-a judecat cauza în şedinţă nepublică şi pentru a se efectua o expertiză tehnică în cauză, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (5) C. pen.
Recursul parchetului este fondat.
Din modul în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză rezultă că acestora li s-a atribuit un conţinut greşit, ajungându-se, astfel, la o concluzie contrară celei ce se impunea faţă de împrejurările reieşite din ansamblul materialului probator aflat la dosar.
Astfel, instanţa de apel a considerat că din nici una din probele administrate nu se poate desprinde concluzia că inculpatul a urmărit sau a acceptat posibilitatea producerii decesului celor două victime.
În această privinţă, este de observat că prin declaraţiile martorilor R.G., B.D., S.I., M.I., J.I., A.T., A.A.I., C.N., B.I., B.L., O.L., H.D., B.T., T.E., I.F., M.C., T.E., L.L., L.N., coroborate cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, expertizele criminalistice efectuate de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P. şi I.N.E.C. Bucureşti din cadrul Ministerului Justiţiei rezultă următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 11 mai 1998, inculpatul V.G., însoţit de alte persoane, faţă de care s-au disjuns cercetările, conducea autoturismul BMW cu număr fals de înmatriculare şi fără permis de conducere pe drumurile publice pe DN 2 A, pe raza localităţilor Sineşti – Afumaţi.
La apariţia, în satul Lilieci a autoturismului AUDI condus de B.I., care era însoţit de F.L.G., B.D. şi R.G., a urmărit acest autoturism pe care l-a somat să oprească şi văzând că nu opreşte, a început să aplice, cu autoturismul condus de el, lovituri repetate pe partea stângă a autoturismului condus de B.I., până când acesta s-a răsturnat. Ca urmare a impactului au decedat B.I. şi F.L.G. şi au fost vătămate corporal B.D. şi R.G., iar autoturismul AUDI a fost grav avariat.
După comiterea faptei inculpatul s-a deplasat, cu autoturismul pe care îl conducea la popasul L. din comuna Afumaţi, victimele rămânând la locul faptei, până când cei doi supravieţuitori au reuşit să oprească autovehiculele din trafic, pentru a le transporta la spital.
Inculpatul, după săvârşirea faptei, a distrus, prin incendiere autoturismul BMW cu care a săvârşit fapta.
Pe baza probelor administrate în cauză, corect instanţa de fond a reţinut că, decesul victimelor s-a datorat pentru victima B.I., hemoragiei şi dilacerării meningo – cerebrale consecutivă unui traumatism cranio – cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu, iar pentru victima F.L.G., dilacerării cerebrale consecinţa unui politraumatism cu fractură cominutivă de boltă şi bază craniană maxilar, mandibular şi humerus stâng, ca urmare a intensităţii loviturilor repetate aplicate autoturismului acestora, de către inculpat care a îmbrăcat forma intenţiei indirecte, acesta neurmărind rezultatul letal, dar pe care l-a acceptat în mod conştient.
Ori, pentru existenţa infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, care a fost reţinută de instanţa de apel, pe plan subiectiv este necesar ca lovirea să fi fost comisă cu praeterintenţie, dar rezultatul, moartea victimelor, să se fi comis din culpă, ceea ce în speţă nu se poate reţine.
Pentru considerentele expuse se va admite recursul parchetului, se va casa hotărârea instanţei de apel şi se va menţine hotărârea instanţei de fond.
În ce priveşte recursul inculpatului, care a solicitat trimiterea cauzei, pentru rejudecare, la instanţa de apel, întrucât în şedinţele din 10 februarie 2005 şi 25 aprilie 2005, cauza a fost judecată în şedinţe nepublice, din analiza actelor dosarului nu rezultă că, la aceste date şedinţele au fost nepublice, ci că din eroare, în aceste încheieri s-a menţionat că au fost pronunţate în şedinţe separate.
În raport de cele arătate mai sus, se constată că motivele de recurs ale inculpatului nu sunt întemeiate şi urmează ca acesta să fie respins, cu obligarea lui la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 22 din 25 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 694 din 20 decembrie 2004 a Tribunalului Prahova.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4051/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4091/2006. Penal → |
|---|
