ICCJ. Decizia nr. 432/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 432/2006

Dosar nr. 21539/1/2005

(nr. vechi 6391/2005)

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2006

Asupra recursurilor penale de faţă:

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 216 din 2 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în baza art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M., la o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 57 şi art. 71 C. pen., şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

A fost menţinută stare de arest a inculpatului şi i s-a dedus din pedeapsă timpul executat preventiv de la 4 ianuarie 2005, la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părţi civile M.L.R., suma de 130.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând 100.000.000 lei daune morale şi 30.000.000 lei daune materiale.

A mai fost obligat inculpatul să plătească părţi civile C.A.S. Argeş, suma de 29.489.240 lei, cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda legală aferentă acestei sume.

De asemenea, a mai fost obligat inculpatul la 10.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă M.L. şi la 2.000.000 lei, cu acelaşi titlu, către stat.

Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, faţă de actele şi lucrările de la dosar a arătat că reţine următoarea situaţie de fapt.

Inculpatul G.M. este căsătorit cu G.F., iar din căsătoria lor a rezultat un copil, în vârstă de 5 ani, iar la începutul anului 2004, soţia a plecat în Spania la muncă, iar inculpatul a rămas în ţară, împreună cu minorul.

La scurt timp după plecarea soţiei, inculpatul a cunoscut-o pe M.I.S., soţia lui M.L.R., cu care a întreţinut relaţii intime o perioadă de timp, iar apoi cu sora acesteia, M., perioadă de timp în care şi-a vândut apartamentul, a cheltuit banii împreună cu cele două, mutându-se chiar la domiciliul părinţilor acestora şi împreună cu fratele lor a plecat în Italia.

Realizând că înstrăinarea apartamentului şi cheltuirea banilor s-a făcut şi cu acordul părţii vătămate M.L.R., care cunoştea despre existenţa relaţiei dintre soţia sa şi el, în ziua de 11 decembrie 2004, după ce a consumat băuturi alcoolice, a luat hotărârea de a se deplasa la domiciliul acestora pentru a purta o discuţie.

Întrucât familia lui M.L.R. nu se afla la domiciliu, a luat hotărârea de a-i aştepta, iar în jurul 17,00, aceştia au venit cu maşina, au parcat-o şi în timp ce victima asigura portbagajul, aflându-se în poziţia „pe vine", acesta i-a aplicat o lovitură cu cuţitul prin spate, în partea dreaptă faţă a gâtului. Victima văzând agresiunea inculpatului a luat-o la fugă fiind urmărit de inculpat, ajuns şi i-a mai aplicat o lovitură, tot din spate în partea dreaptă a toracelui.

Alertându-se cetăţenii, inculpatul a fugit în pădurea Trivale.

Partea vătămată a fost internată în spital, în perioada 11 - 24 decembrie 2004, unde s-a intervenit chirurgical pentru leziunile suferite, respectiv secţionarea plago latero abdominală dreaptă, cu secţiune hepatică şi hemoperitoneu important, şoc complex, plagă cervicală latero anterioară, acordându-i-se tratament medical de specialitate, iar potrivit raportului de expertiză medico-legală, s-a arătat că leziunile traumatice produse cu un corp tăietor înţepător au fost la nivel cervical şi abdominal şi de natură să-i pună viaţa în primejdie, fiind necesare un număr de 40 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

În contextul situaţiei de fapt expusă şi reţinută s-a apreciat că activitatea materială desfăşurată de inculpat, care la 11 decembrie 2004, aflându-se într-un loc public, cu intenţie a aplicat victimei M.L.R. două lovituri cu un cuţit, producându-i leziuni corporale descrise mai sus şi care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Prin urmare, în baza art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

La individualizarea şi aplicarea pedepsei, s-a menţionat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât durata pedepsei aplicate este de natură să ducă la reeducarea acestuia.

Reţinând că nu au încetat temeiurile care au dus la arestarea inculpatului şi că ele subzistă în continuare, a fost menţinută starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a dedus din pedeapsă, timpul executat preventiv.

Partea vătămată s-a constituit ca parte civilă cu suma de 130.000.000 lei, din care suma de 100.000.000 lei, reprezentând daune morale, iar suma de 30.000.000 lei despăgubiri civile.

În conformitate cu art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cum şi art. 998 C. civ., a fost admisă cererea părţii civile şi obligat inculpatul la plata sumei solicitate, ca fiind dovedită faţă de actele şi lucrările dosarului, precum şi declaraţia inculpatului, care a arătat că înţelege să despăgubească pe partea vătămată constituită parte civilă cu suma solicitată.

De asemenea, în cauză, s-a mai constituit ca parte civilă C.A.S. Argeş, cu suma de 29.489.240 lei, ce reprezintă cheltuielile necesitate alocate părţii civile pe perioada spitalizării şi acordarea de tratament medical de specialitate, astfel că au fost admise şi aceste pretenţii.

Sentinţa a fost atacată cu apel, potrivit art. 362 lit. b) şi c) C. proc. pen., de către partea civilă şi inculpat, în termenul legal prevăzută de art. 363 C. proc. pen.

Partea civilă a formulat critici numai în ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepsei, în sensul că pedeapsa aplicată este mică, faţă de gradul de pericol social mărit al faptei comise.

Inculpatul, la rândul său a formulat motive de apel, nereţinerea circumstanţei legale a scuzei provocării, prevăzute de art. 73 lit. b), C. pen., cum şi neaplicarea prevederilor art. 74 C. pen., privind circumstanţele atenuante personale.

Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a examinat apelurile declarate sub prisma motivelor invocate, a actelor şi lucrărilor existente la dosar, a sentinţei pronunţate în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen., şi prin Decizia penală nr. 215/ A din 13 octombrie 2005, a respins apelurile, ca nefondate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Referitor la motivul de apel invocat de inculpat, vizând neaplicarea prevăzută art. 73 lit. b) C. pen., s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză aceste dispoziţii legale, întrucât partea civilă nu i-a produs o puternică tulburare sau emoţie prin comportamentul său, astfel încât să determine pe inculpat să-i aplice lovituri cu un cuţit, în zone vitale, acţiunea acestuia de a lovi pe partea civilă a fost spontană.

De asemenea, tot neîntemeiată s-a apreciat şi critica referitoare la greşita neaplicare a prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., în condiţiile în care chiar dacă a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunii şi a fost de acord să despăgubească pe partea civilă cu suma pretinsă de 130.000.000 lei, faţă de gradul de pericol social mărit al faptei comise, împrejurările în care s-a comis şi consecinţele care putea să le aibă partea civilă, intervenţia personalului medical de specialitate care a intervenit cu rapiditate şi competenţă în acordarea tratamentului adecvat, consecinţele grave ce se puteau produce, elemente de natură ce au făcut să se aprecieze că motivul este neîntemeiat, astfel că a fost înlăturat.

În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă, sub prisma criticii invocate, constând în greşita individualizare a pedepsei, ca fiind mică în raport de gradul de pericol social mărit al faptei comise, s-a apreciat că este neîntemeiată, deoarece instanţa de fond a făcut o justă şi corectă interpretare a dispoziţiilor înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Pentru motivele arătate apelurile declarate au fost respinse, ca nefondate.

Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs, atât de către partea civilă, cât şi de către inculpat.

Partea civilă, anterior susţinerii recursului, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor înscrise la art. 385² cu referire la art. 362 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pe considerent că în mod nejustificat părţii civile nu i se dă posibilitatea să formuleze motive de recurs pe latură penală, în condiţiile constituirii sub această calitate.

Această excepţie invocată de către partea civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, întrucât Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, a stabilit că părţile vătămate, constituite ca părţi civile pot uza atât de calea apelului cât şi de cea a recursului, chiar dacă au solicitat despăgubiri civile, cu privire la latura penală a cauzei şi s-au constituit ca parte civilă.

Recurenta parte civilă, prin apărător a invocat aceeaşi critică ca şi în apel, vizând greşita individualizare a pedepsei, în sensul că i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă mică la limita minimă prevăzută de lege de numai 8 ani şi 6 luni închisoare, faţă de maximul care este de 12 ani şi 6 luni închisoare şi că această pedeapsă nu este de natură să ducă la reeducarea inculpatului, solicitând majorarea pedepsei.

Recurentul inculpat, prin apărător, a invocat două motive de recurs, unul cu privire la greşita încadrare a faptei în infracţiunea de tentativă la omor calificat, întrucât, în cauză, sunt operabile prevederile art. 182 C. pen., iar cel de-al doilea, însuşit şi de inculpat, se referă la greşita individualizare a pedepsei, întrucât în cauză sunt incidente prevederile art. 74 şi art. 76 C. pen., faţă de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, determinată de poziţia părţii civile, care a cunoscut că împreună cu familia soţiei sale au contribuit în mod nemijlocit la obţinerea unor profituri de pe urma sa, ceea ce l-a determinat să acţioneze la modul arătat, că a recunoscut şi regretat comiterea faptei, că nu are antecedente penale şi a fost de acord să despăgubească pe partea civilă, cu suma pretinsă.

Examinând recursurile declarate de partea civilă şi inculpat, sub prisma motivelor aduse hotărârilor, în raport de materialul probator existent la dosar, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, de cazurile de casare invocate şi înscrise la pct. 14 şi 17 de la art. 385⁹ C. proc. pen., se constată că recursurile de faţă sunt nefondate, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.

Din analiza mijloacelor de probă existente la dosar, se constată că instanţele au pronunţat hotărâri legale şi temeinice, juste drepte şi conforme cu prevederile legii, nu numai din punct de vedere a reţinerii corecte a situaţiei de fapt, a vinovăţiei inculpatului, a tragerii la răspundere penală, a rezolvării laturii civile, dar şi din punct de vedere a încadrării juridice a faptei comise de către inculpat, cum şi a individualizării pedepsei.

Activitatea materială desfăşurată de inculpat, care la data de 11 decembrie 2004 a aplicat părţii civile M.L.R., în parcarea din cartierul Trivale a municipiului Piteşti, două lovituri cu un cuţit, corp apt de a ucide, în zone vitale, cauzându-i grave traumatisme, pentru îngrijirea cărora au fost necesare un număr de 40 de zile îngrijiri medicale şi s-a intervenit chirurgical, urgent, pentru ca viaţa să-i fie salvată, în mod corect a fost încadrată în infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.

Prin urmare, prin modul cum a acţionat inculpatul, se constată că intenţia sa a fost aceea de a suprima viaţa părţii civile, lucru ce nu s-a realizat datorită intervenţiei organelor de specialitate.

Fiind întrunite elementul material al laturii obiective şi subiective, intenţia inculpatului de a suprima viaţa, în mod just şi în conformitate cu prevederile legii, fapta sa a fost încadrată în infracţiunea pentru care a fost condamnat.

Aşa fiind, acest motiv de recurs invocat de către inculpat este nefondat şi în consecinţă se va înlătura.

Referitor la criticile aduse hotărârilor din punct de vedere a greşitei individualizări a pedepsei de către partea civilă şi inculpat sub aspectul pedepsei aplicate, se constată că nu sunt întemeiate.

În cauză, instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei, având în vedere atât gradul de pericol social mărit al faptei comise, împrejurările în care s-a comis infracţiunea, determinată şi de poziţia părţii civile şi a familiei soţiei acestuia, care au profitat de pe urma inculpatului, care nu constituie totuşi o circumstanţă atenuantă legală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi care sunt cuprinse între 7 ani şi 6 luni închisoare şi 12 ani şi 6 luni închisoare, precum şi datele personale ale inculpatului, care a recunoscut şi regretat comiterea faptei, că este la primul contact cu legea penală şi a fost de acord să despăgubească pe partea civilă cu suma pretinsă, elemente faţă de care, nu sunt temeiuri care să justifice nici majorarea pedepsei şi nici reducerea acesteia.

Prin urmare, pedeapsa aplicată de 8 ani şi 6 luni închisoare, este just individualizată şi de natură să ducă la reeducarea inculpatului, ea reflectând gravitatea faptei, vinovăţia acestuia şi periculozitatea sa socială.

În consecinţă, motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare înscrise la pct. 14 şi 17 de la art. 385⁹ C. proc. pen., iar potrivit pct. 3 de la acelaşi articol, nu se constată alte cazuri de casare din oficiu, urmând ca recursurile declarate să fie respinse, ca nefondate, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul executat preventiv de către inculpat, respectiv de la 4 ianuarie 2005, la 24 ianuarie 2006.