ICCJ. Decizia nr. 4178/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4178/2006
Dosar nr. 8537/1/2006
Şedinţa publică din 29 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25 din 23 februarie 2006, Tribunalul Caraş Severin Reşiţa, secţia penală, a dispus condamnarea inculpatului N.N., la pedeapsa de 3 ani închisoare, reţinând în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 201 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., a revocat liberarea condiţionată cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 159 din 4 martie 1999 a Judecătoriei Reşiţa şi a contopit restul de pedeapsă de 723 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin această sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 65 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 19 ianuarie 2004 ora 20,00 până la data pronunţării sentinţei.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 65 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 14, 17 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererea de despăgubiri formulată în cauză de partea civilă, precum şi cererea privind instituirea sechestrului asigurator formulată de partea civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut în esenţă următoarea situaţie de fapt.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin din 10 martie 2004 a fost trimis în judecată inculpatul N.N. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Tribunalul Caraş Severin, pronunţând sentinţa penală nr. 94 din 12 mai 2005, în temeiul art. 197 alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat inculpatul N.N. la 12 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată de care a beneficiat inculpatul şi a contopit restul de pedeapsă de 723 zile cu pedeapsa aplicată urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul N.N., apel admis prin Decizia penală nr. 253/ A din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Prin această decizie s-a dispus desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanţă.
În Decizia de casare s-a reţinut că prima instanţă nu a elucidat unele contradicţii existente în declaraţia părţii vătămate cu privire la desfăşurarea actului sexual, la locul unde s-a petrecut violul. S-a mai reţinut că nu a fost transcrisă declaraţia martorei I.M., pentru a elucida contradicţiile acesteia şi că s-a renunţat prea uşor la efectuarea unei expertize medico-legale A.D.N., impunându-se completarea cercetării judecătoreşti pentru a se putea pronunţa o hotărâre legală.
Tribunalul Caraş Severin, investit cu rejudecarea cauzei, pronunţând sentinţa penală nr. 230din 8 decembrie 2005, în temeiul art. 333 C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin în vederea completării urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, recurs care a fost admis prin sentinţa penală nr. 1265/ R din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara dispunându-se totodată continuarea judecării cauzei.
Astfel cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Caraş Severin care a reţinut:
În data de 17 ianuarie 2004, în jurul orelor 18,00, partea vătămată Ş.A., intenţiona să se deplaseze la locul unde mama acestuia îşi desfăşura activitatea, într-un cartier al municipiului Caransebeş.
Ajunsă în staţia de taxi aceasta a fost oprită de inculpatul N.N. pe care îl cunoştea din anturajul unei colege, care i-a propus victimei s-o transporte la destinaţia dorită.
Iniţial aceasta a refuzat, însă la insistenţele inculpatului a acceptat propunerea acestuia, considerând că datorită vârstei înaintate prezintă încredere.
Pe parcursul deplasării inculpatul i-a propus victimei să întreţină relaţii sexuale, partea vătămată refuzând.
Deşi partea vătămată a folosit diverse metode pentru a reuşi să coboare din maşină inculpatul nu a oprit decât după ce a intrat cu autoturismul pe un drum de ţară lângă localitatea Păltiniş. Deşi partea vătămată ţipa şi se ruga de inculpat să o lase în pace acesta a încercat să-i introducă limba în vagin pentru a-şi satisface plăcerile sexuale.
Coroborând probele administrate în cauză (raportul de expertiză medico-legală, biocriminalistică şi raportul psihologic) tribunalul a reţinut că există un dubiu cu privire la faptul că victima ar fi fost deflorată, în data de 17 ianuarie 2004, de către inculpat, astfel încât a fost înlăturată în întregime declaraţia părţii vătămate cu privire la faptul că inculpatul ar fi deflorat-o cu degetul.
Însă, declaraţia părţii vătămate conform căreia inculpatul a încercat să-i introducă limba în vagin coroborate cu celelalte probe administrate în cauză urmează a fi reţinută de instanţă.
Prin urmare, din analiza probelor administrate în cauză tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 C. pen., cu ale infracţiunii de perversiuni sexuale, prevăzută şi pedepsită de art. 201 C. pen., cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut dovada cu certitudine a lipsei consimţământului victimei.
Totodată tribunalul a reţinut că, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că partea vătămată ar fi suferit un prejudiciu moral, raportul de expertiză psihologică efectuat în cauză neidentificând elemente care să indice simptom de stres posttraumatic.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, partea civilă Ş.A. şi inculpatul N.N., care au criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin şi partea civilă Ş.A. au criticat sentinţa penală pentru nelegala condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de perversiuni sexuale şi nu pentru infracţiunea de viol.
Partea civilă a criticat sentinţa penală şi pentru nelegala respingere a sol. PC de acordare a daunelor morale, în cuantum de 80.000.000 lei.
Inculpatul, criticând sentinţa penală a arătat că este nevinovat de fapta reţinută în sarcina sa, solicitând achitarea sa.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, instanţa a constatat întemeiat doar apelul pc. Ş.A., respingând, ca nefondate, apelurile parchetului şi al inculpatului.
Astfel, Curtea de apel a reţinut că faţă de vârsta pe care partea vătămată a avut-o la momentul comiterii faptei, de trauma provocată părţii vătămate, o adolescentă de numai 14 ani, se impune obligarea inculpatului la plata daunelor morale în cuantum de 80.000.000 lei ROL, sumă suficientă pentru remontarea psihică a părţii vătămate.
În ceea ce priveşte apelul inculpatului şi parchetului, Curtea de Apel a apreciat că acestea sunt nefondate respingându-le ca atare.
Astfel, instanţa a reţinut că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită în raport de infracţiunea de perversiuni sexuale.
Existenţa unor dubii foarte mari cu privire la faptul că urma de spermă găsită pe chiloţii părţii vătămate, ar aparţine inculpatului, alături de celelalte inadvertente constatate au condus instanţa la concluzia neexistenţei infracţiunii de viol.
Şi împotriva deciziei penale pronunţată în apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul, care au criticat Decizia penală pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând casarea hotărârii judecătoreşti.
Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a arătat că atât Decizia penală nr. 170 din 20 aprilie 2006 cât şi sentinţa penală nr. 25 din 23 februarie 2006 sunt nelegale şi netemeinicie întrucât au făcut o greşită încadrare juridică a infracţiunii săvârşită de către inculpat. În cauză în mod corect a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de viol şi nu aceea de perversiuni sexuale. Totodată a formulat critici şi sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului.
Inculpatul a criticat hotărârea penală pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) + art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Curtea, examinând Decizia penală atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile formulate nu sunt fondate, urmând a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Astfel, Curtea reţine că din întreg materialul probator administrat în cauză nu a făcut dovada faptului că între victimă şi inculpat ar fi avut loc un raport sexual. S-a mai reţinut că din concluziile raportului de expertiză biocriminalistică efectuat în cauză rezultă că pe husa automobilului inculpatului şi pe chiloţii victimei s-au găsit urme de spermă aparţinând unei persoane cu grupa de sânge AB IV, inculpatul având grupa de sânge A II.
Au fost avute în vedere şi concluziile raportului de expertiză medico-legală care nu a putut stabili că în data de 17 octombrie 2004 (data faptei) victima ar fi fost deflorată.
Prin infracţiunea de viol se înţelege actul sexual de orice natură constând în „orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa"; aceasta presupunând prin urmare penetraţia sexuală indiferent dacă aceasta se realizează prin folosirea sexului sau prin folosirea unui corp străin.
Curtea reţine că în cauză nu există elementele constitutive ale infracţiunii de viol, în speţă nefiind făcută dovada faptului că a avut loc penetraţia sexuală a victimei în sensul celor prevăzute de art. 197 C. pen.
Prin urmare, hotărârile instanţei sunt legale şi temeinice, în cauză în mod corect reţinându-se ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de perversiuni sexuale.
Vinovăţia inculpatului în raport de infracţiunea reţinută în sarcina sa este pe deplin dovedită prin declaraţia martorilor audiaţi în cauză precum şi a părţii vătămate, prin urmare hotărârea de condamnare a inculpatului este temeinică şi legală neexistând nici un motiv pentru a o casa.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea reţine că aceasta este corect individualizată atât în ce priveşte cuantumul cât şi al modalităţii de executare.
Se apreciază că pedeapsa aplicată este de natură a realiza atât reeducarea inculpatului cât şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni conform prevederilor art. 52 C. pen.
Curtea mai reţine că la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere următoarele elemente: starea de recidivă a inculpatului, faptul că a săvârşit fapta în timpul liberării condiţionate şi atitudinea părţii vătămate. În raport de cele arătate nu se impune reindividualizarea judicioasă a pedepsei.
Prin urmare, faţă de cele învederate, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul N.N., pe care îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul N.N. împotriva deciziei penale nr. 170/ A din 20 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 19 ianuarie 2004, la 29 iunie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4174/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4180/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
