ICCJ. Decizia nr. 4354/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4354/2006
Dosar nr. 2258/2/2006
Şedinţa publică din 6 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 34 din 7 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.L. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale pronunţată în dosarul nr. 1078/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi l-a obligat pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 345 din 9 februarie 2006, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a declinat competenţa soluţionării plângerii formulată de petentul S.L. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, avându-se în vedere calitatea celor 2 intimaţi, la data pretinsei săvârşiri a infracţiunilor de represiune nedreaptă şi fals în declaraţii, de organul de cercetare ale poliţiei judiciare cu grad de colonel pentru intimatul S.G. şi respectiv de comisar şef pentru intimatul T.M.
Prin plângerea formulată la data de 12 ianuarie 2006 şi înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 295/303/2006, petentul S.L. a criticat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pronunţată în dosarul de urmărire penală nr. 1078/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva intimaţilor T.M. şi S.D. şi a solicitat desfiinţarea acesteia.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că au fost încălcate dispoziţiile legale privind competenţa după materie a organelor de urmărire penală, având în vedere calitatea celor doi intimaţi de lucrători ai poliţiei judiciare, astfel încât se impune restituirea cauzei la parchet. În plus, a arătat petentul că cei doi intimaţi sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen., întrucât actele de urmărire penală împotriva soţiei sale nu s-au efectuat sub coordonarea şi cu ştiinţa unui procuror, cei doi intimaţi procedând ilegal la acuzarea soţiei sale, în condiţiile în care acesta era nevinovată de săvârşirea infracţiunii de delapidare, aşa cum, de altfel, s-a stabilit prin Decizia penală nr. 1263 din 1 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
La plângerea formulată, petentul a ataşat rezoluţia nr. 3317/II/2/2005 din 12 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rezoluţia nr. 1078/P/2005 din 11 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, adresele de comunicare a ambelor rezoluţii şi dovada comunicării rezoluţiei nr. 3317/II/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 1078/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
La data de 27 mai 2005, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu plângerea penală formulată împotriva intimaţilor T.M. şi S.D., pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen.
În motivarea plângerii formulate, petentul a arătat că intimaţii T.M., în calitatea de comisar şef şi S.D., în calitatea de colonel, se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen., constând în aceea că prin efectuarea actelor de urmărire penală în dosarul nr. 231214/1999 al D.I.F. din cadrul I.G.P.R. (în care soţia sa S.M., în prezent decedată, a fost cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2151 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)) în condiţii de nelegalitate, s-a ajuns la trimiterea în judecată a soţiei sale, în mod abuziv, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Prin rezoluţia nr. 1078/P/2005, din 11 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, secţia de supraveghere a urmăririi penale, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. IV din Legea nr. 281/2003 şi art. 209 alin. (3) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii T.M. (comisar şef) şi S.D. (colonel în rezervă), sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 268 C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, organul de urmărire penală a apreciat că susţinerea petentului privind încălcarea prevederilor legale ce reglementează efectuarea urmăririi penale este neîntemeiată, întrucât infracţiunea de represiune nedreaptă prevăzută de art.268 C. pen., nu poate fi reţinută în sarcina lucrărilor de poliţie, întrucât aceştia nu au atributul de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, trimiterea în judecată sau condamnarea vreunei persoane, atribuţii ce aparţin exclusiv magistraţilor. S-a mai arătat că la aceeaşi dată la care petentul a formulat plângere împotriva intimaţilor din prezenta cauză, a depus alte două plângeri împotriva inspectorului principal U.V. şi a comisarului şef C.A., din cadrul I.G.P.R.D.C.P., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.268 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), iar anterior, la datele de 26 martie 2003 şi 29 mai 2003, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la săvârşirea de către comisarul şef T.M. şi inspectorul principal U.V. a infracţiunilor prevăzute de art. 242 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 208 – art. 209 alin. (1) C. pen. Ca urmare, s-a apreciat că toate aceste plângeri formulate de petent au caracter tendenţios, întrucât privesc aceeaşi cauză ce a fost înregistrată iniţial la I.G.P.R. – D.I.F. sub nr. 231214/1999, iar ulterior, ca urmare a începerii urmăririi penale, la D.C.P. sub nr. 00210/2000 şi finalizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţi şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin rechizitoriul nr. 383/P/2000. S-a arătat, de asemenea, că toţi cei împotriva cărora petentul a formulat plângeri penale sunt lucrători de poliţie implicaţi direct în soluţionarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului mai sus-menţionat (comisar şef T.M., din cadrul D.I.F., colonel în rezervă S.D., fost şef al D.I.F., inspector principal U.V., din cadrul D.C.P. şi comisar şef C.A., fost şef serviciu III din cadrul D.C.P.).
Prin sentinţa penală nr. 1472 din 4 noiembrie 2002 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, în dosarul nr. 7483/2001, s-a dispus condamnarea inculpatei S.L. (B.) la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpata S.M., ca urmare a decesului acesteia şi obligarea inculpatei S.L. (B.), în solidar cu moştenitorii inculpatei S.M., la acoperirea prejudiciului în cuantum de 1.553.623.554 lei. Prin Decizia penală nr. 12763 din 1 iulie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut dispoziţiile sentinţei menţionate inclusiv sechestrul asigurator instituit în faza de urmărire penală asupra imobilului aparţinând inculpatei S.M., însă a înlăturat obligarea moştenitorilor acesteia la plata despăgubirilor civile către S.N.T. T.R. SA.
Prin rezoluţia nr. 3317/II/2/2005 din 12 decembrie 2005 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către petent împotriva rezoluţiei nr. 1078/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru pronunţarea acestei soluţii s-a apreciat că nici rechizitoriul emis de procuror în cauza în litigiu şi nici măsurile procesuale dispuse de ofiţerii de poliţie, ori propunerile formulate de aceştia potrivit legii nu sunt netemeinice sau nelegale.
S-a arătat, de asemenea, că ipoteticele măsuri procesuale nelegale sau propuneri nelegale formulate de ofiţeri de poliţie în discuţie nu ar constitui, ipso facto, dovada elementului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 268 C. pen., în plus, s-a arătat că nu s-a stabilit existenţa nici unei acţiuni sau omisiuni concrete care să confirme susţinerile, de altfel generice, ale petentului.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat, în termen legal, plângere în conformitate cu prevederile art.2781 C. proc. pen.
Potrivit acestui text de lege, după respingerea plângerii făcute, conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, pot formula plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 27 şi art. 278 C. proc. pen., la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Ca urmare, obiectul cenzurii instanţei, îl constituie exclusiv soluţia de netrimitere în judecată, cu excluderea posibilităţii antamării altor aspecte, cum ar fi cele invocate de petent, privitoare la nerespectarea dispoziţiilor din materia competenţei materiale sau personale.
Se mai reţine că, în mod corect, s-a apreciat că infracţiunea prevăzută art. 268 C. proc. pen., nu poate fi săvârşită decât de un organ judiciar, iar în cazul organului de urmărire penală, acesta trebuie să fie abilitat să pună în mişcare acţiunea penală sau să dispună trimiterea în judecată. Aceste acte procesuale pot fi îndeplinite, conform art. 235 şi 262 C. proc. pen., exclusiv de către reprezentantul Ministerului Public care a supravegheat sau instrumentat cauza.
În plus, aceste acţiuni trebuie să vizeze o persoană nevinovată, respectiv o persoană aflată în una din situaţiile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen.
Se observă, însă, că, în cauză, nici această ultimă condiţie nu este îndeplinită, soluţia pronunţată faţă de inculpata S.M., prin sentinţa penală nr. 1472 din 4 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1263 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constat în încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. pen., ca urmare a decesului acesteia.
Verificând ansamblul probatoriu din dosarul de urmărire penală nr. 1078/P/2005, conţinutul hotărârilor nr. 1472 din 4 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi a deciziei penale nr. 1263 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Curtea a constatat că activitatea de cercetare penală, desfăşurată de intimaţi, actele întocmite şi măsurile dispuse, nu se circumscriu unei activităţi ilicit penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petentul S.L., solicitând casarea hotărârii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
În motivarea recursului, petentul arată, în esenţă, că intimaţii prin ancheta penală efectuată au încercat să o implice pe soţia sa S.M. (în prezent decedată) în săvârşirea infracţiunii de delapidare, iar intimatul T.M. a întocmit procesul verbal de începere a urmăririi penale, deşi competenţa aparţinea procurorului .
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivelor invocate de petent, dar şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune:
Recurentul S.L. a formulat plângere penală împotriva intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen., infracţiune comisă cu ocazia intrumentării dosarului nr. 231214/1999 al Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R.
În dosarul sus-menţionat, soţia inculpatului, numita S.M. (în prezent decedată) a fost cercetată în calitate de învinuită pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. la art. 215 1 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Potrivit art. 268 C. pen., infracţiunea de represiune nedreaptă constă în fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a dispune trimiterea în judecată sau de a condamna o persoană, ştiind că este nevinovată.
Rezultă deci că infracţiunea prevăzută de art. 268 C. pen., nu poate fi săvârşită decât de procuror sau judecător, nu şi de lucrătorii de poliţie, întrucât aceştia nu pot pune în mişcare acţiunea penală, nu pot dispune cercetarea, trimiterea în judecată sau condamnarea vreunei persoane.
Distinct de acest aspect, urmează a se observa că în cauza penală ce a avut ca obiect săvârşirea de către inculpata S.M. a infracţiunii prevăzute de art. 2151 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin sentinţa penală nr. 1472 din 4 noiembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, nu s-a dispus achitarea acesteia conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen., ci încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatei.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 1263 din 1 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis recursul declarat de recurentul S.L. împotriva sentinţei penale menţionate şi s-a înlăturat obligarea moştenitorilor inculpatei S.M. (S.L. şi V.L.A.) la despăgubiri materiale către partea civilă S.N. T.R. SA şi cheltuieli de judecată însă pentru că nu s-a făcut dovada că s-a dezbătut succesiunea inculpatei S.M., iar moştenitorii acesteia au acceptat succesiunea.
De asemenea, cei doi intimaţi, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul nr. 231214/1999 privind pe învinuitele B.L. şi S.M. nu au dispus măsuri procesuale şi nu au făcut propuneri contrare dispoziţiilor legale.
În recursul său, petentul a mai susţinut că procesul-verbal de începere a urmăririi penale din 16 august 2000 întocmit de intimatul T.M. este nelegal, competenţa aparţinând procurorului.
O astfel de susţinere este nefondată.
Potrivit art. 228 alin. (3) C. proc. pen., intimatul T.M. a dispus începerea urmăririi penale la data de 16 august 2000 faţă de recurentele B.L. şi S.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2151 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291C. pen. şi respectiv art. 25 C. pen., raportat la art. 2151 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), un astfel de proces verbal potrivit reglementărilor în vigoare la acea dată, nefiind supus confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală, iar infracţiunile menţionate nu fac parte dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează obligatoriu de procuror.
Ulterior, prin art. 1 pct. 145 din Legea nr. 281/2003 a fost introdus alin. (3) al art. 228 C. proc. pen., potrivit căruia rezoluţia şi procesul verbal de începere a urmăririi penale, emise de organele de cercetare penală, se supune confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală, în termen de cel mult 48 ore de la data începerii urmăririi penale.
În raport de cele expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., sentinţa recurată fiind legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar S.L. împotriva sentinţei penale nr. 34 din 7 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4317/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4369/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
