ICCJ. Decizia nr. 4000/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4000/2006
Dosar nr. 8033/1/2006
Şedinţa publică din 21 iunie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2498 din 17 aprilie 2006, Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.C. şi Şt.C., casând hotărârile pronunţate în cauză numai cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de omor deosebit de grav săvârşită de inculpatul D.C. şi la pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea de omor.
Pentru inculpatul Şt.C. s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare în pedepsele componente şi s-a redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., de la 20 de ani închisoare la 18 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor şi s-a dedus din pedepsele aplicate timpul arestării preventive de la 29 octombrie 2002 la 17 aprilie 2006, pentru ambii inculpaţi.
S-a reţinut că, la 28 octombrie 2002, inculpaţii au hotărât să-şi însuşească bunuri din casa victimei M.T. şi, în realizarea acestei rezoluţii infracţionale, i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului şi toracelui, cu o bâtă din lemn.
Văzând că victima mai mişcă, inculpatul D.C. i-a astupat căile respiratorii cu un prosop, după care inculpaţii au luat calculatorul cu boxe şi au părăsit locuinţa închizând uşa cu cheia pe care o aveau la ei.
Prin Decizia penală nr. 290 din 23 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţi, a fost desfiinţată sentinţa primei instanţe şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
A fost respins, ca tardiv, apelul declarat de parchet privind pe inculpatul Şt.C.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a constatat că hotărârea atacată este lovită de nulitate, lipsind de la dosar încheierea de amânare a pronunţării, având în vedere că dezbaterile au avut loc la 6 ianuarie 2004, iar pronunţarea s-a făcut la 13 ianuarie 2004.
În lipsa acestui act s-a constatat că nu poate fi verificată respectarea dispoziţiilor privitoare la compunerea instanţei şi la publicitatea şedinţei de judecată.
S-a mai reţinut că parchetul a declarat apel în termenul legal de 10 zile, la 21 ianuarie 2004, numai cu privire la inculpatul D.C. şi că inserarea unor referiri şi la inculpatul Şt.C. în motivele de apel formulate la 15 martie 2004 nu constituie o sesizare legală a instanţei de apel şi cu privire la acest inculpat.
Rejudecând cauza, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 872 din 28 iunie 2005, a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul Şt.C. din art. 174 raportat la art. 176 lit. d) şi art. 211 alin. (21) lit. a) şi f) C. pen., în art. 174 raportat la art. 175 lit. a) şi art. 208 şi 209 lit. a) şi b) C. pen. şi, în baza acestor texte, inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi respectiv de 10 ani închisoare, stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi64 C. pen., pentru ambii inculpaţi, s-a menţinut starea de arest a acestora şi s-au dedus din pedepsele aplicate perioadele arestării lor preventive de la 21 octombrie 2002 la 28 iunie 2005.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumelor de 120.000.000 lei despăgubiri civile şi 100.000.000 lei daune morale către partea civilă M.A. şi câte 50.000.000 lei daune morale către părţile civile M.Şt. şi M.L., minor, reprezentat de mama sa M.A., precum şi la 45.000.000 lei despăgubiri civile plus dobânzi legale de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea debitului, către partea civilă SC O. SA.
Prin Decizia penală nr. 768 din 12 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe.
Rejudecând cauza, instanţa de apel a descontopit pedepsele componente, iar conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii comisă de inculpatul Şt.C. din art. 174 şi 175 lit. a) C. pen., în art. 174 C. pen., menţinând pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. şi, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor săvârşită de inculpatul D.C. din art. 174 şi 176 lit. d) C. pen., în art. 174 şi 175 lit. a) C. pen., menţinând pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut pedeapsa de 10 ani închisoare prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. şi, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.C. şi Şt.C.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Şt.C., prin recursul declarat acesta a susţinut că, în baza art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen., instanţa de control judiciar a comis o eroare gravă de fapt prin nereţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în care s-a comis omorul, că fapta săvârşită care a avut drept consecinţă moartea victimei trebuia încadrată în dispoziţiile art. 183 C. pen. şi că pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată.
Prin Decizia penală nr. 2489 din 17 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.C. şi Şt.C., casând Decizia penală nr. 768 din 12 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi sentinţa penală nr. 872 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de omor deosebit de grav săvârşită de inculpatul D.C. şi la pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea de omor.
Pentru inculpatul Şt.C., a descontopit pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare în pedepsele componente şi a redus pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., de la 20 de ani închisoare la 18 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
A dedus din pedepsele aplicate timpul arestării preventive de la 29 octombrie 2002 la 17 aprilie 2006, pentru ambii inculpaţi.
Împotriva deciziei penale definitive nr. 2489 din 17 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, condamnatul Şt.C. a formulat contestaţie în anulare la data de 16 mai 2006, susţinând că, deşi a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, instanţa nu a pus în discuţie acest aspect.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, cercetând asupra termenului prevăzut de lege de introducere a acestei căi extraordinare de atac, asupra motivului pe care se sprijină contestaţia şi a dovezilor depuse ori invocate.
Contestaţia în anulare se poate face, potrivit art. 386 C. proc. pen., în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că, la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
În funcţie de motivul arătat, termenul de introducere a contestaţiei este de 10 zile de la începerea executării în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) – c) C. proc. pen. şi nelimitat în cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. pen.
Înalta Curte constată că motivul invocat de condamnatul Şt.C., respectiv faptul că a solicitat schimbarea încadrării juridice şi nu s-a pus în discuţie această cerere, nu este prevăzut printre cele expres şi limitativ stabilite de art. 386 C. proc. pen.
Condamnatul nu a respectat nici dispoziţiile legale ale articolului 388 C. proc. pen., privind termenul de formulare a contestaţiei în anulare.
În aceste condiţii, Curtea constată că cererea de contestaţie este inadmisibilă, ea fiind inaptă de a produce efecte juridice şi urmează a fi respinsă ca atare.
Condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 386 – art.391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Şt.C. împotriva deciziei penale nr. 2498 din 17 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3909/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4001/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
