ICCJ. Decizia nr. 3909/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3909/2006
Dosar nr. 8138/1/2006
Şedinţa publică din19 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 120 din 9 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. 3436/P/2004, s-a dispus, în temeiul art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatei B.O.M., la o pedeapsă de 12 ani închisoare.
În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., aceeaşi inculpată a fost condamnată la un an închisoare.
Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 283, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de un an închisoare.
De asemenea, în baza art. 271, pct. 3 din Legea nr. 200/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a dispus condamnarea aceleiaşi inculpate la o pedeapsă cu amendă în valoare de 15 milioane lei.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa totală de 13 ani închisoare.
S-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în limitele art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
S-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 8 ani, ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 356 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la 4 martie 2004, la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatei.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea B.O. din 22 ianuarie 2004, emis pentru suma de 5.532.000.000 lei către partea vătămată SC A. SRL Timişoara precum şi a B.O. din 20 ianuarie 2004 pentru suma de 830.000.000, a B.O. din 16 decembrie 2003 pentru suma de 800.000.000 lei şi a poliţei de garanţie seria BPO-3601, nr. 00047 pentru suma de 798.700.000 lei, privind partea vătămată O.I.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata sumei de 5.532.000.000 lei, cu dobânzi legale de la data de 22 ianuarie 2004 până la achitarea integrală a prejudiciului, către partea civilă SC A. SRL Timişoara şi au fost respinse restul pretenţiilor părţii civile pentru suma de 1.000.000.000 lei prejudiciu şi suma de 1.000.000.000 daune morale.
Totodată, inculpata a fost obligată la plata sumei de 798.700.000 lei, cu dobânzi legale de la data de 12 noiembrie 2003 până la achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă O.I. şi s-a constatat recuperat restul prejudiciului.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada august 2001 – 3 martie 2004, în calitate de preşedinte al C.C.A. Timişoara, deşi nu avea autorizarea B.N.R., a desfăşurat activităţi bancare, prin constituirea de depozite bancare pentru mai multe societăţi comerciale precum şi pentru persoane fizice.
Astfel, în vederea dobândirii de fonduri băneşti pe căi ilegale, inculpata a indus în eroare pe A.R. administratorul SC A. SRL Timişoara, spunându-i că unitatea ei este o bancă autorizată, convingându-l pe acesta să constituie la data de 22 ianuarie 2004 un depozit bancar la C.C.A. în valoare de 5.560.116.430 lei, pentru care i-a promis dobânzi mai mari decât cele de pe piaţă şi comisioane mai mici.
La momentul constituirii depozitului, partea civilă a primit de la inculpată o poliţă de garantare seria BPO-3601 nr. 00046 care nu mai avea valabilitate.
Pentru a i se restitui suma sus-arătată reprezentantul SC A. SRL Timişoara s-a adresat inculpatei, care, deşi nu mai avea banii în cont, a falsificat un bilet la ordin în valoare de 5.532.000.000 lei, emis la data de 22 ianuarie 2004 de C.C.A. Timişoara şi cu scadenţă la 20 ianuarie 2004. Pentru a da deplină încredere părţii civile în derularea operaţiunilor, inculpata a falsificat acest bilet la ordin la rubrica avalizat de B.P. SA, sucursala Timişoara, semnând în locul persoanelor competente să avalizeze şi aplicând în fals o impresiune de ştampilă cu denumirea B.P. SA.
Pe data de 28 ianuarie 2004 partea civilă a depus spre încasare biletul la ordin sus-arătat, însă plata a fost refuzată cu menţiunea „lipsă parţială disponibil / accept 600.000 lei / refuz parţial 5.531.400.000 lei.
Folosind aceleaşi elemente de inducere în eroare, inculpata B.O.M. l-a convins pe O.I. să depună o garanţie de 20.000 Euro, urmând să primească un credit de 100.000 Euro.
La momentul depunerii sumei parte civilă a primit o poliţă de garantare R., nevalabilă. Ulterior, inculpata a emis în favoarea părţii civile un bilet la ordin – pe care de asemenea, l-a falsificat la rubrica „avalizat", semnând şi aplicând o ştampilă cu sigla B.P. SA.
Împotriva sentinţei penale sus-arătate au declarat apel inculpata B.O.M. şi partea civilă SC A. SRL Timişoara.
În susţinerea apelului inculpata a solicitat în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în infracţiunea de înşelăciune şi pe cale de circumstanţă, reducerea pedepsei.
Partea civilă a solicitat obligarea inculpatei în solidar cu C.C.A. şi B.P. SA, sucursala Timişoara la plata prejudiciului în sumă de 3.143.536.050 lei, cu dobânzi legale, precum şi menţiunea ca valabil a biletului la ordin emis la data de 22 ianuarie 2004.
Prin Decizia penală nr. 167/A/2006, din 19 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 2232/P/2005, au fost admise apelurile declarate de inculpată şi partea civilă desfiinţându-se în parte sentinţa penală atacată. În rejudecare a fost înlăturat sporul de un an închisoare şi a fost descontopită pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de 12 ani închisoare aplicată inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 215, alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 283 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2002, cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen. şi amendă 15 milioane lei pentru infracţiunea prevăzută de art. 271, pct. 3 din Legea nr. 200/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi s-a redus pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 215, alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de la 12 ani la 10 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi art. 71C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata sumei de 3.143.536.050 lei, cu dobânzi legale de la data de 22 ianuarie 2004 şi până la achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă SC A. SRL Timişoara.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
S-a dedus arestul preventiv de la data de 4 martie 2004 până la zi şi a fost menţinută starea de arest a inculpatei.
Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de către partea civilă O.I., partea civilă SC A. SRL Timişoara şi de inculpata B.O.M.
Partea civilă O.I., a solicitat, prin apărătorul ales obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 Euro, plus dobânzile legale până la achitarea integrală a pagubei.
În susţinerea recursului, partea civilă SC A. SRL Timişoara a solicitat desfiinţarea deciziei penale atacate sub aspectul laturii civile şi obligarea inculpatei, în solidar cu C.C.A. Timişoara şi SC B.P. SA, sucursala Timişoara, la plata sumei de 3.143.536.050 lei şi a dobânzilor legale, cu titlul de despăgubiri civile. Totodată, a solicitat menţinerea ca valabil a Biletului la ordin emis la data de 22 ianuarie 2004 de către C.C.A. Timişoara.
La rândul său, inculpata a solicitat prin apărătorul ales, în principal, casarea hotărârii instanţei de fond şi a deciziei penale recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş, întrucât nici una dintre instanţe nu a avut rol activ, judecând pricina pe baza unui probatoriu incomplet.
De asemenea, recurenta inculpată a solicitat achitarea în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, a cerut schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215, alin. (2) şi (3) C. pen. şi pe cale de consecinţă reindividualizarea pedepsei.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu cauza potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de partea civilă O.I. este inadmisibil, iar recursurile declarate de partea civilă SC A. SRL Timişoara şi de inculpata B.O.M. sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Este de reţinut că în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 3851 alin. ultim C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prezente la art.362 C. proc. pen., nu au folosit calea apelului dacă legea prevede această cale de atac. În conţinutul aceluiaşi alineat este prevăzută şi o excepţie potrivit căreia persoanele respective pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
Aşa cum rezultă din Decizia penală nr. 167/A/2006 din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată inculpata faţă de partea civilă O.I. a rămas neschimbat.
Cum pentru recurenta parte civilă O.I., care nu folosise calea apelului hotărârea primei instanţe devenise definitivă, aceasta nu o mai putea ataca cu recurs pentru a solicita modificarea cuantumului despăgubirilor civile.
Cât priveşte solicitarea părţii civile SC A. I SRL Timişoara de obligare în solidar a inculpatei cu C.C.A. Timişoara aceasta nu poate fi primită în condiţiile în care această cooperativă, din punct de vedere juridic, nu mai avea dreptul de a efectua operaţiuni bancare, iar Consiliul de conducere fusese dizolvat. Cu toate că inculpata în activitatea sa infracţională a folosit şi ştampila cooperativei, ea a acţionat în nume propriu, fapt ce nu poate atrage răspunderea solidară.
Nici răspunderea solidară cu B.P., sucursala Timişoara nu poate fi acceptată, atâta vreme cât în sarcina acestei societăţi nu a fost stabilită vreo culpă.
Totodată, având în vedere condiţiile în care a fost emis biletul la ordin din data de 22 ianuarie 2004 pentru suma de 5.532.000.000 lei cât şi dispoziţiile art. 348 C. proc. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanţele au anulat acest act.
În ce priveşte susţinerea recurentei inculpate că instanţele au judecat cauza pe baza unui probatoriu incomplet, respingând nejustificat administrarea probei cu expertiza financiar-bancară care era absolut necesară pentru stabilirea corectă a prejudiciului, Înalta Curte constată că este lipsită de conţinut. Astfel prin încheierea din 13 iulie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2232/P/2005, Curtea de Apel Timişoara a admis efectuarea în cauză a unei expertize contabile ulterior, la termenul din data de 5 aprilie 2006 prin apărătorul ales, inculpata a renunţat la efectuarea expertizei contabile, instanţa luând act de această renunţare.
Aşa fiind, susţinerea inculpatei că se impune casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare este lipsită de conţinut.
Pe de altă parte, prejudiciul cauzat părţilor civile a fost corect stabilit, acesta fiind evidenţiat de actele încheiate în fals de către inculpată.
Nejustificată este şi solicitarea inculpatei de a fi achitată, din probele administrate atât pe parcursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, rezultând, fără putinţă de tăgadă, vinovăţia acesteia pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.
Astfel, din raportul de constatare ştiinţifică nr. 50560 din 25 martie 2004, rezultă că ştampila triunghiulară aflată pe B.O. din 22 ianuarie 2004, la rubrica „avalizat" nu a fost aplicată cu ştampilele de la B.P. SA examinate de experţi.
Chiar dacă nu s-a putut stabili cu certitudine că semnăturile de la rubrica „avalizat" de pe cele două bilete la ordin aparţin inculpatei, este evident că prin emiterea acestor acte aceasta a urmărit să inducă în eroare părţile civile.
În cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., susţinerea inculpatei că prejudiciul în cauză este doar de 1.578.778.182 lei neavând suport juridic. Faptul că partea civilă de recuperat o parte din prejudiciu ca urmare a unor compensări nu au nici o relevanţă asupra încadrării juridice, atâta vreme cât biletul la ordin emis la 22 ianuarie 2004 în numele C.C.A. Timişoara şi falsificat de inculpată garanta suma de 5.532.000.000 lei.
În condiţiile în care instanţa de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei, ţinând cont de dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen., în cauză nu se impune reanalizarea criteriilor avute în vedere de instanţa de apel.
Aşa fiind, în temeiul art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă O.I., iar în temeiul art. 38515 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă SC A. SRL Timişoara şi de inculpata B.O.M.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 383 alin. (2), raportat la art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 martie 2004 la 19 iunie 2006.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele părţi civile şi recurenta inculpată vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă O.I. împotriva deciziei penale nr. 167/ A din 19 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală,privind pe inculpata B.O.M.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă SC A. SRL şi inculpata B.O.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 4 martie 2004 la 19 iunie 2006.
Obligă recurentele părţi civile şi recurenta inculpată la plata sumelor de câte 120 RON (1.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3740/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4000/2006. Penal → |
|---|
